Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Drumul spre Oz

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vizita


Mihaela Iancu

06.08.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Soneria răsunase destul de puternic. În faţa mea, stătea neclintit un bărbat cu o mână pe uşă şi cu alta pe lângă corp, concentrat. Ţinuta lui lejeră - un şort albastru şi un maiou alb - ai fi zis că nu face parte din portretul acestui om cu mimică serioasă şi trup fragil. Avea părul albit, pieptănat pe spate, şi tălpile ocrotite într-o pereche de papuci.
- Bună ziua. Domnul Marcel Ghibernea?
- Da.
- Căutam adresa la care au locuit Gellu şi Lyggia Naum, în zonă. O doamnă din cartier m-a ajutat să vă găsesc. Ştiu că aţi fost prieteni. Aveţi timp să povestim puţin?
- Da, sigur. Intraţi. Staţi s-o chem şi pe nevastă-mea. E la vecini.

Fac doi paşi înăuntru, iar domnul Ghibernea traversează rapid holul îngust al scării imobilului, deschide uşa albă de vizavi, bagă capul înăuntru şi spune:
- Luci dragă, hai încoace că avem musafiri.

Doamna Lucia Ghibernea este cu un cap mai scundă decât soţul său. Rochia cu flori o întinereşte, iar părul vopsit blond o face cochetă. Iese curioasă din apartamentul vecin şi mă ascultă cu privirea.

Intrăm în salonul de alături şi ne aşezăm la o masă de şase persoane: domnul şi doamna Ghibernea în câte un capăt al mesei, iar eu între ei.
- De când îi ştim pe Gellu şi Lyggia Naum? Eee...
- '67, '68, spune doamna Ghibernea.
- De fapt noi i-am cunoscut...
- Prin mama şi tata...
- Exact.
- Erau vecini, mai adaugă doamna Luci.
- Pe Strada Av. Petre Creţu.
- După cutremurul din '77 au plecat de aici.

"De aici", adică de pe Vasile Lascăr, fosta Stradă Galaţi.
- Ei erau mai retraşi. Mama nu i-a plăcut la început. Dom'ne, apoi au devenit nişte prieteni ne-des-păr-ţiţi, pur şi simplu.
- Ei, e normal. Până s-au cunoscut un pic, îşi aminteşte doamna Luci.

Soţii Ghibernea nu i-au cunoscut pe Gellu şi Lyggia Naum cât timp aceştia au locuit în cartier. Pe vremea aceea, domnul Marcel şi doamna Luci erau la Paris. Iniţial, plecaseră din Ardeal la Piteşti unde domnul Ghibernea ajunsese şeful secţiei cultură pe regiune. Mai apoi a lucrat în diplomaţie în Franţa şi Anglia, în cadrul Ministerului de Externe. Familia Ghibernea locuieşte pe Strada Thomas Masaryk, nr. 15, din 1968, de când au revenit de la Londra. Atunci au făcut cunoştinţă pentru prima dată cu soţii Naum, care se mutaseră în Petre Creţu.
- Eu am făcut facultatea de Filologie, secţia Engleză-Franceză şi am găsit un teren comun pe care să fac schimb de idei cu Gellu. I-am admirat teoriile lui filozofice...

Doamna Ghibernea intervine:
- Spune-i mărunţişuri.
Şi începe să râdă.
- I-au plăcut la nebunie pisicile.
Ne amintim că una dintre ele fusese iubită în mod deosebit.
- Cum o chema, Doamne? Ţurţurica?, şi se uită spre domnul Marcel.
- Ce anume?
- Pisica. Cum o chema?
- Japonica, zice dumnealui fără să stea pe gânduri.
- Aşa. E sculptată la Comana - în casa unde îşi petreceau verile.

N-au apucat s-o cunoască, dar avea blana în alb şi bej, aşa îşi aminteşte doamna Luci. Gellu i-a cerut unui prieten s-o sculpteze în capătul barei de sprijin a scării şi în braţul băncii din grădină. Doamnei Ghibernea nu-i plac pisicile, iubeşte câinii, dar familia Naum dormea cu ele.
- Asta trebuie spus, Luci dragă. Gellu dădea şi motivele pentru care îi plăceau pisicile: zicea, spre deosebire de câini, care sunt umili, astea au personalitate. Ele nu se ataşează până nu cunosc omul respectiv.

