11.02.2010
Dragostea - e greu de crezut că vreo definiție de dicționar ar putea vreodată să redea întreaga dimensiune a conceptului, multele forme pe care le îmbracă, trăirile prin care se locuiește în noi, dorurile prin care ne apleacă sau preaplinul cu care ne transformă din carne oarecare în trup cu aripi. Dar stă în firea noastră să îi căutam definiții, să o punem în cuvinte și să îi dedicăm zile de viață, știute sau nu. Dragobete la noi, Sfântul Valentin la alții - tot atâtea încercări de așezare a doritelor dar neștiutelor trăiri în ritmuri pe care să le putem astfel raționaliza... și controla.

În acest spirit, LiterNet vă invită în 2010 la un popas în anticamera sărbătorilor dragostei și vă provoacă la un exercițiu de transformare a unui acum și aici al dragostei într-un atunci și acolo al iubirii.

Luați dragostea de acum și așezați-o în oglinda unui alt timp, unor alte vremuri. Fie că este vorba de vremurile de dinainte de creștinism ale unui Orfeu și ale Euridicei sale, de iubirile Greciei antice sau de cele ale romanilor cotropitori, de pasiunile negate, consumate și apoi îndelung frământate în scrisori ale unui Abélard pentru a lui Heloise, de iubirile curtenești ale cavalerilor sau de infernul trăirilor Evului Mediu întunecat, în oricare dintre ele vă puteți regăsi și în spiritul lor vă puteți rescrie și retrăi astfel povestea de iubire.

Îndrăgostiți-vă din nou într-o epocă elizabetană, imaginați-vă filmul iubirii voastre într-un secol XVIII de triumf al aparențelor sau în cel XIX al marilor revoluții. Povestiți-ne despre iubirea voastră pe scena unui romantism târziu sau în atelierele de creație ale marilor poeți simboliști. Cum v-ați fi iubit în vremurile marilor războaie sau în anii de trecere de la cinematograful mut la pelicula cu sonor? Care ar fi fost ritmurile pasiunilor voastre? Cum ar fi fost bucuriile și tristețile dragostei în epoci trecute? Sau priviți departe în viitor și spuneți cum ar fi iubirea voastră în lumea din viitor a unui Avatar sau a unui Star Wars.

(Re)inventați-vă povestea de dragoste (reală sau ideală) într-un alt decor și cu alte costume.

Trimiteți-ne povestea (în word, cu diacritice) pe adresa [email protected] până pe 24 februarie 2010 și cele mai bune texte vor fi publicate pe LiterNet.

0 comentarii

Publicitate

Sus