Câte ceva despre presa de arhitectură (II)

Citiţi episodul precedent aici.

Aşadar, ce se va petrece cu modalităţile de trecere a comentariului de şi despre arhitectură şi urbanism către public? În primul rând, observaţi efortul de a nu scrie direct "presă", pentru că, foarte probabil, privim la decesul presei tipărite în general şi, mai cu seamă, al celei nespecializate în particular. Apoi, să ne uităm cu atenţie la termenii ecuaţiei. Trecerea cărei arhitecturi către care public? Nu orice arhitectură merită etalată cu aerul că facem axiologie. Autorul îşi va exhiba oricum pe site-ul propriu o bună parte din ceea ce face. Dacă va avea simţ critic, se va autocenzura. Dacă nu, nu. Prin urmare, vom avea, pe mai departe, de promovat arhitectura de bună calitate, după părerea şi onoarea celor care o promovează. Prin urmare, avem nevoie de autoritate critică. Asta ne lipseşte. Parohialismul reduce la derizoriu opinia critică. Dacă cumva cel ce critică va fi fiind şi d-lui un kir auctore, vorba lui Mircea Cărtărescu, i se va reproşa ceva sub specia: tu vorbeşti, care, vorba bancului sovietic, la tine acasă linşezi negri? Dacă nu se va prenumăra printre de-alde făuritorii pre care îi va recenza, ca să îşi păstreze distanţa critică, i se va reproşa că habar n-are despre ce vorbeşte. Şcoala cultivă vocaţia, dar nu şi spiritul (auto)critic, breasla tace individual şi colectiv, prin urmare ce interes ar avea vreun arhitect să se facă simpatic în ochii colegilor d-sale scriind despre lucrările acestora după cum îl îndrumă conştiinţa?

Nici măcar unul.

Aşa că, în România, revistele de arhitectură vor cultiva arhiva de imagini interesante, poate chiar interesant descrise (dar strict în sens entomologic), lauda sponsorizată şi comentariul vag. Poate şi cu o mică şopârlă strecurată la sfârşit, din acelea pe care iapa nu le pricepe, dar care răcoresc onoarea nereperată a câte vreunui bătător de şei). Adică, mai pe scurt, publicaţiile se vor sinucide colectiv din absenţă de condeie (şi de identităţi care să le asume). Nu suntem suficient de mulţi ca să producem, prin generaţie spontanee măcar, dacă sistematic nu o facem, text (auto)critic.

Vom sta pe mai departe cu ochii ţintă la fenomenul internaţional. Cât despre public, am promis şi aici o vorbă. Vor fi reviste de lifestyle pe mai departe, pe gustul cocoanelor bogate şi ţoape, bogate şi snoabe, respectiv (rara avis) bogate şi cunoscătoare. Va mai rămâne, poate, loc de o revistă "pură şi dură", cum se vrea acum Arhitectura, pe gustul strict al cunoscătorilor, ca să nu zic chiar al profesioniştilor. Dar ea ar putea deveni doar un soi de archizine online, care să te orienteze în hăţişul de site-uri. În fine, poate fi loc de o revistă care să capitalizeze şi interesul studenţilor (al unora dintre ei, barem) de a fi orientaţi cultural în profesie şi / sau una care să canalizeze interesul mediului profesoral de a-şi face publică, am zice vorbă mare, opera. Aici, însă, trebuie o revistă peer review, profesionistă, care să îţi construiască în decenii prestigiul imbatabil.

Are timp, resurse umane şi, mai ales, ambiţie Arhitext Design să devină ea măcar acest din urmă fel de revistă, dacă nu chiar aceste din urmă două feluri de revistă?

În rest, la Dealul Frumos a fost cald, frumos şi, pe alocuri, chiar interesant. Dar acest lucru îl ştiţi deja din rubrica prietenului Bogdan Ghiu, a cărui vorbire despre ReStart a fost extrem de interesantă şi pe care d-lui a şi postat-o, în rezumat, aici.