Japonica făcea drumul de la Bucureşti la Comana şi înapoi. Nu se despărţeau de ea. După aceasta, au mai avut o pisică care dormea numai pe burta lui Gellu.
- La Comana, era respectat şi iubit de toată lumea, continuă domnul Marcel. Vorbea cu pomii. Mă ducea în pădure şi spunea: "Uite, dom'ne, ce vietăţi extraordinare sunt pomii ăştia. De câte ori vin aicea, stau de vorbă cu ei şi află şi ei de la mine, dar şi eu aflu de la ei multe lucruri."
- Erau nişte oameni...
- ...de-o integritate excepţională, completează domnul Ghibernea. Li s-au oferit multe lucruri, sigur, în schimbul unor concesii politice. Dar nu au acceptat. Jamais de la vie. Nimic.
- Păi aveau căsuţa asta. Puteau să aibă, vorba aia, vilă. N-au vrut deloc. Aveau două cămăruţe mici - intrai din una în alta - şi o bucătărie meschină.
- Şi scria la o masă aşa - şi domnul Marcel apleacă palma până la jumătatea mesei la care stăm - cocoşat, pe un fotoliu, chircit. Eu am stat două săptămâni la ei, la Comana. Am fost acreditat în perioada în care am lucrat în diplomaţie la Londra, şi pentru Reykjavik, m-a fascinat Islanda şi începusem să scriu o carte despre această ţară. Gellu mi-a spus "Hai acolo, e alt mediu. Vii fără nevastă."

Dimineaţa, la 8:00, îl chema la cafea şi apoi îl trimitea în biroul mansardat, amenajat cu picturi, cărţi şi relicve arheologice, în care lucra el de regulă. Lui Gellu Naum îi plăcea arheologia, iar cele mai multe căutări se petreceau în Deltă.

Nu-i plăcea să iasă în public. Când Augustin Buzura, pe atunci Preşedintele Fundaţiei Culturale Române, i-a oferit Premiul pentru Excelenţă Artistică, în 1995, i-a cerut să spună două vorbe totuşi, deşi ştia cât de greu îi venea lui Gellu Naum să facă asta. Ajuns în faţa oamenilor, Gellu le-a spus celor prezenţi că se bucură de primirea Premiului şi de faptul că sunt sănătoşi. Ce putea să mai adauge?
- Nu-i plăcea să i se recite poeziile, povesteşte doamna Ghibernea. El credea că nimeni nu ştie să spună cum trebuie poeziile unui poet. Eu eram cu gura mai mare şi-i spuneam "Cum să-ţi placă, când numai tu înţelegi ce scrii?" Avea umor, nu se supăra. Eram la Comana, iar el era sus şi asculta muzică.
- A fost un mare amator de jazz, spune domnul Ghibernea.
- De jazz, dar nu era jazz atunci, era altceva. Eu eram jos, cu Lyggia şi cu mama, spune doamna Luci. Şi am spus: "Ce vacă se aude?", iar el a ascultat. Se înţelegea un fel de mugit. "Nu-i vacă, dragă", a spus el atunci, "e muzică."
Asculta muzică la magnetofon.

Nu au asistat niciodată la vreo ceartă în cuplul Naum.
- Nu se putea certa cu Lyggia. Îl iubea foarte mult şi îi făcea toate plăcerile.
- A fost o sacrificată pur şi simplu şi recunoştea şi ea lucrul acesta, spune domnul Marcel dregându-şi glasul. Îl şi iubea, îl şi admira în acelaşi timp.
- Erau oameni normali.
- Dar se simţea adeziunea dintre ei, şi domnul Marcel îşi ridică braţele ca şi cum ar vrea să apuce ceva de nicăieri.

