Poetul Gării de Nord

Miercuri, 18 noiembrie 2003

Oameni trecînd pe lîngă noi, tîrîndu-şi - ca pe o bocceluţă, o sacoşă de cîrpă, un rucsac, o povară insuportabilă -, fiecare cum îl taie capul, povestea. Despre asta vorbeam cu Padre, serile trecute, într-o bombă de lîngă gară. O zi obositoare de muncă (a lui divină - traducerea Septuagintei, a mea pămîntească - un catalog de noutăţi pentru iarnă). Ieşisem tîrziu de la lucru şi l-am atras în ispita de a bea împreună o bere. Discuţia ducea cumva către concluzia că-i la fel de năucitor să te speteşti în slujba Celui de sus, ca şi în trebile lumeşti. Fie că găseşti cuvîntul potrivit pentru duhul limbii greceşti, fie că scorneşti o singură frază care să te lumineze despre conţinutul unei cărţi, nimic nu schimbă durerea la bască sau povara aproapelui dintr-o crîşmă de gară. Filosofia lu' peşte.

Aşa... şi cum vorbeam, intră un tip care scoate nişte foi trase la xerox şi începe să le împartă pe la mese. Ajunge şi la noi: "Bună seara, sînt scriitorul Aculin Tănase şi vă ofer spre delectare cîteva dintre epigramele mele." Le luăm şi ne aruncăm ochii peste ele. OK, dar nimic mai mult. "Să vezi că-i ca-n Filantropica", zic. Scriitorul Aculin Tănase face turul meselor şi reapare: "V-a plăcut ceva?!". Nu ne lasă să-i răspundem: "Dacă v-a plăcut ceva, vă pot oferi aceste epigrame, cu autograf, la preţul unei beri". Padre stă pe gînduri, apoi, cu generozitate, îi întinde bani de-o bere. "Pentru cine să fie?", întreabă scriitorul, scoţînd un pix. "Pentru un om din Gara de Nord". Aculin se conformează: "Pentru un prieten discret din Gara de Nord". Dă să plece, apoi se întoarce deodată: "Da' aţi văzut Filantropica?". "Nu - răspunde Padre inspirat. Despre ce-i vorba?". "Păi, e-un film despre mine!" Curiozitatea lui Padre plusează: "Da cine a făcut filmul? Cine, ce joacă?". "Mircea Diaconu. E un film de Nae Caranfil". Intru şi eu pe fir: "Şi cum v-a aflat Nae Caranfil povestea?". "Ăăă, da eu fac chestia asta de ani de zile, în toată ţara. La fraţii Shirley din Bucureşti să vedeţi cît cîştigam! Cîte 70-80 de dolari pe noapte. Stăteam năuc şi eu. Cu o mînă dădeam foile, cu cealaltă abia apucam să iau banii... Şi, într-o seară, în Gara de Nord de la Bucureşti, mă opreşte unul: Mă numesc regizorul Nae Caranfil. Vrei să stăm puţin de vorbă? Maestre, îi zic eu, păi, sînteţi invitatul meu! Şi-am stat vreo cîteva ore de vorbă. La nici un an a apărut filmul! Bine, că-n film, eu apar disociat, de fapt, există două personaje inspirate de mine." "Aţi văzut filmul?", îl întreb. "Nu, da mi-au povestit toţi prietenii. Eu sînt ăla din film."

Ne-am întrebat ce şanse ar fi ca scriitorul Aculin Tănase să fie Poetul Gării de Nord din Filantropica. Părea destul de convingător. La fel de convingător, spunea Padre, ca faptul că omul e înnebunit după ficţiune, poate chiar şi mai mult decît de propria viaţă. Apropo de această dorinţă, de preţul ficţiunii, i-am povestit lui Padre despre un aurolac care a stat la coadă, pentru a plăti 50 de mii intrarea la Matrix Revolutions. Eu credeam că vrea să cerşească sau să fure, dar, nu, aurolacul a stat frumos l-a coadă şi a plătit cinstit biletul pentru film.

Apoi mi-am mai amintit că în barul acela, pe vremuri un soi de restaurant, era să mă iau la bătaie cu un pitic furios căruia i se năzărise că rîdeam de el. Apoi ne-am adunat fiecare propria poveste-bocceluţă şi ne-am dus acasă.