Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Arte  Sageata  Sindromul Stendhal

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Me, One & Other


Daria Ghiu

07.08.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Îmi place să aud zgomotul oraşului. Al metropolei londoneze. Îmi place să mă simt acolo, în timp ce lucrez. Urechea mea aude oraşul şi se simte confortabil. La un moment dat, devine dependenţă. Nu mai pot lucra altfel decît cu zgomotul ăsta indecis. În tot acest timp, mă ocup de-ale mele. Lucrez şi muzica mi-o asigură oraşul. Din cînd în cînd, din masa de voci anonime, acoperite de fîntîna arteziană, se aude clar una care îmi trimite un mesaj tocmai mie. Dar vocea asta clară e ori prea egală, ori prea indecisă, ori prea neinteresată, ori rea, banală, ori ţipă prea tare.

De ce ţipi aşa? M-am săturat de tine să-mi ţipi în ureche încontinuu. Nu-mi mai zîmbi fals. Zîmbeşti fals. M-am săturat de tine cea entuziastă mereu. Nu mai mă întreba de unde vin, cîţi ani am, cu ce mă ocup atunci cînd nu mă uit la tine. M-am săturat de tine care-mi vorbeşti, fii sigură că prefer zgomotul urban în locul vocii tale false. Nici nu te interesează de fapt ceva despre mine. Eu sînt "masa", iar tu eşti pe-al patrulea soclu, în Trafalgar Square, şi faci conversaţie.

Îmi place cum oamenii acceptă să se pună aşa uşor în slujba artei astăzi. Se află "în rezidenţă" pentru o oră pe soclul liber din miezul Londrei. Majoritatea nu fac nimic. Nu vreau să zic "nimic special", ci pur şi simplu "nimic". Stau. Din cînd în cînd comunică cu ceilalţi, cu potenţialii spectatori, cu cei de jos. E "ce mai faci"-ul bazic şi totul la limita plictisului. E obsesia privitului de pe soclu, tu, de pe soclu, eşti "the watcher", de sus vezi tot, cei de jos de foarte aproape de tine nu te pot vedea, căci eşti prea sus cocoţat pe soclu. Doar cei care stau la distanţă te zăresc. Dar nu te pot privi în ochi. Cîştigul tău. Pe soclu eşti descoperit, îţi satisfaci pofta de exhibiţionist, şi eşti total stăpîn pe situaţie. Ai şi obsesia fotografierii continue, îţi vine să pictezi tot ce poţi cuprinde cu privirea, lucruri pe care numai pentru o oră reuşeşti să le vezi. Eşti pictorul lumii tale, îi sfidezi pe toţi. Eşti lucrarea de artă vie care face-poze-la-tot, vorbeşte de la înălţimea unui soclu (soclu - mi-e greu să folosesc cuvîntul ăsta în scris cînd vorbesc despre artă).

Şi totuşi, tu eşti acolo, ai concurat cu alţii, te-au ales. Dar eşti enervant. Prea liniştit şi relaxat, te-aş vrea tensionat, îngrijorat, emoţionat. Şi mai e ceva, cînd te văd pe tine pe soclu am puternica senzaţie de provincial. Îmi place în schimb strada. Ea mă bucură cu adevărat. Faptul că ei sînt acolo, în trecere, că se pot opri să se uite sau nu, că pot rîde sau nu, că-ţi fac poză sau doar te arată cu degetul. Îmi plac cei de jos, cei care mişună continuu. Ei sînt cei liberi de fapt. Îmi place că nu-i văd clar, ci mici de tot, o mulţime. Ei au cuvîntul. Tu, de pe soclu, cu ce ai cîştigat ora asta? Ce i-ai propus lui Gormley? Ceva mai "tare" decît îmi arăţi acum? Ţi-a pierit poate curajul apoi? Sau pur şi simplu, la faţa locului, nimic nu mai iese cum ţi-ai propus. Sau ai cîştigat locul pe soclu tocmai cu arta de a nu face nimic şi a mă privi pe mine? Ei, cei de jos, nu te văd prea bine! Da, eu te văd perfect, din toate unghiurile, căci eşti live pe Internet. Pe Internet ieşi din anonimat. Dar asta nu-ţi iese şi pe viu. Eşti prea mic pentru un soclu atît de mare. Ar trebui cumva să te supradimensionezi. Dar tu, din contră, nu vrei asta. Îţi doreşti să te bucuri de "clipa ta de glorie". Tu nici nu vorbeşti cu mine, nici te mişti prea mult, nu încerci să faci, concret, ce nu poate face o statuie. Te-aşezi pe fotoliul preferat pe care ţi l-ai adus special de-acasă, stai comod, priveşti oraşul şi bei o cupă de şampanie. Eşti pe piedestal, în spaţiul public, şi ţi-ai delimitat deja locul tău. Marmura rece o înlocuieşti cu fiinţa ta vie şi cu "căldura căminului tău". Eşti "King for one hour" în Trafalgar Square. Perfect! Taci, priveşti, şi te bucuri de privelişte. Nu faci nimic altceva. Ai devenit deja artă?! Te-ai petrificat? Asta-i poziţia ta glorioasă pe care o vrei nemuritoare? Trist. Sau, să spun ca Gormley: "It could be tragic but it could also be funny". Vom vedea.

Proiectul despre care am vorbit neriguros în acest text este One & Other al artistului englez Antony Gormley. Un proiect viu, care permite oricărui locuitor al Angliei să ocupe pentru o oră cel de-al patrulea soclu din Trafalgar Square. E un proiect în desfăşurare, pe care îl puteţi urmări non stop, din oră în oră, din 6 iulie pînă pe 14 octombrie 2009. 24 din 24, e altcineva acolo sus. "Notiţele" mele vin din urmărirea lui în primele sale două săptămîni; au apărut aşa, încet-încet, odată cu oamenii ce se schimbau pe soclu. Atît proiectul, cît şi analiza mea sînt work in progress.

Mai multe despre proiect aici: http://www.london.gov.uk/fourthplinth/plinth/gormley.jsp
Sculptorul Anthony Gormley vorbind despre One & Other aici: http://www.oneandother.co.uk/about
Urmăriţi proiectul live aici: http://www.oneandother.co.uk/
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Dan Perjovschi S.A.* (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Pentru un muzeu al fotografiei în România (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cvartet pentru o lavalieră, din stradă (5.0/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Radioul e spaţiu public (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Bucureşti-Berlin după 20 de ani (4.9/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Atelier grafic
Sageata Déjà vu
Sageata Poveşti pentru ceilalţi


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer