Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Poveste de Crăciun


Geo Şerban

24.12.2009
Observator Cultural, decembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pînă să ne afundăm paşii în prima zăpadă, a venit vremea colindelor. De fapt, nimic deosebit faţă de rutina anilor anteriori. Îndată ce intră în funcţiune feericele instalaţii luminoase pe marile bulevarde, melodii specifice Crăciunului încep să răzbată din magazine. Străzile capătă, treptat, acea ambianţă sonoră făcută să activeze tainice reminiscenţe. Înlăuntrul fiecăruia, indiferent de vîrstă, se poate trezi o voce capabilă să îngîne frînturi ale colindelor prinse din zbor, cu încărcătura intactă de emoţii.

Există careva lipsit de o atare voce? Ar însemna să fie cineva străin de cea mai durabilă, probabil, dintre bucuriile copilăriei; mersul cu steaua întru lauda minunii de la Bethleem. Pregătirile în vederea "expediţiei" căpătau proporţii de adevărat eveniment, inaugurat cu o săptămînă, dacă nu chiar mai mult înainte. Doar dacă nu aveai ambiţie te-ai fi mulţumit cu ofertele de-a gata prin prăvăliile cartierului, specializate în decoraţiuni de sezon. Din timp, colectai materialele necesare pentru a confecţiona o stea singulară. Luai papetăriile la rînd ca să procuri hîrtia lucioasă în culorile preferate, apoi căutai baghetele din lemn uşor de tei pentru scheletul în cinci colţuri, în fine substanţele adezive, după care începea migălosul proces al fabricării manuale. Se mai întîmpla să nu ieşi la capăt din prima încercare, de unul singur. Refuzai să te consideri bătut, dădeai dosul după cineva cu un plus de experienţă. Dar după ce obiectul căpăta configuraţia tradiţională, mulţumirea de sine depăşea satisfacţiile cotidiene. Asemenea înfăptuire nu se uită cu una, cu două.

Revine în memorie decorul iernilor de odinioară, în anii războiului, cu nămeţi cum n-aveau să mai fie. În ceată ori de capul tău, înotai prin zăpadă şi nici că-ţi păsa cît de rebegit răzbeai să iei la rînd porţile vecinilor. Toată strada, cartierul tot răsunau de mesajul Naşterii, dus de la o casă la alta de alaiul pîrdalnicilor colindători, care mai de care mai isteţi, mai însufleţiţi, mai convinşi că lor li se cuvine suprema laudă pentru evlavia cîntării: "Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Steaua străluceşte/ Şi lumii vesteşte...", după care ritmul devenea ceremonios-sacadat: "Astăzi s-a născut Hristos/ Mesia cel luminos/ Lăudaţi şi cîntaţi/ Şi vă bucuraţi".

Repertoriul se repeta ori se îmbogăţea an după an, ştafeta sărbătorii revenea altor puştani, iar majoritatea sufletelor, cel puţin în asemenea momente, vibrau la unison, pe deasupra blazării şi a înstrăinărilor aduse de nevoi.

Pînă ce - cînd generaţia mea tocmai îşi consuma adolescenţa - arterele şi pieţele oraşului s-au golit de urători, melodiile consacrate rămîneau a fi auzite numai în biserici. Contestat, marginalizat, supus oprobiului, bietul Moş Crăciun s-a văzut eliminat din calendarele oficiale, înlocuit cu Moş Gerilă. Vai de cine cuteza să încalce interdicţia inchizitorială. Îndrăzneţul intra în colimatorul autorităţilor, uneori cu grave consecinţe. Au păţit-o, ei, nişte studenţi reuniţi ad-hoc într-un cor dornic să încălzească inimile creştinilor. Cum şi cît au pătimit, ar fi îndrituit să relateze domnul Iliescu, numai să vrea a-şi recunoaşte "realizările" de pe cînd conducea aparatul propagandistic, cu agenţii săi intransigenţi în domeniul educaţiei atee. Puţin le păsa de argumente; dacă nu convingeau, măcar băgau frica în oameni, îi determinau să le treacă pofta a se mai confrunta cu restricţiile instaurate de regim. Treceai pe ascuns pragul lăcaşelor de cult religios, încît a merge să asculţi un concert de colinde la "Domniţa Bălaşa", la "Zlătari", la "Sfîntul Elefterie" echivala cu un risc asumat. Fără să bagi de seamă, acţiona harnica reţea informativă, datorită căreia aveai asigurată îmbogăţirea dosarului personal la serviciul de cadre.

Ca atare, teama de a cădea în plasa "turnătorilor" se extindea contagios. Formele de manifestare par, astăzi, incredibile. Celor tineri le este imposibil să se transpună în împrejurările celebrării Crăciunului cu frica-n sîn. Trebuia să te fereşti a da de înţeles cu cîtă nerăbdare aşteptai programele speciale din cadrul emisiunilor româneşti ale posturilor de radio BBC, Europa Liberă, Vocea Americii sau Deutsche Welle. Larga lor popularitate te ajuta prea puţin să depăşeşti sentimentul infracţiunii comise prin simpla ascultare. Te simţeai vulnerabil, lipsit de siguranţă în propria casă. Nici o măsură de prevedere nu părea suficientă, totuşi perseverai în străduinţa de a depăşi infernul bruiajelor. Uneori nivelul acestora devenea asurzitor şi te obliga, pentru a nu fi trădat vecinilor, să cauţi refugiu sub plapumă. Nici nu mai ştiu de cîte ori am urmărit, astfel camuflat, incursiunile regionale ale Ioanei Măgură Bernard pe tema obiceiurilor de Crăciun din Maramureş, din Ţara Oaşului, din Bucovina sau Dobrogea. Cît mai ferit de urechi indiscrete, imaginam audienţa deosebită pe care merita s-o înregistreze spectaculoasa reconstituire a condiţiilor precare de apariţie şi apoi circulaţia triumfală a cîntecului Stille Nacht. Iscusita redactoare ne-a plimbat pe toate meridianele lumii, însoţiţi de cohorta celebrilor interpreţi vocali, de la Mahalia Jackson, Bing Crosby, Frank Sinatra, la Nana Mouskury, Mireille Mathieu, Belafonte şi tot aşa. Înlănţuirea cuprindea acorduri muzicale scăldate în paşnică reverie. Cu toate acestea, senzaţia vinovăţiei rămînea obsedantă, zile şi săptămîni mai departe, ca şi cum ai fi fost părtaş la un subversiv act instigator, considerat primejdios din perspectiva abuzivei ordini colectiviste.

Era nevoie de răsturnarea acelei ordini şi de implicite angajamente de deschidere a unui drum către normalitate prin redobîndirea demnităţii individuale, ca să fie posibil remediul panicii maladive. O geană de speranţă a licărit în dimineaţa ajunului de Crăciun 1989. Vă aduceţi aminte? Lent, încetau rafalele armelor automate. Postul de radio România Actualităţi ţinea să încurajeze speranţele unanime. Simbolic, îşi deschidea emisiunea făcînd să se audă unul dintre colindele cu cea mai adîncă rezonanţă: "O ce veste minunată...". Se dorea a fi echivalentul chemării la un început nou de viaţă. Cu toate confuziile şi dezamăgirile ivite îndată, o filă semnificativă în cartea noastră de istorie s-a întors atunci.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colindul din nucă, Ana-Maria Androne-Bouman (4.4/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Moşul şi Banca - o poveste de Crăciun, Diana Cuzic (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Invitaţie la poveste de Crăciun, Redacţia LiterNet (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Culoarea Crăciunului, Iulia Hossu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer