Meditaţie 1

Va ninge de Crăciun, în Iaşi, iarna asta
iar lumânările se vor aprinde la Mitropolie
şi peste tot unde am stat noi vreodată.
Noi, care nu am fost făcuţi pentru
"nu-ne-vom-despărţi-niciodată",
aşa cum îmi sugerează cunoscuţii mei
în conversaţii lungi şi extrem de subtile.
Poate de aceea nici remuşcările noastre
nu mai sunt dintre acelea groaznice şi complicate,
ci au acum gust de satin umed
care se destramă continuu,
şi am ajuns să îmi pară rău numai de ele.
Primeşte, aşadar, tardiv urările mele,
eu care până acum iubeam iar acum stau degeaba,
doar las gândurile să mă năpădească
şi asta nu e deloc ceva de neglijat.
Ca şi acum, de exemplu, când recitesc scrisorile tale
încheiate cu un halucinant "tesărut",
pe care mi-au rămas ochii pironiţi,
nu ştiu cât timp, la a nu ştiu câta recitire.
Era încheierea potrivită pentru tine
sau pentru ce am fi putut fi noi, împreună.


PS: Dacă vreţi să împărţiţi cu cititorii LiterNet-ului o poveste despre Crăciunurile din amintire sau despre cele din vise, o aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice) pînă pe 27 decembrie 2009. Dacă ne place o să apară pe LiteNet.