A
venit iarna în Viena. Cel puţin pentru o clipă.Aseară a început să ningă şi astăzi dimineaţă lumina era filtrată de un strat alb de zăpadă, aşezat pe geamul meu decupat în panta acoperişului.
Oraşul e mai prietenos, te simţi de parcă ai fi în concediu, la schi, în Austria.
Frigul pune probleme de "acoperire capilară". Bărbaţii continuă, majoritatea, în astfel de ocazii, să umble cu capul gol. Pălăria clasică nu mai e la moda (oare de ce? Prea burgheză? Prea "simbolică" şi prea puţin funcţională, ca şi cravata?) iar căciula tricotată nu e parcă suficient de masculină. Mai ales latinii, obsedaţi de imaginea lor masculină, evită căciula. Probabil şi pentru că sunt prea în sud ca să aibă nevoie de ea. Şi cui îi pasă de un italian aflat în nordul ţării la schi? Italianul tipic e cel din sud, măcar din Toscana dacă nu din Roma sau Napoli.
Căciula pare să reducă capul uman la o parte oarecare a corpului. Cel care îţi vorbeşte sau te salută pe stradă nu mai e un Om clasic, cu prestanţă, cu un cap elegant aşezat în vârf de trup, de unde emite priviri, cuvinte şi raţiuni, e doar o fiinţă oarecare, fără sus şi fără jos, învelită bine împotriva frigului. Căciula, încotoşmănînd capul în felul aşa de ne-arhitectural în care o face, anulează prestanţa "capiteliană" a capului. Omul este o coloană, şi capul lui este un capitel. Cum să bagi un capitel într-o simplă husă? E revoltător, husa distruge cel mai important punct al coloanei! Nu numai că fără capitel abia dacă ştim în ce stil e concepută coloana (doric, ionic... doar cei pricepuţi fac diferenţa între diverse feluri de caneluri ale coloanei sau între proporţii), dar capitelul e şi punctul în care forţele provenite din greutatea acoperişului sunt transmise coloanei. Fără capitel, coloana nu ar avea început. Nu e vorba de un început istoric, ci de începutul ei static. Coloana începe acolo unde forţele îi sunt aplicate. Forţele care, cum spune inginerul, sunt descărcate prin coloană, sunt cele care o fac, la origine, să existe (ca să zic aşa, coloana e bătută în cap). Astfel se naşte celebra aşezare triglifică; de trei pietre una peste alta (două coloane şi o grindă orizontală între ele) originea tuturor arhitecturilor. Fără gravitate, coloana, dar nici capitelul, nu ar avea sens. Căciula da, pentru că poate fi legată uneori pe sub bărbie cu un şnur, cam aşa ca şi cascheta poliţistului londonez. Astfel, căciula are sens chiar şi în spaţiu, atunci când ne-am afla pe o navetă spaţială, sau pe noua staţie orbitală ISS. În timp ce acoperirile clasice: pălărie borsalino, melon, clac, ţilindru, caschetă de militar sau doar şapcă socialistă, nu mai au sens în imponderabilitate. Că şi omul are de sprijinit ceva pe capul lui, ca o altă cariatidă, era în clasicism un lucru clar. Acum, eliberat de orice relaţii cu piramida socială, el nu mai sprijină nimic (decât cel mult cerul, care, după credinţa galilor dintr-o bandă desenată, riscă să îi cadă în cap!) şi deci nu mai are nevoie nici de cap(itel). Mai rămân doar cei bătuţi în cap. Pe ei ne putem baza. Sunt adevărate coloane ale societăţii. 24 octombrie 2003, Viena
*grafica primului desen: Radu Soimulescu
Â
