Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

O Pisică Pătrată mare cât Casa Poporului


Alexandru Ciubotariu, cu o introducere de Daria Ghiu

20.01.2010
Editura Vellant
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Alexandru Ciubotariu
Pisica Pătrată
Editura Vellant, 2010

introducere de Daria Ghiu



*****

Introducere: O Pisică Pătrată mare cât Casa Poporului
 
"Eu vreau să înfrumuseţez oraşul, nu să-l vandalizez", spune Ciubi la un moment dat într-un interviu. A înfrumuseţa versus a vandaliza pare ecuaţia perfect bucureşteană. Rostită calm, frumos, elegant, deloc revoltat, altfel spus cuminte. Te întrebi atunci dacă nu cumva arta de stradă se clasicizează, intră în muzee cam prea des (Banksy e un exemplu viu), nu cumva se anulează devenind mult prea cool şi atât. Şi mult prea liniştită.

Calm, elegant, cuminte... Pisica Pătrată este aşa. Dar asta-i arma ei. O armă "de sacrificiu", e clar, unica posibilă şi unica viabilă. De intervenţie în spaţiul public. O intervenţie salvatoare şi reparatorie. Ciubi a creat un personaj ce a devenit emblematic pentru street art-ul bucureştean. Pisica Pătrată are o identitate bine marcată, e uşor de ochit în spaţiul public: cap pătrat, dinţi ascuţiţi, faţă veselă ori furioasă, tristă, vag incomodată, înghesuită. Unde îşi face Pisica Pătrată loc în Bucureşti? "Întotdeauna încerc să găsesc acele locuri abandonate şi nefolosite de nimeni, pe care le salvez în acest fel de la monotonie", spune tot Ciubi. Le "salvează", adică formează noi repere urbane prin desenul său, dă - aşa cum spune el - "mici accente" oraşului. Redă identitatea arhitectonică unui oraş furat. O re-marchează.

La picior; oraşul trebuie luat zilnic la picior. Identificarea locurilor abandonate şi lipsite de orice marcaj afectiv este făcută cu grijă, e o operaţiune inversă celei clasice de vizitare a unui oraş. Ca într-un negativ, tu trebuie să vezi nevăzutul, golitul de orice sens. Să-i faci o schiţă şi să intervii. Să te strecori. Să lipeşti stickerul niciodată la întâmplare şi să re-dai sensul.

Dar Pisica Pătrată nu se strecoară mereu. Mai are o metodă de lucru. Mai dureroasă. Se deformează pentru oraş. Aşa cum publicitatea înghite oraşul cu mash-urile ei, la fel şi ea îl ocupă şi îl înghite. Capătă linii ascuţite şi drepte, pentru a-i arăta frumuseţea / hidoşenia ascunsă. Pisica Pătrată poate înghiţi tot. Ca în desenele animate. Metaforic, ia locul bucăţii unde se instalează. Vine şi devorează tot, cuminte. Avalează. Dacă veţi privi cu atenţie postúrile Pisicii Pătrate, veţi vedea că ea se adaptează spaţiului pe care îl ocupă. Îl înghite fără a-l mesteca, fără a-l mărunţi. Nu mai e potenţarea prin lipirea a ceva pe spaţiu (ca în cazul stickerelor), ci e punerea în discuţie a formelor prin însuşi lucrul cu suportul, cu spaţiul; înghiţirea lui de către o Pisică Pătrată care acceptă să-şi schimbe formele pe măsura celor urbane.

O Pisică Pătrată ce practică o retorică pe care numai arta de stradă o poate potenţa: cea a transparenţei prin culoare. Pisica Pătrată îşi sacrifică propria identitate, se adaptează formelor oraşului, se transparentizează în mod voit.

Dacă vă veţi uita şi mai atent, veţi vedea că atunci când se instalează şi nu înghite locul, deţine oricum poziţii de ocupare. Mâini întinse cât dimensiunile locului unde se aşază, dinţii-cuţite de maşină de tocat care se pregătesc să muşte. Spaţiul tot e al ei.

Dar proiectul lui Ciubi care închide în el toată arta Pisicii Pătrate şi tot street art-ul este acela al evanescenţei pure. Temporar. Cel mai puţin posibil fizic de realizat. Născut din proiecţii pe clădiri, vizibile o seară. Un proiect care în stadiul de "atelier" (machetă miniaturală de carton a unei clădiri, pe care se aplică desenul, cu grijă, în fiecare cotlon) arată impresionant. Pisici Pătrate care ocupă Universitatea din Bucureşti sau Arcul de Triumf. Desene proiectate, care îmbrăcau o clădire, în toate dimensiunile ei. Desenul care înghite clădirea, cu toată istoria ei. Desenul care înghite oraşul.

De când i-am văzut proiecţiile, am un vis. Nu vreau o Casa Poporului doar cu Pisici Pătrate proiectate temporar pe ea. Vreau perenitatea - aşa cum o înţeleg street artiştii. M-am săturat de Casa Poporului. M-am săturat să fiu zi de zi la umbra monstrului. Visez o Pisică Pătrată mare cât Casa Poporului. Să nu îi ia locul, nu. Dar să o înghită definitiv. Ca în felul acesta să-mi dau şi eu seama, ca trecător, de adevărata ei identitate. Nu e vorba de înfrumuseţare. Nici de vandalizare. Ci de acea retorică a metamorfozării, cea care, prin Pisica Pătrată, poate reda identitatea pierdută a unui loc. Calm, elegant, cuminte... O Pisică Pătrată care, cu toate armele ei, să facă nevăzutul văzut.

Vezi un fragment bogat ilustrat din această carte aici.

Detalii despre lansarea acestei cărţi la Cărtureşti, pe 21 ianuarie 2010, ora 18, aici.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer