Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Drumul spre Oz

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

35 de secunde


Mihaela Iancu

26.11.2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La antrenamentul de astăzi din bazinul Dinamo, joacă cinci contra cinci. Laurenţiu Zaharia se plimbă uşor stânga-dreapta, de-a lungul porţii, în apă. Soarele îi strânge ochii în două linii drepte, scurte, acoperite de sprâncene stufoase. Picioarele se învârt ca două elice şi îi împing uşor trunchiul deasupra apei. Priveşte spre mingea de polo din mâna lui Florin Ardelean. Urmează 35 de secunde de încordare maximă. Atât durează un atac într-un meci de polo pentru veterani.

Postul de portar e unul greu. Totul se decide aici, toată lumea e cu ochii pe tine. Golurile sunt definitive, iar Laurenţiu o ştie. Poarta a rămas aceeaşi: lungă de 3 m, înaltă de 0,90. Exact ca acum mai bine de 20 de ani, când renunţase la polo ca să-şi continue studiile la A.S.E. Şi el este acelaşi uriaş acoperit de pistrui, în palma căruia mai toţi ne-am simţi balerini smulşi din cutii muzicale. E doar ceva mai îmbătrânit. 46 de ani înseamnă, pe lângă cele 10 kg acumulate în plus, o anumită lentoare în mişcări, dar şi reflexe mai bune, mai multă siguranţă. La Dinamo se simte ca acasă. A câştigat aici cinci titluri în Campionatul naţional de juniori şi două în cel de seniori. Acum lucrează în departamentul de resurse umane al unei companii multinaţionale, poartă costum în timpul săptămânii şi preferă să renunţe la masa de prânz pe durata transmisiunilor televizate de la campionatele mondiale de polo, aşa cum s-a întâmplat în timpul competiţiei de la Roma, din acest an. Ocupă un scaun în garajul şoferilor şi se uită la televizor.

Florin Ardelean pasează mingea lui Adrian Cheţan. Sorin Mara, portarul echipei adverse, le strigă să nu se grăbească. Cornel Chiuaru, din extrema stângă, se îndreaptă cu mingea spre poarta lui Laurenţiu. Casca i se desprinde din cap şi e nevoit să paseze în extrema cealaltă, înapoi, către Florin.

Laur ştie la ce să se aştepte. De obicei, Florin aruncă în colţul din dreapta sus, dar el apără bine colţurile. Acesta este avantajul portarilor care reuşesc să se ridice mult din apă. Pentru el, cele mai nesuferite aruncări sunt mingile cu boltă. Efectul lor e întârziat, iar decalajul dintre săritură şi traiectoria mingii sfârşeşte de cele mai multe ori într-un gol. La fel de periculoase sunt şuturile cu apa, când mingea capătă o direcţie imprevizibilă. Nimic nu poate fi mai umilitor însă decât un gol primit de la jumătatea terenului. Nimeni nu te iartă atunci. Îşi aminteşte şi acum de meciul Dinamo-Progresul, din Divizia A. Îl chema Manea. Ar fi vrut ca apa să-l facă mic şi pierdut.

S-a reîntors la polo după participarea din 2008, de la Campionatul Mondial pentru veterani din Australia, când a ocupat locul doi, la categoria +35, împreună cu echipa Romanian Water Polo. Acum se antrenează aproape în fiecare sâmbătă şi miercuri, la bazinele Dinamo şi Floreasca, cu alt club de veterani, AS Maters Water Polo Club - Romanian Veterans, format din foşti campioni şi maeştri emeriţi ai sportului. Din 2001, când s-au reunit şi au devenit vicecampioni europeni în Croaţia, la +35, Romanian Veterans a participat an de an, la fiecare competiţie internaţională de profil. Au câştigat argintul la Mondialele din Noua Zeelandă 2002 (+35), aurul în Slovenia 2003 (+40), în Danemarca 2005 (+30) şi în Turcia 2006 (+40). A venit vremea în care au făcut uitate botezurile ritualice din cantonamente, când noii intraţi în echipă trebuiau să pregătească programe artistice pentru cei iniţiaţi. Au uitat loviturile primite în bezna prosoapelor purtate pe cap de cei ce nu satisfăceau gusturile liderilor de grup. A rămas bucuria traficului de casete, vinil, blugi sau săpunuri. Au mai rămas "Brut", parfumul tinereţii şi aceeaşi pasiune pentru joc.

Florin simulează aruncarea şi întârzie finalizarea atacului. Laurenţiu e aproape lipit de bara din dreapta porţii. Bogdan Geambaşu îi strigă:
- Ia-l, Laur! Lasă-l să se apropie.
Apărarea rezistă într-o plutire aproape încremenită. În polo, e nevoie să laşi pământul să-ţi fugă de sub picioare. Mingea cade din mâna lui Florin. Victor Boga o preia şi porneşte contraatacul. Laurenţiu are, din acest moment, maxim 35 de secunde de relaxare.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Multumim Mihaela !
    Laur, 15.08.2016, 18:08

    Frumos articol, a punctat exact ce s-a intamplat in acele vremuri.

Spacer Spacer