O luptă de clasă monumentală

În timp ce dl. Bogdan Ghiu invită la dezbatere în chestiunea clădirilor înalte la rubrica sa, genial denumită Evul Media, care ne e vecină pe LiterNet, în presa tipărită opiniile se sfâşie una pe cealaltă. Despre ce este vorba: domnul profesor Peter Derer a publicat un articol în revista 22 despre intervenţia asupra Palatului Ştirbei făcută de Westfourth Architecture, unde acţionar majoritar e dl. Arh. Vlad Arsene. Acesta din urmă îi răspunde profesorului Derer în cel mai recent număr al aceleiaşi stimabile reviste.

Citind, m-a cuprins nostalgia. Să mă explic. În 1996-1997, luam partea profesorului Derer, pe atunci pe cale de a deveni arhitect şef al capitalei, într-o rubrică pe care o ţineam, prin bunăvoinţa lui Bedros Horasangian, în Libertatea. Libertatea nu era încă tabloid pe-atunci, în Bucureşti abia se construia primul "zgârie nor" (fostul Bancorex de pe Calea Victoriei), iar dl. Arsene ne propunea un altul, în spatele Hotelului Lido şi pe seama piscinei cu valuri. Pe atunci, dl. Arsene îmi răspundea mie în Dilema (care nu era, încă, "veche").

Între timp, lucrurile s-au mai ales, iar taberele, ca şi opiniile, s-au mai limpezit. Azi dl prof. Derer cere păstrarea caracterului aristocratic al Bucureştilor, ca fiind, dintre câte straturi care au crescut parţial, spre a-l înlocui pe cel sau cele dinaintea lui prin violenţă , cel mai reprezentativ. Cu alte cuvinte, acum, păstrând monumentele istorice, cea mai mare atenţie ar trebui dată nivelului original, cel de curţi boiereşti federate vag şi dezlânat împrejurul unei specii (lovite de nanism) de curţi domneşti. Mă rog; fără a fi de acord cu privilegierea unui strat bucureştean în detrimentul altuia, cred, totuşi, că opinia profesorului nostru de urbanism are o calitate majoră. Pentru prima dată se asumă deschis, dinspre tabăra conservatorilor (şi înţeleg prin conservator, aici, pe păstrătorii cu orice preţ a ceea ce a ajuns până la noi, cel puţin în felul în care a ajuns până la noi), caracterul de clasă al monumentelor istorice şi al prezervării acestora. Cu alte cuvinte, profesorul Derer confirmă, prin textul Domniei sale, bănuiala pe care o exprimam cu privire la luări de opinie cel puţin la fel de vehemente, cum sunt cele ale profesorului Pippidi, de pildă, dar care refuzau această clarificare ideologică.

Bun.
Deci, ştim cum stăm.

Acum, nostalgia se mai referă la ceva, şi anume la faptul că, din obiect al replicii domnului arh. Arsene, am ajuns să fiu citat de domnia sa în recentul articol din revista 22. Faptul acesta mă onorează. Cu acest prilej, însă, ţin să reafirm în întregime spiritul acelui text invocat, ca argument de, vai mie!, autoritate. Spuneam în el, după cum am spus şi în Size matters de pe LiterNet, că onor soţietatea civilă interesată de chestiuni urbane aleargă după iepuri falşi, scoşi drept ţintă de cei care doresc ca atenţia publică să fie abătută, cel puţin o vreme, de la subiectele cu adevărat semnificative ale politicilor urbane. Când a fost să se facă în Parcul Carol catedrala, unii se legau cu lanţuri de monumentul comunist, pe care nu-l frecventaseră anterior, în numele dorului de spaţiu verde, pentru ca, în acelaşi timp, să vezi poznă: s-a stricat tot spaţiul verde dintre Casa Scânteii / Presei Libere şi Fântâna Mioriţa. Când a fost cu Catedrala catolică, Iisus era, nu-i aşa?, "răstignit a doua oară" pentru că nu se mai bătuse palma a doua oară între dezvoltator şi piosul său vecin de la vest. Pot să continuu să dau exemple, dacă mai interesează pe cineva cum se poate gândi oraşul şi în exteriorul ideilor pioase, primite de-a gata.

Vreau să spun: şi pe altcineva, în afară de Bogdan Ghiu...