... au atîrnat creanga de măslin în faţa casei... cineva trebuie să o fi făcut-o... eram primul născut al familiei... şi eram băiat... Athena anului 470... în faţa flăcărilor din cămin tata m-a ridicat în braţe şi şi-a recunoscut paternitatea... ochii îi străluceau pe jumătate de beţie... abia cealaltă jumătate pentru mine...sau pentru ceea ce credea că voi deveni... au chefuit cîteva zile... soldatul favorit al lui Diomede avea un băiat, avea un moştenitor... dar înainte de toate avea cine să-i urmeze... viitorul soldat... fala familiei şi poate chiar şi a Athenei... apărătorul devotat al istoriei şi al unei civilizaţii superioare... îi priveam cu ochii mei de copil nou născut... fără să comit prea multe mişcări... fără să protestez sau să plîng... conştient pînă la cinism de ceea ce mi se întîmplă... încă ameţit de aburul experienţelor trecute, emanate de propria mea karmă... nici o secundă n-am crezut, dar nici o secundă... ştiam ce mă aşteaptă... citisem încă înainte de a mă naşte în cartea destinului meu... îngîndurat pe alocuri... alteori de-a dreptul amuzat... dar niciodată sigur că voi avea puterea să schimb ceva... niciodată convins... stăteam întins pe patul îngust din lemn de ienupăr... le primeam cînturile şi mîngîierile cu un soi de milă... palmele lor aspre... mirosind a metal şi sînge... tresărind la contactul cu carnea mea fragedă, descoperită şi caldă... le simţeam instinctele trezite pentru o fracţiune de secundă... tentaţia de a anula această entitate slabă, fără apărare... şi rîsul eliberator... amînarea pe mai tîrziu... pe cîmpul de bătaie... pe gîtul vreunui inamic neatent... sau slab... mă născusem...
... apoi totul s-a întunecat brusc... cortina a fost trasă, luminile s-au stins, liniştea dinaintea spectacolului... fără aplauze, fără gong, doar o aşteptare implicită... o tensiune abia sesizabilă... şi primul orăcăit imbecil... prima manifestare a dreptului la viaţă... la o nouă viaţă... punctul iniţial al cercului... aşadar aici reîncepea totul... în mijlocul unei familii medii atheniene... în mijlocul unui secol ciudat şi misterios... al unei civilizaţii împotrivindu-se încă disoluţiei... deasupra mea se ţeseau invizibile plase... fire existenţiale nevăzute prindeau a se lega de firul meu existenţial... întîmplări nemaiauzite se înfiinţau în potenţialitate şi se pregăteau să bată la porţile realului... încă o forţă... încă un pas... încă unul care să tragă după sine sau care să împingă... eu eram acela... n-am aflat-o niciodată în viaţă... niciodată n-am fost convins că ego-ul meu purta cu sine germenii unei revoluţii... una strîmbă, mai degrabă intuită, mai degrabă fetişizată decît împlinită... niciodată convins de puterea sinelui meu deşi întotdeauna interesat de aceasta... avid de ea... o întreagă lume disimulată în spatele unui destin minor în fond... a unei existenţe mediocre... dominată de îndoială, complexe şi monotonie... de întrebări fără răspuns şi de lipsa oricărei abilităţi umanitare... de ego absolut, de imposibilitatea de a fi ca ceilalţi sau măcar de a încerca să fiu altfel... puterea nimicului de a determina - astfel ar arăta un rezumat al existenţei mele... atît de neimportantă atunci..
