În Vâlcea, lucrurile au fost din ce în ce mai alerte în ultima vreme. În iulie au început lucrările pentru definitivarea celei de-a treia trepte a rachetei, Demonstrator 2C. Primele două, Demonstrator 2 şi 2B fuseseră realizate între 2003 şi 2004, în timpul competiţiei internaţionale, Ansari X Prize. Treapta a treia este cea finală a rachetei. Ea va ajunge în Cosmos şi va transporta sarcina utilă, avionica pentru modulul ELL (European Lunar Lander) care cuprinde echipamentele electronice, de transmisie la sol a datelor de zbor, de telemetrie, de transmisie video şi foto. Sonda spaţială, ELL va fi implicată şi în competiţia Google Lunar X Prize. ARCA s-a înscris în concurs pentru premiul de 30 milioane dolari, iar pentru câştigarea lui, va trebui să fie prima echipă care va reuşi aselenizarea şi deplasarea pe suprafaţa Lunii, pînă la 31 decembrie 2012. În afara avionicii pentru modulul ELL, Helen va testa un sistem inovativ de stabilizare pentru secvenţa de aselenizare.
Sorin Dinea, inginer de aviaţie, este membru al Asociaţiei de mai bine de trei ani şi faptul că locuieşte în Bucureşti nu-l împiedică să lucreze alături de centru. A ajuns cu maşina la Universitatea Politehnică unde este angajat ca asistent de cercetare. Sorin este iniţiatorul proiectului PAMMDAV în care Universitatea şi ARCA sunt parteneri. În acest program, ARCA va construi, o Platformă Aeriană Multirotor Multifuncţională cu Decolare-Aterizare Verticală care va putea supraveghea zone pentru culegerea de informaţii audio-video, va interveni în teritorii calamitate pentru aprovizionare sau salvarea de vieţi şi va fi folosită în deplasări personale. O premieră aeronautică în România pe care ARCA o va duce la capăt chiar dacă, de pildă, în acest an, din totalul pe care îl aşteptau de la Ministerul Cercetării pentru acest proiect, au venit doar 27%. Sorin caută să afle mai multe detalii despre stadiul programului.
Realizează, odată în plus, că în orice proiect de cercetare cu finalitate practică este greu să menţii interesul tuturor celor implicaţi. "În plus, duşmanul cel mai mare al realizării practice pare a fi chiar teoria aplicată în mod excesiv. A ne pierde în concepte, ipoteze, calcule interminabile sau modelări pe calculator ne face să nu putem să decidem asupra unei soluţii sau a alteia. Oare este atât de important să pierdem timp, nervi, sănătate şi resurse materiale pentru o optimizare care aduce 3-5% câştig?", se întreabă Sorin. "Este într-adevăr o problemă, pentru că uneori nu rentează efortul, iar alteori dacă tot eşti dispus să optimizezi, atunci poate ar fi bine să aplici chiar metode neobişnuite, neconvenţionale şi să obţii un cîştig de 50-100%, chiar cu riscul de a fi ridiculizat de clasici."
Sorin nu neagă importanţa teoriei, dar rămîne convins că "ce se poartă" uneori împiedică creativitatea. "Trebuie să avem îndrăzneala să facem ce simţim cu responsabilitate şi curaj. În fond, cercetarea implică şi eşecuri, iar pentru a învăţa să poţi primi şi gestiona un succes, trebuie mai întâi să simţi gustul unui eşec".
Păşeşte energic şi cară cu uşurinţă rucsacul kaki din spate, "biroul-portabil" pe care îl are mai mereu cu el. În rucsac se găsesc laptopul, aparatul de fotografiat, telefoanele şi calculatorul pentru operaţiuni matematice. Nu se ştie niciodată cînd are nevoie de ele. Următoarea oprire va fi Muzeul Politehnicii.
