Soare şi dans, soare şi muzică - 2009

2009 în săgeţele

Spectacolul-revelaţie: Flashback (în vizită la Teatrul Odeon, regia Massimo Gerardi), pentru că e un spectacol curajos despre un alt fel de a iubi şi toţi cei patru actori / dansatori, printre care şi al nostru Răzvan Mazilu, s-au dovedit expresivi şi sensibili în ceea ce au transmis

Cea mai joyous piesă: joi.megaJoy (Teatrul Odeon, regia Radu Afrim) pentru că, nu-i aşa, "cine mai are azi nevoie de o licenţiată în filologie?"

Cea mai mare bucurie muzicală: Festivalul SoNoRo, pentru că e un spectacol al rafinamentului suprem, de la muzica interpretată perfect până la designul scenei. Şi până la chipul transfigurat al lui David Cohen când îşi atinge violoncelul

Cea mai emoţionantă descoperire muzicală: Mi-e greu să aleg una singură, dar a fost o mare bucurie faptul că, prin Simfonia a VII-a dirijată de Mariss Jansons la Festivalul Enescu, am reuşit să pătrund în mod autentic spiritul lui Beethoven, de care nu m-am simţit prea aproape până atunci

Cea mai dulce îmbrăţişare: Cea pe care mi-a dăruit-o Gigi Căciuleanu în culise după al său spectacol de vis, OuiBaDa. Mulţumesc!

Filmul anului: Der Himmel über Berlin / Cerul de deasupra Berlinului (regia Wim Wenders). Filmul nu e din 2009, ba chiar din 1987, dar tema propusă de regizorul german şi cromatica senzuală a filmului m-au cucerit până la dependenţă

Cele mai atractive emisiuni TV: Profil.Poveste.Personaj (TVR Cultural) şi Restaurare (TVR 1)

Cartea anului: Alexis Zorba, de Nikos Kazantzakis. Mai e nevoie să spun de ce?

Femeia pe care am admirat-o cel mai mult în 2009: Irene Papas, pe care am descoperit-o abia în anul care a trecut. O ador pentru inteligenţă, pentru prezenţa puternică, pentru farmecul jocului actoricesc şi pentru nostalgia paradisiacă a muzicii ei

Cel mai seducător bărbat pe care l-am întâlnit: Ion Negoiţescu (nu are nicio importanţă că a murit în 1993). M-a sedus cu Straja dragonilor, cu corespondenţa lui foarte un-macho cu Radu Stanca şi cu o fotografie foarte chic de-a sa, descoperită într-un număr vechi din România literară

Cea mai răbdătoare persoană: Doamna Elena Ionescu, profesoara mea de literatură comparată, care mă convinge cu multă răbdare şi afecţiune, de aproape 2 ani, că e bine ca o facultate, odată începută, să fie şi terminată

Profesorul-revelaţie: Definitely, Sebastian-Vlad Popa. Pentru că îl interesează prezenţa de spirit mai mult decât prezenţa de pe hârtie şi pentru că nu ştie să fie plictisitor (deşi mulţi dintre colegii dumnealui din facultate l-ar putea învăţa multe în acest sens). Unul dintre cazurile rarisime de la Litere, U.B., când profesorul e mai nonconformist decât studenţii.

Cel mai şocant lucru pe care l-am aflat despre mine: Că sunt în stare să folosesc nişte programe pe computer (work in progress)

Cea mai înţeleaptă concluzie la care am ajuns: că e mare lucru să ai două mâini şi două picioare pe care să le poţi folosi când vrei şi cum vrei. Am ajuns la această concluzie banală după o noapte în spital şi după o săptămână la pat. Morala: dacă poţi să dansezi azi, fă-o azi! Sau acum!

Cel mai adorabil spectacol vizual: răsăriturile din mai, când lumina subtilă şi caldă îmi învăluie camera şi corpul


Visuri

Ştiu că, în anul III fiind, cel mai înţelept şi matur ar fi să mă gândesc numai la cât de minunat ar fi să se termine licenţa cu bine. Dar gândul care mă stăpâneşte cu adevărat este că ar fi splendid să revăd însoritul meu Istanbul. Şi dacă nu se poate să ajung acolo, nu mă supăr dacă vine Istanbulul la mine (la Bucureşti, adică). Cu un concert Zara, dacă se poate

Să o ascult din nou live pe Angela Gheorghiu. Preferabil, într-un loc mai elitist decât Piaţa Constituţiei ("j'suis snob, j'suis snob, c'est vraiment l'seul défaut que j'gobe)

Să apară un DVD cu spectacolele lui Silviu Purcărete şi ale lui Răzvan Mazilu

Să termin eu facultatea în loc să mă termine ea pe mine.


PS: Inventarul anului 2009 şi / sau visele voastre pe 2010 le aşteptăm la [email protected] (în word, cu diacritice). Unele dintre cele primite vor fi publicate pe LiterNet.