Alexandru Andrieş: Adică în afară de faptul că sînt ale mele amîndouă? Hahaha - ideea a venit după ce am vorbit cu Ion Radu, directorul Vellant, despre aceste proiecte şi ne-am dat seama că aşa se ajută reciproc, oricum amîndouă sînt albume grafice, de artă fotografică şi de desen, aşa că nu se ceartă între ele:)
O.D.: Sunt două vorbe vechi care se bat - şi nu prea - cap în cap: "Diavolul se ascunde în detalii" şi "Bunul Dumnezeu se ascunde în detalii". Câtă atenţie acordaţi detaliilor şi cum vă influenţează/inspiră atunci când compuneţi? Ce rol joacă detaliul în cele două cărţi pe care vă pregătiţi să le lansaţi?
A.A.: Aici răspunsul e foarte clar - doar nu degeaba zice lumea ca sînt cîrcotaş: îmi place să fac cît mai bine şi mai atent tot ce-mi iese din mînă, şi fără controlul detaliilor acest lucru ar fi imposibil... doar că faptul că locul acţiunii este România face ca între mine şi produsul final să-şi tot bage cineva coada - şi din cîte ştiu eu Dumnezeu n-are coadă... dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă la detalii...
O.D.: Fotografiile din Petală vă aparţin? Care a fost criteriul de selecţie a acestora în album?
A.A.: Unele fotografii îmi aparţin, cele mai multe sînt însă de la prieteni care au fost încîntaţi să mă ajute cînd au auzit de ideea de a face un album grafic care să ilustreze artistic textele unui album muzical - şi aici spectrul este extrem de larg, de la Dinu Lazăr [foarte cunoscut în zona fotografilor profesionişti] pînă la Elena Cosmănescu, o persoană pe care n-o ştiu decît din e-mail-uri, şi care prin e-mail-uri mi-a trimis tot felul de fotografii făcute de ea, fără vreun scop precis - iată, unele au ajuns în Petală - nu-i simpatic?
O.D.: Care vă este cea mai dragă fotografie din Petală?
A.A.: Îmi e imposibil să aleg Cea Mai Dragă Fotografie [categoria "cele mai dragi chestii pe care le-aţi lua pe o insulă" mă amuză teribil] dar pot să vă spun la care am rîs cel mai tare: la cea cu prietenul meu Aurel Mitran, surprins de Vlad Eftenie pe Calea Victoriei, în faţa unui magazin de modă!!!
O.D.: La începutul Petalei spuneţi "Aceasta este o carte de artă... sper să vă placă". De ce aţi simţit nevoia să faceţi acest avertisment/dedicaţie şi cui i se adresează albumul?
A.A.:...credeam că e evident că-i doar o glumă - cînd am văzut fotografia cu expresia aceea... să zicem "specială" pe faţa mea mi s-a părut cel mai bun text care s-o însoţească:)
O.D.: Cum aţi ajuns la titlul Petală?
A.A.: Pur şi simplu mi s-a părut că se potriveşte grozav de bine cu atmosfera cîntecelor, şi era şi titlul unuia dintre cîntece, aşa că n-am stat prea mult pe gînduri
O.D.: Când aţi compus versurile pentru Petală? Cât timp v-a luat & ce v-a inspirat?
A.A.: Uite, deşi pe un artist nu-l întrebi asta niciodată [aşa cum pe o femeie n-o intrebi niciodată cîţi ani are, că poate ai ghinion şi-ţi spune] eu am sa răspund: mergeam la un film, aşteptam autobuzul în staţie şi pentru că întîrzia am luat o hîrtie şi am început să mă joc - acum ştii reţeta, poţi să faci şi tu:)
O.D.: În afară de Sibiu, în ce oraş v-aţi mai dori să aveţi o casă?
A.A.: Hahaha, mi-a spus cineva "păi dupa cîntecul ăsta o să înceapă să te caute toate firmele imobiliare din Sibiu" iar eu i-am răspuns "sper să mă caute chiar primarul şi să-mi facă cadou o casă, aşa cu bani poate toată lumea" - dar nu-i o idee rea, am să fac o listă cu toate locurile unde mi-ar plăcea să am cîte-o casă, poate iese un volum baban de-aici!!!
O.D.: Ce vă atrage la o carte? Tehnica / stilul / povestea / tema / morala / coperta?
A.A.: Absolut totul - cărţile bune le au pe toate
O.D.: E vreo carte (alta decât cele din bibliografia obligatorie) pe care aţi recomanda-o tinerilor care vă sunt studenţi?
A.A.: Bineînţeles, două: cartea Petală şi cartea Desen şi Arhitectură, care au apărut pe piaţă pe 23 octombrie 2009:)
O.D.: De ce ar trebui să ştie să deseneze un student la Arhitectură când există computere?
A.A.: Pentru că niciodată o unealtă, oricît de performantă şi de grozavă ar fi, nu poate înlocui plăcerea pe care ţi-o dă desenatul, cu întreg bagajul uriaş pe care-l conţine - te modelează, te ajută să descoperi mereu cîte ceva nou şi la tine, şi la lumea din jur, te pune în situaţia de a fi creativ fără să recurgi la reţete prefabricate - e o experienţă inegalabilă şi imposibil de pus în cuvinte, şi prin definiţie extrem de personală - e de-a dreptul minunat să desenezi, cum să renunţi la aşa ceva?
O.D.: În finalul cărţii Desen şi arhitectură îl citaţi pe Alain de Botton. În spiritul cărţii sale, Arhitectura fericirii: dintre toate locurile pe care le-aţi vizitat & în care aţi locuit, ce clădire vă face fericit?
A.A.: Locurile nu sînt aşa de importante în ierarhia mea personală - eu am oameni care mă fac fericit, şi am marele noroc să-i am aproape: ei transformă toate locurile în spaţii de fericire, e atît de frumos!!!
O.D.: Care este primul dumneavoastră proiect arhitectural pus în practică?
A.A.: Primul proiect la care am muncit şi eu pe vremea cînd eram student aparţine arhitecţilor Zoltan Takacs şi Viorel Simion şi este Postăvăria Română, o clădire extrem de curajoasă şi modernă pentru vremurile în care a fost făcută - îmi pare tare bine că am pus şi eu cîteva linii acolo:)
O.D.: Aţi locui mai degrabă într-o clădire proiectată de Hundertwasser sau într-una proiectată de Le Corbusier?
A.A.: Nu mi-ar plăcea de nici un fel să locuiesc într-o casă-manifest-de-arhitectură, dar Le Corbusier este unul din arhitecţii mei preferaţi, fără doar şi poate
O.D.: Cât de eficientă era cenzura comunistă în cadrul Facultăţii de Arhitectură în perioada cât aţi fost student?
A.A.: Eu nu cred în eficienţa cenzurii, dacă cineva îţi zice "asta n-ai voie" primul lucru pe care îl faci e să cauţi acel "ceva", chiar dacă pînă atunci nu te interesa sub nici o forma - pe de altă parte, Arhitectura a fost un loc cu totul special în perioada comunistă, şi rămîne un loc special şi acum - face parte din farmecul ei:)
O.D.: Sunt multe cartiere cu o arhitectură monotonă care ne-au rămas moştenire din "epoca de aur". În ce măsură credeţi că se mai pot îndrepta lucrurile, dpdv estetic, în aceste cartiere? Există şanse pentru un viitor arhitectural mai armonios în România?
A.A.::) Asta sună teribil - "un viitor arhitectural mai armonios" - hahaha, aşa se vorbea la şedinţele de partid... păi ce poţi să faci cu Casa Poporului, de exemplu: s-o dărîmi, e mult prea scump - s-o "machiezi"? nu rezolvi decît aparent şi superficial problema - la fel şi cu cartierele, monotone cum sînt... dar oare oamenii nu sînt din ce in ce mai monotoni? cu ei ce facem?
O.D.: E vreo clădire din Bucureşti pe care aţi vrea neapărat să o schimbaţi daca vi s-ar oferi ocazia?
A.A.: Nu, nu cred că e în regulă să vină cineva şi să zică "Ooo, ia uite ce clădire, ia s-o fac eu mai bine" - şi am un exemplu grăitor: unul din primele lucruri întîmplate la aşa-zisa revoluţie a fost că statuia lui Lenin din faţa Casei Scânteii a fost dărâmată... şi? Acum Casa Scânteii se numeşte Casa Presei Libere, dar e la fel de sovietică ca şi pînă acum ca arhitectură, iar în locul statuii dărîmate nu e nimic, de 20 de ani... "Dacă nu ai ceva mai bun de pus în loc, mai bine laşi lucrurile aşa cum sînt" mi-a spus la un moment dat bunicul meu - cîtă dreptate avea, nu-i aşa?
O.D.: Ce părere aveţi despre designul / arhitectura eco?
A.A.: Cred că e cam tîrziu ca să însemne cu adevărat ceva la scara planetei, dar decît deloc...
O.D.: Dacă aţi avea un telefon mobil, ce melodie ar suna când sunteţi apelat?
A.A.: N-ar suna nici o melodie, ar suna ţîrrrrrrr ţîrrrrrrr - telefonul e aparatul ăla pentru vorbit la distanţă, nu pentru ascultat muzică - sau greşesc eu?
