Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Arte  Sageata  Sindromul Stendhal

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

În lume nu există doar un singur clopot


Daria Ghiu

14.08.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
... sau doar o casă, un oraş, o ţară, o naţiune, un continent, o religie - am adăugat în mintea mea. Să-i explici micuţului Paolo că nu ar trebui să fie supărat pe Ahmed pentru că acesta din urmă a vrut pe harta lui un clopot exact ca al său nu a fost dificil deloc. Cu două minute înainte ca Ahmed să mă roage să-l ajut cu borcănelul gol de iaurt, fusese Paolo cel care o făcuse: cu foarfecele într-o mînă, cu cutia goală mare de iaurt în cealaltă, imposibil pentru el să facă o gaură chiar în mijlocul ei, pentru a introduce apoi şnurul improvizat. L-am ajutat. Nu prea înţelegeam ce rol are forma asta pe harta lui Paolo.
- Ce vrei să faci cu el? Ce reprezintă?, l-am întrebat.
- Păi, e un clopot. Uite, am desenat biserica şi am nevoie de clopot să-l pun în turnul ei. Am să-l lipesc chiar aici.

Ahmed împărţea aceeaşi măsuţă cu Paolo. Fiecare cu foaia lui, apropiate una de alta, scaun lîngă scaun, dar mai mult călare pe el decît aşezat, comune erau cariocile şi creioanele, precum şi întreg arsenalul de instrumente, funde, aţe, hîrtii colorate, nasturi, reviste, bucăţele de materiale vechi, cutii golite şi spălate, totul adus de noi de acasă cu o seară înainte, cînd veniserăm să pregătim întîlnirea cu copiii de a doua zi dimineaţă. Ahmed desena harta drumului de la şcoală acasă în linişte şi foarte serios. Cu o cutiuţă mică, goală de iaurt de căpşuni într-o mînă, m-a rugat imediat acelaşi lucru ca şi Paolo.
- Îmi faci şi mie unul?

În timp ce înţepam plasticul gros, Paolo s-a oprit brusc din lucru şi m-a privit iritat, gata să dea în plîns:
- Îmi copiază clopotul, nu e corect, eu l-am făcut primul!

N-am ştiut imediat cum să reacţionez, m-am speriat, mi-era teamă de orice conflict între copii, conflict pe care nu mă simţeam capabilă încă să-l gestionez, cu atît mai mult într-o altă limbă. Visam mereu copii buni şi cuminţi, liniştiţi, şi, în acelaşi timp, cu o imaginaţie nebună. Voiam totul să iasă perfect.
- Paolo, Ahmed nu te copiază. Lumea nu e făcută doar dintr-un clopot. Clopote mai mari, ca al tău. Mai mici, ca al lui Ahmed. Sînt multe în lume. Şi tu pînă acum ai văzut mai mult de unul. Lumea ta va fi la final lipită lumii lui Ahmed şi a colegilor tăi de clasă şi împreună vor face o lume mare, Lumea.
- Bine atunci...

Şi s-a întors la harta lui, o hartă ce reprezenta un traseu familiar vacanţelor sale de vară, cînd stătea la bunica şi mergeau împreună la piaţa deschisă în fiecare marţi în Val di Fassa şi apoi se întorceau veseli acasă.

Conflictul se stinsese rapid, micuţa revoltă a copilului de 8 ani nu degenerase, Paolo şi Ahmed erau prieteni iar. La final, hărţile celor 14 copii au fost lipite cu grijă. Fiecare alesese un traseu familiar, un traseu drag. Harta uriaşă întinsă pe jos era compusă din hărţile mici, colorate, unele ieşite în relief, autentice file de pop-up books. Odată lipite, copiii au stabilit traseul cel mare, cu o cariocă violet, traseul Lumii: porneşti de la şcoală, o iei pe lîngă biserică, ajungi la casa lui Ahmed, apoi o iei la dreapta, urmează alimentara, librăria, apoi poşta, casa Martei, cea a lui Paolo, apoi policlinica, traversezi strada şi vine plaja Chiarei, faci o baie în mare alături de ea şi părinţii ei, treci apoi pe lîngă serviciul mamei lui Alessandro şi, la un moment dat, faci stînga şi dai de parcul cu leagăne, unde Martina se joacă cu sora ei mai mică. Un pic mai încolo, pe-o bancă, Jan, Thea şi Florin joacă Nu te supăra, frate!.

Toţi sînt mulţumiţi de lumea cea mare, îmi descriu traseele lor plini de vervă. Mă gîndesc că, dacă Ahmed şi-ar fi văzut pînă la 8 ani locurile de origine, ale părinţilor săi, harta ar fi fost una şi mai mare.

Această micuţă poveste se bazează pe o experienţă pe care am trăit-o, alături de Chiara, Marco şi Martina, în octombrie 2008 la Rovereto, în Italia, ca mediator în departamentul de educaţie al bienalei de artă contemporană Manifesta 7. A fost un workshop despre hărţi şi percepţia spaţiului înconjurător, pentru două clase de copii în clasa a II-a, locuitori în regiunea italiană Trentino.







Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Dan Perjovschi S.A.* (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Pentru un muzeu al fotografiei în România (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cvartet pentru o lavalieră, din stradă (5.0/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Radioul e spaţiu public (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Bucureşti-Berlin după 20 de ani (4.9/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Atelier grafic
Sageata Déjà vu
Sageata Poveşti pentru ceilalţi


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer