Boabe de vise sau de ce fierbe porumbul în oala doamnei de la 7

De ce fierbe porumbul în oala doamnei de la 7? Poate pentru că ei, cei care trag linii la firma de hărţi, n-au aragaz. Sau poate pentru că doamna ştie că porumbul fierbe mai bine la etajul 7. Totul e la fel de relativ ca şi porumbul fiert în oală străină. Nu ştii ce gust va avea şi eşti aproape sigur că nu va fi ca cel fiert în oala ta. Dar când te gândeşti că boabele aurii şi moi ar putea scrâşni discret în dinţii lungi ai celui care zâmbeşte frumos în timp ce trasează contururile unei hărţi pentru firma belgiană. Bale îmi curg, ca din cascadă. Se prăvălesc peste trupu-mi ostenit şi ajung pe cimentul fierbinte transformându-se în ouă ochiuri.

Îmi imaginez un tânăr junky, alergând printre betoane cu o sacoşă de rafie plină cu porumb. Betoanele strigă după el, el strigă printre betoane după ajutor: "Ajutor, fierbeţi-mi porumbul!!!". Doamna de la 7, care-şi întinde mâna lungă până în fundul sacoşei, este de profesie visătoare. Adică foloseşte ca materie primă visele. Le coase, le cârpeşte, le spală şi le întinde frumos pe sârmă. Are tot timpul sârma plină de vise: iarna stau ţepene pe sârmă, atârnându-le ţurţurii, vara visele se usucă în câteva minute. Mai nou îi place să fiarbă vise. Are un ritual anume şi un proces de selecţie foarte bine elaborat. Mizează pe visele-la-întâmplare. Vise necunoscute, burduşite în sacoşe de rafie, pline de mătase şi mirosind a câmp necosit.

Băiatul care face hărţi şi care-şi construieşte viaţa virtual s-a dus încrezător, cu zâmbetul lui de nesătul, să-şi fiarbă visele la etajul 7. La firma la care lucrează nu au aragaz. Aici visele nu se fierb, ci se carbonizează instant. Pute groaznic cum intri pe uşă. Are şi colegi de vise. Toţi vin zilnic la lucru purtându-şi după ei muzicalitatea viselor: unii au vise rock, alţii, oldies, iar una din feţe are vise creţe, foarte greu de concretizat. Vine dintr-un sat în care visele se coc pe plită. E o tradiţie în sat la ei: visele se ung cu untură, se aşază pe plită, iar la sfârşit oamenii îşi mănâncă visele cu scârbă. Fata asta mai are o soră cu vise ondulate şi seci. Dar asta e altă poveste, pe care n-am chef s-o visez acum. În satul din care vin ele, visele nu se fierb, pentru că, spun bătrânii satului, prin fierbere elimini esenţa visului. Fata cu vise creţe e fericită că s-a mutat la oraş. Abia aşteaptă să încerce din visele fierte de doamna de la 7.

Doamna de la 7 mi-a şoptit că vara nimeni nu fierbe vise. E prea cald. Cică majoritatea caută să-şi răcorească visele. Ea se încumetă totuşi. E bucuroasă să fiarbă visele cartografilor pentru că şi ei îi place porumbul cu miros de hartă.

"Sărut-mâna, doamnă. Mă numesc Cristian Mapograf, sunt de la etajul 3, de la o firmă amenajată în patru camere, am luat şi noi nişte porumb şi nu avem unde să îl fierbem pentru că nu avem aragaz. Dacă sunteţi amabilă şi dacă aveţi timp de aşa ceva, ar fi tare drăguţ să mă ajutaţi. După ce fierbe, puteţi lua şi dumneavoastră un porumb şi o să va aduc şi o ciocolată, cu siguranţă."... Aşa ar fi trebuit să înceapă povestea. Noroc că am visat-o invers...