Jurnalul întârziat al unei poveşti neîncepute (III)

Citiţi episodul precedent aici.

Ce-i cu faţa asta lungă? Ce te nemulţumeşte? Hop pe scaun şi deschide pagina. Lasă-l pe Hemingway. De ce nu te-ai apucat mai devreme de el? Acum îţi vine să recuperezi tot ce n-ai fost în stare să citeşti în doisprezece luni. Ţi s-a făcut poftă dintr-odată. Ţi-ai amintit că ai cumpărat acum doi ani Jocuri ale vârstei târzii şi crezi că acolo e omul tău. Poftim, ţi-ai făcut hatârul. Ai citit vreo treizeci de pagini. Şi, ţi-a plăcut? Ce sperai să găseşti? Chei? Te-am văzut cum strâmbai din nas la fiecare pagină. Ai zis că e proastă traducerea probabil. Ăsta e citit? Când pleci în cap cu povestea ta şi încerci să o îndopi în paginile altuia? Când nu poţi să te laşi surprinsă? Ai pornit la lectură ca la vânătoare. Sigur, am înţeles, vroiai să vezi cum o să faci cu timpul verbelor în episoadele din textul tău. Nu pari prea lămurită nici acum. Treci pe scaun, pune degetele de tastatură şi scrie. Există tasta Delete, ştii? Nu se întâmplă nimic dacă o dai în bară până pe 9 ianuarie 2010. N-o să ştie nimeni, poţi să scrii şi să rescrii de câte ori vrei tu. Uită-te la mine când vorbesc cu tine, te rog.

Ce vrei mai mult? Ai un om care s-a deschis nesperat de mult în faţa ta, ţi-a spus de atâtea ori că eşti prima căreia îi povesteşte unele lucruri despre el. Te-a ales pe tine cum tu l-ai ales pe el la început, te-ai extaziat până la exces şi acum văd că eviţi orice început. Dă-mi mie telecomanda aia. De ce Dumnezeu îl ţii aprins pe Realitatea? Ce treabă ai tu acum cu ocuparea postului vacant în Parlament? Şi nu-i mai răspunde la e-mailuri testând - chipurile perfect în context - ceea ce ai înţeles tu din el. Ţi-a confirmat de fiecare dată presupunerile. Cred că poţi să te apuci de lucru. Iar te uiţi la Mary Poppins? Grozav. Nu ştiu cât o să mai pot să trăiesc cu tine. Iar ai să-mi spui că are o legătură vagă cu structura poveştii tale. Copiii, nu? Ia dă-mi foaia aia de pe pat să mă uit puţin. Bun, ce nu merge? Ai patru scene, ai ideea, ai titlul - l-ai găsit în noaptea de Crăciun - ai găsit coloana sonoră pe care să scrii, ce-ţi lipseşte? Îţi spun eu ce-ţi lipseşte? Curajul.

Uite ce scrie aici: "Îţi mai spun un lucru la care ţin mult. La nicio vârstă nu se poate trăi în perspectiva unui sfârşit apropiat. Eu nu pot trăi decât cu iluzia că am în faţă un timp indefinit." Ţine minte, nu are voie să se gândească prea mult moarte şi moartea nu are voie să se apropie de el când mai are atâtea de făcut. Pune viaţa în balansoar şi fă-o să arunce moartea în saltul fatal. Hai, scri-o sus, pe fiecare pagină. Da, da, asta am spus. Să n-o uiţi. Convinge-mă că omul ăsta e un tânăr de 85 de ani. Dacă faci asta eu mă declar mulţumită.

Tot nu te poţi urni? Bine, hai să încercăm altfel. Ţine telefonul. Sună la 555 să-l mai asculţi o dată. Habar nu aveai că ai mesagerie vocală. Aşa-i? Aşteaptă o secundă. Acum: "Ce faci, Mihaela? Uite, eu te sun acum de pe telefonul mobil şi... vroiam să te anunţ că pentru moment telefonul meu fix este defect şi îl folosesc pe cel mobil, nu ştiu când o să mi-l repare pe cel fix. Deci tu ai acum numărul meu de telefon. Îţi doresc Sărbători fericite şi La Mulţi Ani. La revedere!." Nu-ţi spune nimic vocea asta? Nu-i nimic greu. Şi dacă e, bucură-te de asta. Să-ţi amintesc ce ţi-a mai spus? "Fără dragoste nu se poate face nimic. Tu înţelegi asta? Toate momentele mari din viaţă au fost momente în care m-am îndrăgostit de ceva sau în care m-au respins." Nu te mai gândi la nimeni. Scrie-ţi cum ai vrea să ţi se citească. Încearcă singură, sufocă-i în scris, nu cu chinurile facerii. Uite, ţi-am pus pe pat să reciteşti capitolele lui despre joc şi greşeală. Ascultă ce spune Mary: "In every job that must be done, there is an element of fun. You find the fun and "snap", the job's a game. A spoon full of sugar helps the medicine go down, the medicine go down...". Hai, cântă cu mine!


Citiţi următorul episod aici.