36 de poveşti de cîte 10o fiecare
Cele 36 de fotografii ale lui Rubén Ochoa au fost instalate într-o sală de clasă, binecunoscutul spaţiu Şcoala Satului al MŢR-ului. Un loc, aş spune din start, fericit ales. Sfatul lui Ochoa - de a o lua în orice direcţie şi de a te întoarce după o vreme de unde ai pornit - se aplică atît lui, artistului, cît şi privitorului. E, pînă la urmă, o declaraţie de credinţă despre fotografie, văzută precum o experienţă fără final, în care istoriile pe care le spui prin imaginea luată încep şi se încheie exact în acel prezent veşnic al fotografiei.
Istoriile personale ale mexicanilor - faimoşi sau nu - se spun la infinit şi se compun înlănţuit. Ochoa a fost plecat în căutarea personajelor fotografiilor sale timp de un an de zile. La final, s-a întors de unde a plecat: cercul s-a închis. Povestea conţine 36 de fotografii şi 36 de cuvinte-cheie. Fiecare imagine aduce cu ea un element nou care devine apoi, în următoarea fotografie, elementul-vedetă. Astfel că asistăm la crearea sub ochii noştri a unui lanţ solid, ale cărui verigi sînt viaţă pur şi simplu. Povestea creşte pe măsura desfăşurării ei şi cîştigă prin adăugarea unu miez nou. Dar nu e o poveste cu schemă tipică. Nu are un punct culminant şi un deznodămînt. Aici apare capcana: e o poveste din 36 de poveşti, în care nici un element nu poate fi eliminat nu pentru că ar distruge structura clasică, ci fiindcă fiecare istorioară este dependentă de cea dinaintea ei. Există prin ea şi aşa poate duce Povestea mai departe. Dacă una cade, pică tot jocul. Altfel spus, povestitorii sînt motorul lumii. Odată dispăruţi, lumea stă pe loc.
Să dăm un exemplu, o parte din povestea fotografică a lui Ochoa: "Flora nr. 9. Aici şi-a expus lucrările pentru prima oară Frida Kahlo. Unele dintre amintirile ei se păstrează în această cutie. Cenuşa ei odihneşte într-o urnă de lut, înfăşurată într-un rebozo (şal tipic mexican). Pentru colorarea unui astfel de şal se folosesc vopsele roşiatice obţinute prin zdrobirea femelei de coşenilă, o insectă de mici dimensiuni, care trăieşte în cactuşii din deşert. Din ţepii de cactus se pot fabrica acele de patefon. Patefonul este unul dintre obiectele cele mai de preţ ale lui Cesar Olguin..." Şi de aici povestea curge mai departe. 360o face ocolul lumii în 36 de fotografii strîns conectate. În care personajele principale nu pot deveni aşa decît datorită poveştii şi a rostirii: o imagine te poartă către alta şi alta şi alta...
Şcoala Satului: a 37-a poveste
Spuneam la început că Şcoala Satului (parte din expoziţia permanentă a muzeului) este locul poate cel mai potrivit pentru fotografiile artistului mexican. MŢR este prin excelenţă spaţiul rostirii, iar prezenţa unei expoziţii temporare pe pereţii destinaţi şcolii de altădată - loc ce reconstituie o sală de clasă cu bănci şi catedră, binecunoscut tuturor prin faptul că este destinat atelierelor de creaţie pentru copii, care au loc săptămînal la muzeu - adaugă o nouă poveste, a 37-a. Cercul se deschide încet şi primeşte în el şi povestea Şcolii Satului. Toate cele trei familii care vizitau alături de mine expoziţia lui Ochoa, într-o zi de sîmbătă, şi-au ridicat cu greu privirea de la băncile care le aminteau de anii de şcoală, şi fiecare simţea nevoia să-şi spună propria poveste. Întinsă pe pereţii Şcolii Satului, expoziţia de fotografie a lui Rubén Ochoa aşteaptă să fie spusă asemenea unor cadavre exquis răsturnate. Într-un joc în care povestitorul dinaintea ta contează pe tine să duci povestea mai departe.
(Povestea lui Rubén Ochoa în Şcoala Satului)
Porniţi de la oricare dintre fotografii şi-apoi mergeţi înainte. La un moment dat cercul se va închide.
(variantă extinsă pentru LiterNet)