ART Rotterdam 2010 (A). Arta de zi cu zi

Aţi visat vreodată să cumpăraţi, să achiziţionaţi, să posedaţi, nu doar să vizitaţi, să frecventaţi artă? Cum ar fi, altfel spus, să ai artă? Eu, unul, mărturisesc, nu.

Şi, pe de altă parte, altă întrebare, dintr-o cu totul altă direcţie: nu tocmai spre o integrare (ca reflex, dacă nu ca obiect, ca suport etic, cu suport material tot mai evanescent, însă) în viaţa curentă ţinteşte, se deplasează (ca să nu spunem că "evoluează") arta contemporană?

Între 4 şi 7 februarie 2010 m-am aflat în Olanda, la ART Rotterdam, şi am de gînd să povestesc, pe larg, despre asta. Presimt revelaţii simple, deci extrem de utile.

ART Rotterdam este un tîrg de artă mediu ca dimensiuni, dar ambiţios. Altfel spus, ceea ce s-ar putea numi, cu un termen la modă, un tîrg emergent, care mai are pînă să atingă dimensiunile, cuprinderea şi concentrarea unui tîrg de artă precum cel de la Basel (considerat cel mai mare şi mai important din lume) sau precum cele ale FIAC-ului parizian, de exemplu, dar care se mişcă, evoluează, creează şi, mai ales, are un rol de jucat, şi şi-l joacă. Un tîrg de artă contemporană precum ART Rotterdam nu are de ce să fie mistuit de ambiţii globale, deoarece are misiunea de a agrega şi de a reprezenta una dintre pieţele zonale de artă cele mai vechi, mai solide şi mai dinamice nu numai din Europa, ci din lume: cea olandezo-belgiano-germană.

Nu are rost să intrăm aici în detalii de istorie social-religioasă a artei, dar în Ţările de Jos, zonă preponderent protestantă, ceea ce azi numim, sintetic, post-istoric, arte vizuale au jucat şi continuă să joace rolul a ceea ce a însemnat (nu se ştie dacă mai înseamnă şi azi) literatura sau, mai ales, mai exact, teatrul în ţări, tîrziu modernizate, precum România, de pildă. Trasînd o diagonală rapidă, s-ar putea, aşadar, spune că în istoria socială a artei, din motive şi din direcţii uneori diferite, artele vizuale au jucat, pentru ţările protestante (în frunte cu Olanda) rolul pe care l-au jucat artele spectacolului în ţări precum România şi în zone precum cele, sintetic-tranziţionale, balcano-central-europene.

În Ţările de Jos, artele vizuale, designul, fac parte din viaţa de zi cu zi, constituie, deci, o piaţă curentă şi cotidiană, astfel încît ideea de tîrg de artă este la fel de naturală aici - şi la fel de importantă, instituţional vorbind - nu doar ca un tîrg de carte de la Bucureşti, cît, păstrînd proporţiile şi, mai ales, simţul umorului, un tîrg de oale de la noi, pe vremuri, la ţară.

Cu atît mai mult cu cît ART Rotterdam, tîrgul de artă propriu-zisă, ajuns deja la a 11-ediţie, este însoţit, completat, de trei ani încoace, de OBJECT Rotterdam, tîrg de obiecte funcţionale, casnice şi bijuterii, de design, mai semnificativ, poate, pentru zona despre care vorbim decît tîrgul de artă în sine. Vreau să spun că interesul cotidian, curent pentru artă n-ar fi atît de viu, de firesc, aici, dacă nu ar fi susţinut şi hrănit de interesul pentru frumosul utilitar. Numai aşa poate, probabil, frumosul să capete valoare de întrebuinţare, să devină nu numai o comoditate, ci o utilitate.

Într-o regiune istorică a Europei în care vizualul este, astfel, integrat, impregnat în viaţa de zi cu zi, în care arta, frumosul sînt trăite, arta nu este ruptă de viaţă, există întotdeauna artişti emergenţi, dinamică a artei, altfel spus, arta contemporană, prin "efemeritatea" ei gestual-evenimenţială programatică, se înscrie, cu un termen vechi, în tradiţie şi în obiceiurile locului, nu constituie, altfel spus, o ruptură, un scandal. Dar, evident, aceasta este o ipoteză riscantă, care merită discutată şi argumentată.

În regiunea fostelor Ţări de Jos, arta e o preocupare cotidiană, un negoţ civil. Nu trebuie să fii neapărat mare colecţionar (deşi astfel de specimene, uneori absolut fabuloase, există, evident) ca să te intereseze să cumperi artă.

Un tîrg de artă contemporană nu este o bienală de artă contemporană, adică o supra-, meta-"operă" creată de un Dumnezeu-curator. La tîrg, operatorii sînt galeriile, galeriştii, nu curatorii.

Cînd vizitezi un tîrg de artă, trebuie să visezi să cumperi, să achiziţionezi artă. Gest curent, obişnuit în Olanda, cuplarea artă-piaţă este total exotică pentru cineva venit din zona şi din istoria noastră, şi tocmai istoria experimental-demonstrativă a acestei aculturaţii voi încerca să o povestesc data viitoare.

Şi mai e ceva ce rămîne de discutat: cum se poate vinde, dar nu orice fel de artă, ci artă contemporană, care s-a dispensat tot mai mult de obiect, de suport?

Citiţi următorul episod aici.