Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Buenos Aires Querido. Sub semnul unei clase (IV)


Justina Irimia

09.03.2010
Observator Cultural, februarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi articolul precedent aici.

Oamenii capitalei ies din aceste blocuri, salutîndu-şi portarii neobosiţi, şi se îndreaptă spre garajele pentru care plătesc chirii lunare mari sau spre el subte (prescurtare a termenului subterráneo) - metroul. Capitala este, de altfel, primul oraş latino-american în care se construia o reţea de metrou, în 1913. Adăugîndu-se aglomeraţiei precipitate, oamenii se transformă într-un spectacol ce trezeşte curiozitate şi admiraţie. Căci bărbatul şi femeia clasei medii sînt o apariţie socială desăvîrşită. Demni urmaşi ai italienilor, los porteños au darul eleganţei vestimentare, în care hainele şi pantofii de bună calitate se însoţesc numai în formula adecvată, iar parfumurile sînt alese după stiluri şi proporţii bine calibrate. Femeile, faimoase în întreaga Americă de Sud pentru svelteţe şi eleganţă, au coafuri şi machiaje perfecte. Apariţia lor ascunde o minuţioasă grijă pentru detaliul accesoriului, de la forma ochelarilor de soare la croiala pantofului. Nu întîmplător termenul local pentru a descrie o femeie îngrijită, gata de ieşirea în oraş, este adjectivul producida - aluzie la lungul şi complicatul proces de pregătire, fără de care natura, uneori, ratează. Femeile din Buenos Aires au nonşalanţa socială pe care doar apropierea de perfecţiune o poate crea. Bărbaţii îşi afişează curelele brodate (o specialitate a industriei locale de piele) şi cămăşile fine, suflecate şic, împreună cu siguranţa de sine aflată în armonie cu fizionomiile italo-iberice. Traversînd trecerile de pietoni din mijlocul city-ului invadat de economişti, jurişti şi consultanţi, senzaţia că te afli într-o luxoasă capitală europeană este greu de alungat. În această zonă, turbulenţele economiei fragile par o nebuloasă. Prosperitatea, la braţ cu bunul-gust şi echilibrul estetic, străbate acest city definit de puterea banului şi de respectul pentru educaţie şi cultură.

După cum susţine istoricul Ezequiel Adamovsky, într-un interviu acordat cotidianului Clarin, "Una din axele identităţii şi ale mîndriei clasei medii argentiniene este consumul de bunuri educative şi culturale". La sfîrşitul secolului al XIX-lea, importanţa acordată educaţiei se nutrea dintr-un concept al "decenţei" care "distingea un univers ce nu aparţinea plebei, dar nici clasei înalte. ş...ţ Ideea de clasă medie se naşte dintr-o curioasă idee a decenţei", conchide Adamovsky. Într-o ţară cu un indice de alfabetizare de peste 97%, conceptul de "decenţă" include şi un simţ al respectabilităţii, pe care, înainte de orice, o asigură educaţia solidă. În programele şcolare, informaţiile despre istoria şi geografía Europei se întind pe zeci de ore, argentinienii neuitînd că sînt proiecţia acelui continent şi că, în eticheta socială, cunoştinţele vaste ocupă un loc de cinste. Şcolile şi liceele de elită oferă cursuri intensive de limba engleză, iar uneori, pretenţiile unei familii de clasă medie îl conduc pe copil la Alianţa Franceză, învăţarea acestei limbi fiind considerată, încă, o extravaganţă burgheză inaccesibilă.

Fundamentul educaţiei în Argentina se stabileşte în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în timpul regimului lui Faustino Sarmiento, care aduce profesori europeni şi dispune construcţia de şcoli şi biblioteci în întreaga ţară. (Oraşul Cordóba avea, însă, deja, cea mai veche universitate a ţării, datînd din 1613). Figura de patron al învăţămîntului, pe care Sarmiento şi-a construit-o, a intrat în istorie, la fel precum data de 11 septembrie, ziua morţii sale, azi celebrată drept Ziua Profesorului. În 1884, se votează legea educaţiei universale, obligatorii, gratuite şi laice. Reinstituită pentru o foarte scurtă perioadă, educaţia religioasă este abolită de preşedintele Perón, în 1954. Azi, şcolile şi universităţile de stat, afectate de existenţa unor bugete reduse şi de repetate greve ale cadrelor didactice, păstrează încă faima unui sistem educaţional aflat printre cele mai progresiste din America de Sud.

Unul dintre produsele culturale de mare succes, în ultimii 30-40 de ani, sînt atelierele şi cursurile de diverse naturi. Fluturaşii, anunţurile din ziare, de pe ziduri, stîlpi şi de pe avizierele instituţiilor invită la astfel de reuniuni, speculînd atît dorinţa de interacţiune, cît şi nesfîrşita curiozitate culturală. Los porteños au candoarea unui copil intrat în lumea fantastică a lui Alice - ei se înscriu cu entuziasm la cursuri de fotografie, croitorie, gătit, dans, literatură, gimnastică şi limba engleză, din plăcerea de a învăţa, de a descoperi şi de a se răsfăţa. În siajul unei nu prea îndepărtate tradiţii aristocratice, răsfăţul cultural al argentinienilor apare drept o referinţă obligatorie, imună la fluctuaţii economice şi indiferentă la priorităţi de vîrstă şi profesiune. Deşi în mare parte subvenţionate de guvernul capitalei sau oferite pentru sume lunare ridicol de mici, aceste cursuri şi ateliere atrag şi multe persoane ale căror venituri le plasează, indiscutabil, în clasa mijlocie. Este interesant cum un fenomen susţinut de o generozitate socialistă reuneşte oameni străini de nevoi financiare. Moment de distracţie şi relaxare, la sfîrşitul unei zile de lucru, cursurile şi atelierele creează prietenii, tovarăşi de fotbal sau de şuetă, cutume şi coduri. Studenţii, unii dintre ei prinşi între cursurile de dimineaţă şi un serviciu cu jumătate de normă, respectă cu sfinţenie aceste ritualuri de divertisment, iar bătrînii par să înlocuiască astfel timpul petrecut îngrijindu-şi nepoţii, pentru a retrăi un entuziasm şcolar, dublat de plăcerea prieteniilor tardive.

Atelierele cele mai populare sînt cele teatrale. Create pentru toate nivelurile, de la începători la persoane cu experienţă şi talent demonstrat, ele prelungesc în săli spaţioase spiritul ludic şi aspiraţiile artistice ale unor oameni croiţi după matricea glumei. Un porteño lasă deseori senzaţia că joacă, ad-hoc, clipe dintr-un rol sau că recită replicile unui scenariu de comedie. Este felul lui de a fi, şi nimic altceva. Cînd i se atrage atenţia că are un umor delicios, aşa cum îl percepe un străin, el va răspunde că în Buenos Aires umorul e modest în contrast cu ludicitatea comică a oamenilor din Córdoba. Harul improvizaţiei, una dintre sursele acestui umor, a dat naştere atelierelor de teatru stand up, artă foarte apreciată mai ales pentru că flagelează politica locală.

(va urma)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ghidul, Irina Vasilescu (4.5/5 - 16 voturi)
Sageata Istanbul, Şerban Mestecăneanu (4.3/5 - 3 voturi)
Sageata Fain e drumul jazz-ului, Mihai Brezeanu (4.5/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Provence - itinerar spiritual , Denisa Toma (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La pas prin Lisabona, cu gândul , Denisa Toma (3.7/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer