Pe 17 decembrie 1989 a fost împuşcat lîngă Hotelul Continental din centrul Timişoarei. Aflase de manifestaţiile împotriva lui Ceauşescu, vroia să participe şi venise din comuna Tomac, de la cîţiva kilometri de oraş, unde lucra ca medic veterinar într-un CAP. Cînd a ajuns era amiază. Aproape 300 de oameni, încercuiţi de cordoane de ofiţeri înarmaţi, strigau "Libertate!", "Jos comunismul!", "Vrem mîncare pentru copiii noştri!". Nu şi-a dat seama că se trage decît după ce tencuiala de pe clădirile din jur a început să împroaşte mulţimea. Au urmat frica, un moment de ezitare şi decizia de a nu pleca. Apoi, două gloanţe i-au ciuruit coapsa stîngă.
***
Povesteşte despre durerea ameţitoare fără să-şi mişte mîinile sau să-şi schimbe sclipirea curioasă. În schimb, trage aer în piept şi îl ţine pentru cîteva secunde marcînd o pauză de fiecare dată cînd caută să-şi amintească ceva."M-au dus la Spitalul Judeţean. Acolo era o mare de răniţi, claie peste grămadă. Oameni cu feţe pămîntii, femei, copii... de nedescris. Stăteam toţi pe hol, printre bălţi de sînge şi aşteptam să ne vină rîndul la camera de gardă. Eram mulţi, atunci mi-am dat seama că se întîmplă cu adevărat ceva."
L-au consultat şi l-au trimis la Spitalul de Ortopedie, iar zilele de 21 şi 22 decembrie le-a trăit pe patul de spital. Nu putea să se ridice şi un coleg de salon, care fusese împuşcat doar la umăr îi descria ce se întîmplă de la fereastră.
"Pe 22 am auzit un vuiet, un zgomot foarte puternic. Era ca atunci cînd se aude Gol! pe stadion. Colegul îmi spunea că vede oameni trecînd pe stradă cu steaguri. Şi, la un moment dat, cineva s-a oprit în dreptul spitalului şi a strigat: Aveţi grijă de răniţi! În noaptea aceea am plîns. Era bucuria victoriei şi că se gîndiseră cei din stradă şi la noi, era şi neputinţă."
***
Viaţa lui a rămas legată de Revoluţie. În 1990 a fondat Asociaţia "Memorialul Revoluţiei" al cărui Preşedinte este. Amenajată ca un minimuzeu de el, împreună cu un colectiv de cercetători, lingvişti şi jurnalişti, Asociaţia se află într-o casă naţionalizată cu etaj, pe strada Emanoil Ungureanu din Timişoara, la numărul 8. Are o curte interioară şi încăperi în cerc ca o mînăstire, o capelă pentru eroi, o cameră pentru arhivarea presei, una cu fotografii şi uniforme, unde se proiectează un documentar despre Revoluţie, o bibliotecă, o expoziţie dedicată Războiului Rece, amenajată de Romulus Rusan. Şi camera cu fotolii verzi din pluş în care, pentru că e divorţat, locuieşte el. Aici îşi ţine cămăşile de schimb, pe un umeraş, şi dă interviuri. Pe birou are revistele şi documentele la care lucrează, iar în holul de la intrare, pe o masă de lîngă un aragaz improvizat a rămas o felie de pepene galben de la prînz.***
Joi, 13 august 2009, de-a lungul a trei ore, la amiază, la Asociaţie au venit trei grupuri de turişti, unii germani. Preşedintele i-a însoţit călcînd sughiţat în cîrjă, le-a spus poveşti şi le-a dat explicaţii. Îl deranjează mai tare nu că n-are vizitatori, ci că se judecă pentru a nu pierde casa în care se află Asociaţia. Moştenitorii proprietarilor au revendicat-o şi singura soluţie de salvare e să o cumpere statul."Au bani să facă autostrada Soarelui şi pasajul de la Basarab, dar n-au să cumpere o casă. Să fim serioşi", spune, cu aceeaşi seninătate. De cîteva luni aşteptă să se întîmple ceva.