Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Un pic - alte întîmplări adevărate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pe Victoriei colţ cu Max Mara


Ana-Maria Onisei

13.08.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ia o forfecuţă. O aşază pe nicovală şi îi aplică peste lamele depărtate lovituri de ciocan. Bocăniturile răpăie pînă ce metalul se lasă subţiat. Îşi şterge fruntea bombată, aproape feminină şi apoi trage de tricoul gri ca să-l scoată din nişte bermude roz cu kaki. Are 42 de ani.

Ascute forfecuţe, cuţite şi maşini de tocat la lumina unei lămpi fără abajur, într-o încăpere de un metru pe doi dintr-un gang, o fostă ieşire de incendiu a unei clădiri vechi de pe Calea Victoriei, între sediul luxos de la Hilton şi rochiile de milioane de la magazinul Max Mara. Zgomotul maşinilor de pe bulevard nu pătrunde în văgăuna unde singurii stăpîni sînt el şi nicovala.

Cînd crede că e gata testează forfecuţa pe o cîrpă gri. Vîrful ciuguleşte timid şi rămîne încîlcit în material. Agaţă şi trebuie s-o ia de la capăt. Dar mai întîi o pune la polizorul de lîngă masa de lucru, fără să fie deranjat de artificiile care sar prin cameră. Au mai rămas 60 de forfecuţe de ascuţit azi - majoritatea comenzi de la manichiuriste.


***
Nicio forfecuţă nu e la fel. Una e mai groasă, alta e ruginită, alta trebuie desfăcută. Şi e greu s-o faci, nu te apuci acum de ea şi gata. O desfaci, o bibileşti, o întorci pe toate părţile şi nu reuşeşti să-i dai de cap pentru că n-are curbura care trebuie. Dai cu ciocanul, unele se sparg şi ţi-e frică să dai tare, aşa că dai mai încet. Le desfaci iar. Poate să-ţi ia şi o oră o forfecuţă - dacă ai ceva la cap şi vrei s-o faci.

Sînt mai tipicar, nu m-am plictisit de meserie deşi o fac de 14 ani. Am ajuns la tocilărie din întîmplare şi mi-a plăcut, că nu ridic saci de moară. Ce să fac? Mai muncesc aici pînă s-ajung prim-ministru.

N-am fost însurat, dar am un băieţel, Alexandru pe care nu l-am mai văzut de 4 ani. Strîng bani s-o dau pe maică-sa în judecată, dar ţine aşa mult la el că dacă reuşesc să mi-l dea mie statul, o să ajung cu capul într-o valiză şi picioarele în alta.

Cu mama lui a fost dragoste mare, douăzeci de ani. Cînd m-am întors din armată - după un an şi şase luni - am început cu discoteca. Eram mare dansator, dansam de toate. Şi-am cunoscut-o pe ea. Avea un costum de piele - piele, piele, nu artificială - şi nişte sîni frumoşi, mari. A fost atracţie la prima vedere, doar nu degeaba i se spune aşa. Eram cu un prieten, ea cu o prietenă - una brunetă, alta şatenă - şi cînd să le luăm la dans s-au dus alţii. Stăteam şi ne gîndeam ce să facem cînd am întors capul şi-am văzut că erau tot la masă. Apoi mi-a povestit că i-au refuzat pe ăia că văzuse că venim noi. A fost să fie aşa.

Acum m-aş însura. Vine o vîrstă cînd ai nevoie de cineva să nu mai fii aşa singur. Dar nu se lipeşte vreuna de mine. Se întîmplă aşa: ies aranjat pe stradă, mă vede fata, îi place, ieşim o zi la o cafea, apoi la încă o cafea, şi-a treia mă-ntreabă unde muncesc.
"Sînt tocilar", îi spun şi rîde. Dacă are educaţie, întreabă: "Adică din ăla care învaţă mult?"
A patra oară nu mai vrea.

Dar am un plan: să cîştig la Loto vreo cîteva milioane, să mă las de tocilărie şi să ies, mîndru, pe stradă, zice cu un acces de înţelepciune jucăuşă.

***
Tocilăria de pe Calea Victoriei e deschisă de luni pînă vineri, între 8 şi 18 şi sîmbăta între 9 şi 13.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer