36 de povești de cîte 10o fiecare
Cele 36 de fotografii ale lui Rubén Ochoa au fost instalate într-o sală de clasă, binecunoscutul spațiu Școala Satului al MȚR-ului. Un loc, aș spune din start, fericit ales. Sfatul lui Ochoa - de a o lua în orice direcție și de a te întoarce după o vreme de unde ai pornit - se aplică atît lui, artistului, cît și privitorului. E, pînă la urmă, o declarație de credință despre fotografie, văzută precum o experiență fără final, în care istoriile pe care le spui prin imaginea luată încep și se încheie exact în acel prezent veșnic al fotografiei.
Istoriile personale ale mexicanilor - faimoși sau nu - se spun la infinit și se compun înlănțuit. Ochoa a fost plecat în căutarea personajelor fotografiilor sale timp de un an de zile. La final, s-a întors de unde a plecat: cercul s-a închis. Povestea conține 36 de fotografii și 36 de cuvinte-cheie. Fiecare imagine aduce cu ea un element nou care devine apoi, în următoarea fotografie, elementul-vedetă. Astfel că asistăm la crearea sub ochii noștri a unui lanț solid, ale cărui verigi sînt viață pur și simplu. Povestea crește pe măsura desfășurării ei și cîștigă prin adăugarea unu miez nou. Dar nu e o poveste cu schemă tipică. Nu are un punct culminant și un deznodămînt. Aici apare capcana: e o poveste din 36 de povești, în care nici un element nu poate fi eliminat nu pentru că ar distruge structura clasică, ci fiindcă fiecare istorioară este dependentă de cea dinaintea ei. Există prin ea și așa poate duce Povestea mai departe. Dacă una cade, pică tot jocul. Altfel spus, povestitorii sînt motorul lumii. Odată dispăruți, lumea stă pe loc.
Să dăm un exemplu, o parte din povestea fotografică a lui Ochoa: "Flora nr. 9. Aici și-a expus lucrările pentru prima oară Frida Kahlo. Unele dintre amintirile ei se păstrează în această cutie. Cenușa ei odihnește într-o urnă de lut, înfășurată într-un rebozo (șal tipic mexican). Pentru colorarea unui astfel de șal se folosesc vopsele roșiatice obținute prin zdrobirea femelei de coșenilă, o insectă de mici dimensiuni, care trăiește în cactușii din deșert. Din țepii de cactus se pot fabrica acele de patefon. Patefonul este unul dintre obiectele cele mai de preț ale lui Cesar Olguin..." Și de aici povestea curge mai departe. 360o face ocolul lumii în 36 de fotografii strîns conectate. În care personajele principale nu pot deveni așa decît datorită poveștii și a rostirii: o imagine te poartă către alta și alta și alta...
Școala Satului: a 37-a poveste
Spuneam la început că Școala Satului (parte din expoziția permanentă a muzeului) este locul poate cel mai potrivit pentru fotografiile artistului mexican. MȚR este prin excelență spațiul rostirii, iar prezența unei expoziții temporare pe pereții destinați școlii de altădată - loc ce reconstituie o sală de clasă cu bănci și catedră, binecunoscut tuturor prin faptul că este destinat atelierelor de creație pentru copii, care au loc săptămînal la muzeu - adaugă o nouă poveste, a 37-a. Cercul se deschide încet și primește în el și povestea Școlii Satului. Toate cele trei familii care vizitau alături de mine expoziția lui Ochoa, într-o zi de sîmbătă, și-au ridicat cu greu privirea de la băncile care le aminteau de anii de școală, și fiecare simțea nevoia să-și spună propria poveste. Întinsă pe pereții Școlii Satului, expoziția de fotografie a lui Rubén Ochoa așteaptă să fie spusă asemenea unor cadavre exquis răsturnate. Într-un joc în care povestitorul dinaintea ta contează pe tine să duci povestea mai departe.
Urmăriți fotografiile lui Ochoa aici: http://www.rubenochoa.com/360a.htm.
Porniți de la oricare dintre fotografii și-apoi mergeți înainte. La un moment dat cercul se va închide.
(variantă extinsă pentru LiterNet)