Şi, fără legătură, continuă:
- Primeau cu plăcere prietenii la ei.
- Ideea lor era asta: prietenii să fie mai tineri. Perfectă dreptate au avut şi au, acum ne dăm seama şi noi, continuă doamna Luci. Pentru că te întineresc, că dacă ai tot boşorogi din ăştia care îţi spun de boală, de nu ştiu ce, te îmbolnăveşti vrând-nevrând.
- În ultima parte a vieţii, lângă ei erau numai tineri.
- Da.
- Scriitori, începători..., uite că mi-am adus aminte. Aveam un văr care scria poezii şi ne-a rugat să i le arătăm lui Gellu. Nu dădea nimănui sfaturi în privinţa modului în care cineva ar trebui să scrie, dar a acceptat să vadă o poezie. Ne-a spus să-i transmitem că nu e lipsit de talent, că trebuie să continue. Era alt gen, se apropia numai de suprarealism. Dar să nu mai exagereze cu figurile de stil.

Doamna Luci pleacă privirea, iar mâinile îi joacă pe un ambalaj pe care îl tot împătureşte.
- Era formidabilă Lyggia. După moartea lui Gellu a suferit foarte mult. A schimbat casa. S-a mutat pe Paul Greceanu. Avea o intuiţie formidabilă. Cum vedea pe cineva, imediat spunea "Ăsta nu-mi place" sau "Ăsta îmi place". Şi cică, în nopţile cu lună plină, se urca pe casă. Râdeam şi-i spuneam "Asta e fantezia ta. Cum o să te urci pe casă?". Şi Gellu îmi spunea "Nu dragă, că o căutam într-o noapte şi era cocoţată pe casă." "Ce, Doamne iartă-mă, că doar nu era nebună?". Somnambulism. Cum dădea primăvara, plecau la Comana şi stăteau până toamna.
- Aveau aer, dom'le, păi ce, în spatele curţii fusese un lac. El mergea cu barca şi la pescuit.
- Dar a secat lacul. Noi nici nu l-am prins.
- Da.
- El pipa rar, dar Lyggia şi cu mine fumam.
- Era om bun Gellu.
- Amândoi erau, spune doamna Luci. După dispariţia lui Gellu, Lyggia vorbea tot timpul despre el.
- Eu am avut grijă de curăţirea apartamentului în care a locuit apoi, după moartea lui. Noi cunoşteam un constructor care ne-a ajutat. A avut o cameră cu toată corespondenţa lui. Era mândră de asta pentru că acolo era Gellu cu tot. Făcea ce făcea, se ducea în camera aia.

În casă se aud stropi de ploaie repezi, deşi dincolo de geamul înalt din capătul salonului, cerul albicios nu lasă să se vadă nici urmă de apă. E răcoare şi o lumină uşor scăzută. Se simte libertatea cum umblă dezlânată prin casa cu plafon înalt. Nicio apăsare a timpului.
- Eu am ieşit la pensie de multişor, spune domnul Ghibernea, din '84. Am tradus de atunci doisprezece cărţi: şase din franceză, şase din engleză. M-am oprit acum vreo doi ani de zile, cam aşa, că am zis, dom'ne, am o vârstă - luna viitoare 85 de ani. E foarte bine când eşti conştient. De exemplu, mi-am dat seama că nu mai pot lucra cu sinonimele.

