Mama este Moş Crăciun

Dragă mamă,

Dacă aş fi ştiut chestia asta de la bun început, nu aş mai fi plâns ca o nebună, într-un an, ţipând că nu-mi place puloverul de la Moş (era roşu cu dungi albe, orizontale, bârrr!), încercând să te conving tocmai pe tine să faci ceva, să vorbeşti cu el, să schimbe cadoul cu ceva mai mişto. Nu mai ştiu ce-mi doream pe atunci, dar evident nu ceea ce primisem.

Nu aş mai fi făcut circ nici în alţi ani - că bradu' e prea mic, jucăriile prea puţine, că ciocolata e amăruie, nu cu alune, că vreau penar chinezesc cu Bambi, nu un volum de Poveşti nemuritoare.

Nu aş mai fi comentat aiurea că Moşu' lui Carmen e mai fain , că-i aduce tot ce vrea ea, exact cum a scris în listă, adică păpuşă cu suzetă, bicicletă, schiuri. Ce-i drept şi eu primisem în anu' ăla schiuri, dar erau din alea vechi, cu legături doar pentru bocanci, nu mergeau şi cu clăpari, aşa cum erau ale ei.

Şi nici că Moşu' lui Robi aducea mereu gumă străină, topitoare, şi moşi mai mici, de ciocolată, şi ursuleţi de jeleu....

In concluzie moşul meu era cel mai prăpădit şi cel mai uituc. O dată cred că ţi-am zis chiar că mi se pare cam prost. Altfel nu puteam să-mi explic de ce, în ciuda scrisorilor kilometrice pe care i le trimiteam, nu primeam mai nimic din ce doream cu adevărat.

Ştiu că te-am bănuit chiar şi pe tine, că îi trimiţi tu o altă listă sau încurci ceva, eşti o mamă vitregă - ţi-am zis, noroc că m-ai luat de mână şi am pus împreună la poştă scrisoarea pentru moş, altfel tot aşa aş fi ţinut-o, vitregă, vitregă...

Îmi aduc aminte totuşi că atunci te-ai întristat. Ai fi putut să spui şi tu ceva. Că poate nici eu nu am fost chiar atât de cuminte, că Moşu' ştie ce fac tot timpul şi că nu îl pot păcăli cu hărnicia din luna decembrie, că el vede când iau note proaste şi când te supăr. Dar nu ai zis nimic. M-ai lăsat aşa, bombănindu-l pe aiuritul de Moş Crăciun. Adică pe tine.

Nici nu mai ştiu când şi cum am aflat. Nici nu mai contează. Cert este că de când ştiu, în fiecare an, în Ajun, îmi aduc aminte de toate mofturile mele din copilărie şi mi se face ruşine. Mi-e ciudă numai când mă gândesc cum te simţeai tu atunci, auzindu-mă, văzându-mă, un copil răsfăţat şi plângăcios.

Acum nu mai scriu scrisori Moşului, nu mai am liste cu cadouri la care visez, nu mai cer nimic, nu mai aştept nimic. Ca mulţi alţii din jurul meu, am devenit un om blazat, cinic şi permanent nemulţumit.

Cu toate astea, Mamă-Moş Crăciun, să ştii ce te iubesc!


PS: Dacă vreţi să împărţiţi cu cititorii LiterNet-ului o poveste despre Crăciunurile din amintire sau despre cele din vise, o aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice) pînă pe 27 decembrie 2009. Dacă ne place o să apară pe LiteNet.