ARCA obişnuieşte să testeze în etape componentele proiectelor. Helen este al treilea pas pentru atingerea zborului în Cosmos cu pilot la bord, lucru pe care îl va realiza racheta Stabilo. Primi paşi au fost făcuţi tot de racheta Stabilo care a executat două zboruri până în acest moment. În 2006, Misiunea 1 a fost lansată la o altitudine de 14.700 m, iar în 2007 a urmat Misiunea 2, lansată la 12.000 m, deasupra Mării Negre. În timp, oamenii care doresc să exploreze spaţiul o vor putea face în schimbul unei sume de bani, fără să mai apeleze la agenţiile guvernamentale. În 2004, la încheierea competiţiei Ansari X Prize, Burt Rutan, împreună cu echipa sa, Scaled Composites, a cîştigat marele premiu reuşind să trimită prima rachetă privată, cu om la bord, în spaţiul cosmic, la altitudinea de 100 km. În vreme ce agenţiile guvernamentale aprobă greu zborurile şi consumă fonduri enorme, X Prize a demonstrat că omul de rînd poate să zboare în viitorul apropiat cu 20.000 de dolari. Meritul acestor competiţii este stimularea turismul spaţial ieftin, în condiţii de siguranţă.
Teodor Diaconu, inginer chimist şi Valentin Bîrlăboiu, tehnician şi mîna dreaptă a lui Dumitru, au lucrat la asamblarea rezervorului de combustibil. S-au îmbrăcat în combinezoane curate, au purtat mînuşi sterile şi au aspirat suprafaţa de lucru la intervale regulate de timp. Condiţiile de igienă maximă sunt absolut necesare în această etapă pentru că cea mai mică impuritate rămasă în rezervor poate duce la descompunerea combustibilului şi la creşterea necontrolată a presiunii. Între timp, Dumitru şi Mihai Moraru, unul dintre tehnicienii echipei, au lucrat la capsula presurizată a sistemului care va transporta sarcina utilă. În fiecare seară, Dumitru întocmeşte o listă cu lucrurile care trebuiesc îndeplinite în următoarea zi. Georgiana Nanu, responsabilă cu gestiunea, corespondenţa şi web designul site-ului Asociaţiei, o distribuie membrilor. Programul începe la ora 8 dimineaţă şi se încheie, de obicei, după ora 4 după-amiaza, inclusiv sîmbăta.
Sorin parchează maşina nu departe de plăcuţa care anunţă că a ajuns în faţa Muzeului Universităţii Politehnice. Aici se află hala unde Aurel Vlaicu ajutat de Spiru Haret a construit aeroplanul Vlaicu II. Sunetul unui clopoţel îi anunţă intrarea într-un spaţiu încărcat, fără miros, dar care emană greutate din pricina grămezilor de cărţi aşezate în stive, de o latură şi de alta a holului. Senzaţia de aglomerare este salvată doar de plafonul înalt. Atelierul lui Vlaicu este pitit dincolo de transparentele verticale - în spatele rafturilor pe care sunt aşezate aparatele de radio din colecţia Muzeului - separat de restul clădirii prin uşi şi geamuri. Din exterior, hala dă impresia unui solar SF, abandonat. Acoperişul e o alianţă între metalul - care a rezistat în faţa timpului - şi ochiuri de sticlă sparte din loc în loc, ca după nişte bombardamente aeriene. În zona din spate a sălii, stau triste resturile a trei aparate de zbor. Seamănă cu nişte jucării stricate, din care au mai rămas doar carcasele. O aripă de MIG 21 zace frîntă pe pămînt. Singurele semne de viaţă sunt plantele înalte, cu frunze late, crescute în pîlcuri. Un MIG 15 aşteaptă mai încolo puţină atenţie studenţească.