Râde şi ridică braţele în acelaşi timp a resemnare.
- Nu găsesc cuvântul. Găsesc unul, două, trei şi-mi dau seama că nu sunt cele mai potrivite şi caut un sinonim mai bun şi mă enervez.
- În rest, mai târguieli, mai plimbări, mai cu nepoţica care aseară a plecat de la noi.
- Avem doi băieţi cu care ne mândrim. Dan a fost Ambasadorul României la Londra şi acum e aici. Radu e la Paris. S-a căsătorit cu câteva luni înainte de Revoluţie cu o franţuzoaică. Acum e cu o româncă.
- Mai citim.
- Avem nişte vecini extraordinari. Familia David care locuieşte jos, de exemplu. El este inginer chimist, ea profesoară de chimie la Liceul "Sfântu Sava". Vorbim la două-trei zile, din orice domeniu şi asta ne întreţine.
- Sunt mai tineri decât noi, şopteşte printre zâmbete doamna Luci. Contează enorm.
- Am fost şi am rămas legaţi de oameni. Ne-au plăcut oamenii, i-am iubit. La Paris, oamenii se întrebau de ce stăm noi cu uşile deschise la apartament şi de ce, în fiecare zi, spuneam "Luci, vezi că astăzi mai avem un musafir la masă."
- Auzi, apropo de asta, spune doamna Luci, ştii la ce m-am gândit? Zilele astea, hai să facem o plimbare până la Comana.
-E o idee, da.
- Şi-aşa n-am mai fost de când Lyggia s-a prăpădit, săraca.
- Am auzit că drumul s-a făcut ceva mai bun. N-am mai fost demult. Doamna Mărioara, care avea grijă de casă, trebuie să fie acolo. Locuieşte vizavi.

I-am lăsat cu gândul acesta în casa albă, cu miros de lemn, în sunetul picurilor de apă de la ploile necăzute. Păşeau unul în spatele celuilalt. M-am gândit la un singur trup cu două feţe şi ştiu că se poate. Uşa era descuiată, aşa e la dumnealor. Se trage doar de clanţa de jos. Afară nu ploua. Era senin şi linişte.


La câteva zile după această vizită, l-am sunat pe domnul Ghibernea. Întrerupeam destul de des convorbirea, pentru că, lângă dumnealui "cineva îi tot şoptea ceva". Strădania memoriei începea să rodească. Iată de ce a intrat pe fir şi vocea doamnei Ghibernea:
- Erau tare superstiţioşi. Când te dai cu cremă sau pudră pe faţă, îmi spunea Lyggia, începi întotdeauna cu fruntea, apoi obrazul drept, apoi restul. Când te încalţi, întotdeauna mai întâi dreptul, apoi stângul. Când ieşi pe uşă, afară, păşeşti cu dreptul, apoi cu stângul. Când te întorci, la fel. Nu pui mâna pe cuţit de la unul la altul. Îl lasă jos, apoi îl apuci tu. Şi ne-au intrat şi nouă atât de adânc în minte superstiţiile astea. De fiecare dată când mă dau cu cremă, mă gândesc la Lyggia.
- Odată - recunosc vocea domnului Ghibernea - eram la Comana şi îmi puneam ciorapii în picioare. Lyggia a văzut că încep cu stângul şi a strigat la mine, că ce fac? Şi Gelu era superstiţios. Nu ieşea dacă vedea o găleată goală în drum, n-a mers în viaţa lui la înmormântări. Nu le putea suporta. Era un soi de atmosferă magică, ceva ce ţinea de paranormal chiar. Ne tot spuneau că se aprinde un chibrit câteodată, în faţa sobei de teracotă. Noi eram tineri.
- Cam cu 20 de ani mai tineri decât ei.
- Râdeam cu sughiţuri. Cum o să se aprindă, ne gândeam? Dar ei spuneau asta. Uneori se întâmpla şi în prezenţa altor persoane, foarte puţine. Oricum, erau foarte discreţi Eram odată în fotoliu, în faţa lui Gellu. Şi îmi ţineam mâinile împreunate, cu vârful degetelor lipite. Gellu s-a uitat la mâinile mele şi a zis atât "A, Marcel, bravo!". Nimic mai mult. Eu am făcut însă legătura cu ceea ce-mi povestise un terapeut despre fluxul energetic care se întrerupe dacă încrucişezi mâinile sau dacă stai picior peste picior, de exemplu.
- Au fost oameni care ne-au marcat. Când eşti tânăr, poate nu dai atâta importanţă acestor lucruri...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pošlapali břeh / Čekání na ráno, Mihaela Iancu, přeložila: Jarmila Horáková
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Haos (V), Mihaela Iancu (4.2/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro (Fractură în) Haos (IV), Mihaela Iancu (4.4/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Haos (III), Mihaela Iancu (4.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Haos (II), Mihaela Iancu (4.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer