Când la noi e iarnă, în Brazilia sezonul de plajă este la apogeu. Dar nici Copacabana, nici celelalte două mari plaje din Rio, Ipanema şi Lagoa, nu sunt supraaglomerate. E loc pentru toată lumea. Prima impresie contează. De cum pui piciorul afară din avion te loveşte valul de căldură umedă, ca de saună. Sunt 33 de grade, tocmai a plouat şi cerul e acoperit de un strat gros de nori cenuşii. Rio ne aşteaptă. Mai întâi, trebuie să te obişnuieşti cu dimensiunea oraşului - peste 6 milioane de locuitori în Rio propriu-zis şi mai bine de 14 milioane în întreaga aglomeraţie. Văzut de la depărtare, pare o junglă urbană, cu blocuri turn în locul copacilor. Deasupra, pe coline, celebrele favele - îngrămădiri de construcţi haotice, din cărămidă sau din ce se poate. Nişte pete gri-rozalii aruncate pe colinele verzi ce înconjoară oraşul.
O lume a contrastelor
Peisajul se schimbă repede. Autostrăzile suspendate brăzdează marele oraş, trecând adeseori chiar pe sub ferestrele blocurilor. Traversezi cartiere de blocuri elegante, înconjurate de vegetaţie tropicală, apoi ţi se oferă spectacolul sordid-fascinant al favelelor - alei întortocheate, fire electrice în toate direcţiile, rufe întinse la uscat şi din când în când, oameni parcă adormiţi. Apoi ai impresia că ai ieşit din oraş. Un munte verde ţi se ridică drept în faţă şi intri într-un tunel. La ieşire, însă, îţi taie răsuflarea splendoarea lagunei, plaja albă, palmierii şi muntele Corcovado de pe vârful căruia veghează statula lui Iisus, cu braţele întinse, binecuvântând oraşul. O lume a contrastelor într-un peisaj magnific.
S-a înserat deja. Microbuzul ne lasă în faţa unuia dintre numeroasele hoteluri înşirate pe Copacabana. O plajă lată şi albicioasă, luminată de reflectoare, ca un stadion - ceea ce, într-un fel, şi este. Spectacolul de pe terenurile de fotbal şi volei este gratuit, virtuozii amatori joacă pentru plăcerea lor. Pe trotuarul generos, cu celebrul său mozaic din piatră albă şi neagră, se înşiră terasele.
Mesele şi scaunele sunt din plastic - precum terasele de cartier de la noi -, dar totul e într-o singură culoare. Galben. Poţi urmări de acolo jucătorii de fotbal şi volei, din spatele unei sticle cu bere, la un pahar de Guarana ( băutura răcoritoare tradiţională a brazilienilor, obţinută din fructe ) sau sorbind conţinutul unei nuci de cocos, meşteşugit tăiată de barman.
Pe ritmurile muzicii braziliene
Pe mijlocul bulevardului, locul de promenadă este ocupat, în fiecare seară, de tarabe unde se vând tricouri şi şepci în culorile Braziliei, păpuşi vodoo, tablouri, bijuterii din pietre mai mult sau mai puţin preţioase şi, în general, toate kitsch-urile din toate bazarurile lumii. În afârşit, în ultimul plan, sunt clădirile, în cea mai mare parte, hoteluri, care se aliniază de-a lungul celor mai bine de 4 kilometri ai plajei şi bulevardului Copacabana. Zi sau noapte, locul pulsează de viaţă, în ritmul muzicii braziliene ce răzbate de la fiecare terasă.
Când la noi e iarnă, în Brazilia sezonul de plajă este la apogeu. Dar nici Copacabana, nici celelalte două mari plaje din Rio, Ipanema şi Lagoa, nu sunt supraaglomerate. E loc pentru toată lumea, nu ai senzaţia lipsei de intimitate. Altfel, cel puţin pe Copacabana, apa nu seamănă deloc cu cea a unei insule tropicale, ci mai degrabă cu cea de la Marea Neagră (mai puţin algele). Nisipul are, însă, fineţea lui, iar autorităţile - adică guvernul statului Rio, aşa scrie pe tomberoane - lucrează mult pentru a menţine plajele la un nivel decent de curăţenie. Atât şi nimic mai mult.
Vizită pe Maracana
Nu rataţi, la Rio, o excursie pe muntele Corvocado. Trenul, care urcă pieptiş printre arbori tropicali şi liane, se ia dintr-una dintre puţinele zone ale oraşului care mai păstrează câteva exemple de clădiri coloniale portugheze. Şi Consulatul român, un palat aflat chiar la poalele pădurii tropicale, se găseşte acolo, vizavi de gară. Inutil de descris panorama ce se deschide în jurul statuii lui Iisus. S-au publicat milioane de fotografii şi s-au difuzat mii de filme despre asta. Pentru iubitorii fotbalului, e obligatorie o vizită pe Maracana (ei pun accentul pe ultimul "a"). Un uriaş inel de beton, aflat în plin oraş, faţă în faţă cu o colină pe care se află - se putea altfel? - o favelă. Oare câţi tineri or fi coborât din magherniţele acelea pentru a cunoaşte gloria pe Maracana? Şi poate, la fel de mulţi câţi copii de acolo visau la asta, în timp ce noi ne înghesuiam să punem mâna pe Zeiţă - Cupa Jules Rimet, trofeul mondial câştigat definitiv de Brazilia, după unele surse, însă, doar o copie, prinsă în peretele stadionului.
Circulă multe poveşti despre siguranţa în Rio. Oamenii locului nu par să le dea importanţă sau poate s-au obişnuit să trăiască aşa. Nici turiştii nu par foarte speriaţi, dar este bine să îţi iei precauţii. Pe cât posibil, să nu pari turist şi, în orice caz, să nu iei la tine mai mulţi bani decât strictul necesar. Asta, pentru limitarea eventualelor pagube. Poveştile trebuie să aibă, însă, o bază reală. Şi te convingi de asta atunci când vezi că, la restaurant, ospătarii au grijă să lege cu scoci genţile lăsate de doamne pe spătarele scaunelor. Intrările în blocuri sunt păzite cu gratii şi garduri electrice. Iar la casele de schimb valutar, banii sunt păstraţi în spatele unor pereţi blindaţi.
La Rio de Janeiro cu Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoi a început să lucreze în presă din 1991. A fost realizator de emisiuni la Radio Uniplus şi reporter, editor, redactor-şef la Mediafax. A participat în cadrul mai multor ediţii speciale ale Pro TV şi are la activ câteva mii de articole publicate şi interviuri cu oameni politici din România şi din lume. În 1999, a obţinut Premiul pentru Promovarea Democraţiei al Clubului Român de Presă. A lucrat pentru cotidianul "Evenimentul Zilei" timp de cinci ani, în calitate de redactor-şef adjunct şi editorialist. În prezent este redactor-şef al publicaţiilor trustului Adevărul Holding, "Foreign Policy" şi "Historia".
Nu rataţi
Santa Teresa, unul dintre cele mai vechi cartiere din oraş, este învăluită într-o aură boemă. Este un spaţiu de atmosferă, însufleţită de tineri artişti şi intelectuali. Un loc pitoresc în care a trăit, de exemplu, legendarul jefuitor de trenuri Ronald Bigs. Grădina botanică, întemeiată la începutul secolului XX, este paradisul iubitorilor de păsări şi al ornitologilor. Se recomandă să veniţi aici dis-de-dimineaţă, pentru a admira cele 140 de specii inventariate. Statuia lui Christos Mântuitorul, din vârful Muntelui Corcovado, este unul dintre cele mai cunoscute şi cele mai vizitate monumente din lume. Aici se ajunge cu un trenuleţ care pleacă din cartierul Cosme Vehlo şi străbate pădurea tropicală, oferindu-i călătorului privelişti de neasemuit. La poatele vârfului se întinde Pădurea Tijuca, o încântare pentru turişti, cărore la scoate în cale lacuri şi cascade naturale.