Secţia de Aviaţie din cadrul Muzeului ar merita un loc mai mare decît cele două mese şi panouri verticale care îi sunt rezervate. Portretele lui Elie Carafoli, Aurel Vlaicu, Traian Vuia sau Henri Coandă sunt grupate pe o planşetă, iar pe cealaltă sunt fotografii alb-negru, ascunse în plastic, sub care se află explicaţii: "Aurel Vlaicu se îndreaptă către aparatul Vlaicu I (a. 1911)", "Fotografii de amator, înfăţişînd aparatul militar de zbor Iaşi, o realizare personală de maniera Aurel Vlaicu.", "2 octombrie 1931. Paraşutista Smaranda Brăescu stabileşte recordul mondial de lansare cu paraşuta, de la 6.000 m.", "Pregătiri de luptă în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Avionul ICAR era folosit pentru recunoaşteri aeriene.", "În survolarea Reşiţei, un avion a căzut pe dealul din apropiere. Pilotul a fost înmormântat pe locul prăbuşirii sale, punîndu-i-se la căpătîi elicea avionului distrus. De atunci, locul se numeşte Dealul Crucii şi a devenit cimitir."
Sorin se întîlneşte cu Vasile Constantin Diaconescu, coordonatorul Muzeului. Se îndreaptă spre un hol strîmtorat de suprafaţa meselor şi scaunelor acoperite de catifeaua în culoarea caramelului. Pe ele stau tăcute şi prăfuite, maşini de scris, cărţi, vitrine pline de atestări, omagii şi medalii. A venit pentru că vrea să se implice în reabilitarea Muzeului căruia i-ar trebui un spaţiu propriu - mult mai mare decît cel în care e găzduit acum - şi o poziţie mai vizibilă în cadrul organigramei Politehnicii. El crede că studenţii ar trebui "să pună mîna" să "simtă" fenomenele despre care învaţă. "A citi despre ceva este mai mult decât a auzi despre acel ceva. A vedea ceva despre care ai citit este şi mai mult încă. A atinge ceva ce ai văzut este un pas în plus, dar a simţi pare a fi imaginea lucrului, întipărită sufleteşte", spune Sorin. "Coandă ne spunea "să lăsăm copii să se joace" tocmai din acest motiv." Rămîne să se întîlnească cît de curînd şi să caute soluţii împreună. Sorin ştie că "muzeul trebuie transformat într-un loc viu, cu machete funcţionale care pot fi consultate, care să trăiască alături de vizitatori, dar mai ales de studenţi. Nu doar un depozit cu program de vizitare."
Se îndreaptă spre centrul oraşului. Trece pe lângă casa lui Coandă, în care acum se află Ambasada Republicii Alger şi îl cuprinde regretul la gândul că acolo nu există ceea ce ar trebui să fie: un muzeu viu în cinstea lui, ca oamenii să-l cunoască şi să nu-l dea uitării. "Dumnezeu ne-a promis că va reveni, noi avem datoria să ne pregătim pentru aceasta şi nu doar să aşteptăm. Deşi nu pare, activitatea didactică, cercetarea, muzeistica, oamenii vechi şi noi, biblioteca şi mai nou internetul sunt strîns legate." Sorin spune; "Nu poţi să zbori în cosmos dacă nu ai picioarele pe pămînt."
La ARCA, Dumitru şi Eta Popescu, administratorul Asociaţiei, au făcut un drum pînă la Buzău, pentru a evalua caracteristicile foliei din material plastic pe care o vor folosi în construcţia balonului solar uriaş care va transporta racheta. Balonul va avea o capacitate de 150.000 metri cubi, fiind cel mai mare de acest tip, realizat vreodată în lume. Folia trebuie să fie rezistentă, uşoară şi subţire, cu o grosime de numai 25 de microni. În general, rachetele se lansează direct de la sol, dar pentru economia proiectului, inovaţie şi pentru o siguranţă mai mare, ARCA a optat pentru zborul rachetei cu balonul pînă la 14.000 m, în cazul lui Helen. Balonul ce poartă racheta va atinge altitudinea în 130 de minute. Helen va fi lansată la unghiul de 5 grade faţă de balon. Apoi, motorul treptei întîi va fi pornit, iar după 3 minute, treapta a treia şi sarcina utilă vor atinge spaţiul cosmic.
Paul Răduţ, inginerul electronist de la ARCA, a lucrat la desprinderea secvenţială a celor trei trepte ale rachetei. Întârzierea separării nu poate fi mai mare de 0,3 secunde. Comanda despărţirii treptelor se face atît automat, cît şi prin comandă manuală de la sol, folosind sistemul de telecomunicaţii prin satelit şi cel de transmisie radio. Treapta întîi se va desprinde de treapta a doua după 30 de secunde, iar a doua treaptă o va părăsi pe a treia după 35 de secunde. Zborul rachetei pînă la amerizare va dura 15 minute. Sistemul de automatizare permite executarea zborului fără intervenţie umană şi anularea lui după un anumit termen, programat de la sol, în cazul în care vehiculul se apropie prea mult de limita zonei de siguranţă.
Teodor şi Dumitru au făcut simulările de zbor ale vehiculului. Au folosit date meteo în timp real, de la Instituitul american NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) şi regimentul 21 al Aviaţiei Americane, staţionat la Rammstein, Germania. Vali a terminat de fixarea treptei a treia de rachetă. Rezultatele testelor de presiune pentru rezervor au fost pozitive. Lansarea va avea loc la final de august, început de septembrie 2009. Data exactă şi locul lansării depind de aprobarea autorităţilor, de intervalul orar în care culoarul de zbor este liber şi de condiţiile meteo.
Sorin se află în maşină, pe Dealul Mitropoliei. Trage scaunul ceva mai în spate, lasă radioul fixat pe Magic FM şi apucă de pe banchetă rucsacul. Îl deschide şi scoate din el laptop-ul, păstrat cu grijă între suporţi de polistiren expandat, lipiţi cu scotch pentru a forma un sistem de siguranţă. Îl deschide şi pune la îndemână telefonul. Îl sună pe Dumitru şi se consultă în privinţa materialelor pe care Sorin trebuie să le comande pentru proiectul PAMMDAV. În acest timp, la Vâlcea, Dumitru lucra la sistemul de telecomunicaţii prin satelit, amplasat la bordul rachetei Helen, care transmite continuu poziţia de zbor şi permite ca operatorii de la sol să dea comenzile. Sorin şi Dumitru convin asupra listei - motor, regulator, baterii, tahometru, elice şi acumulatori - şi stabilesc să le testeze în prima fază. Sorin sună în Botoşani şi rămîne la telefon mai mult de jumătate de oră ca să ceară informaţii despre piesele pe care le doreşte şi să dicteze comanda. Da, caută soluţii pentru creşterea timpului de zbor şi micşorarea consumului. Nu, viteza nu este o prioritate. Aparatul va avea nevoie de rezistenţă şi stabilitate. Rămâne să facă teste de tracţiune, la sol, să vadă cum se comportă şi să revină cu o comanda mai mare. În regulă.
Pe piciorul stâng are un calculator şi unul dintre telefoane (celălalt se odihneşte pe braţul portierei din dreapta) - foloseşte bluetooth-ul. Laptopul este sprijinit de piciorul drept. Rearanjează echipamentele comandate într-o pagină Excel. Îl sună din nou pe Dumitru şi îl anunţă care este lista finală şi costurile implicate. Convin să renunţe la baterii şi încărcător pentru prima comandă. Vor fi comandate în etapa a doua, după testele de la sol. Îşi spun "Doamne Ajută!" pînă cînd traseele lor se vor întretăia din nou şi fiecare se întoarce la ale sale.
Cum va arăta zborul pe Lună pe care ARCA îl va realiza prin proiectul HAAS-ELE cu care participă la Google Lunar X Prize
Alte lansări ARCA:
