Condiţiile nu contează! Imaginea şi povestea

Dacă ar fi să scriu după placul şi "patternul" meu, aşa aş scrie, ca azi, foarte scurt, schematic. Ţin, totuşi, să precizez că toate "serialele" şi "subserialele" (Birmingham, Rotterdam) antamate vor fi reluate, continuate şi finalizate imediat ce agenda autorului lor o va permite.

Condiţiile (de fapt, pînă la urmă) nu contează: un gînd subteran (revelaţiile, senzaţiile de iluminare au întotdeauna nevoie de un fond de penumbră, fie şi artificial produsă, dar obţinerea unor astfel de stări crepusculare-fond propice este o artă) despre creaţia indiferent de condiţii, deci despre eventuala inutilitate şi superfluitate a criticii (în general), care necesită o reformulare a ei.

Există, totuşi, cîmpuri de luptă, cîmpul însuşi ca mimare a luptei sau, mai exact, a absenţei necesităţii luptei, ca deja-satisfacere a oricăror nevoi, dorinţe, gînduri etc. Sîntem deja împliniţi, deja realizaţi (în toate sensurile - nu puţine - ale acestui cuvînt), nu avem altceva de făcut (comandament etic) decît să ne trăim, leneş, să ne "derulăm" realizarea: viaţa-utilizare de programe şi aplicaţii.

Mizele luptelor actuale, care doar par, sînt făcute să pară că nu mai trebuie purtate, că nu mai au "obiect", miză, şi care sînt, în acelaşi timp, şi terenul de luptă, sînt IMAGINEA şi POVESTEA, deja captate "întru" putere, şi care permanent trebuie (de drept) şi sînt (de fapt) eliberate, retrocedate, reapropriate, reformulate.

IMAGINE: ştiinţă-tehnologie VERSUS artă (arta însăşi devine cercetare etc.)

POVESTE: media, marketing, "storytelling" social generalizat VERSUS literatură.

În ambele aceste "ecuaţii", primul termen pare a-l fi realizat, deja, pe al doilea, trece drept al doilea, încercînd să-l facă inutil. Opoziţia se reproduce nu din voinţa noastră, ci e declaraţie de război a "împăciuitorilor" sociali care vor să excludă, prin simulare preventivă, multiplicarea, alternativa: reaproprierea producţiei în ceea ce priveşte IMAGINEA şi POVESTEA actuală despre omul actual.

Şi dacă, în aparenta lor minoritate, tocmai prin această minoritate asumată, literatura română strict actuală, imediată, formulează căi de ieşire, planuri de evadare-"metamorfozare" de interes mondial? Rămîne să cercetez. Niciunul dintre criticii actuali, eventual congeneri cu creatorii, nu mi se par, intelectual, adică moral, în stare să caute să afle dacă acest lucru este adevărat şi ce înseamnă el.