Citiţi prima parte a acestui articol aici.
La San Francisco, Steve Jobs demonstra cum se pot citi ziarele pe noul Ipad, iar în imagine apărea marele New York Times, deschis, însă, nu la prima pagină, la ştiri politice, sau economice (că doar e Criză), sau, măcar, tehnologice, ci la pagina - inexistentă în ziarele romaneşti pe cale, nu întîmplător, şi de-asta, de dispariţie - de... Arte. Un imens story-fabulă e povestită, implicit, "colapsat", aici: în viitorul care începe aici şi acum, în viitorul Apple-Google (vezi şi infra), vom citi marile ziare, dar nu pe hîrtie, ci pe Ipad, iar ştirile cu adevărat importante vor fi din domeniul artei... Apple însuşi - măr al păcatului gata muşcat, ca model şi îndemn, din care deja, aşadar, am muşcat, noi sau ai noştri - se pretinde a fi ARTĂ...
Ecranul tactil în locul telecomenzii... Devenim "utilizatori", consumatori "activi", altfel spus, cu atît mai adînc îngropaţi în canapelele noastre şi în rolul nostru de absenţi...
Mişto: ca la nebuni, ni se dă de tricotat, ecran-andrele, să stăm cuminţi, absorbiţi... Cu materia clientului, să rămînem închişi în noi înşine ca într-un batiscaf.
Revoluţie cu degeţelele, pe canapea.
Analiză pe viu. Interactionez, nu?
Să ne simţim tot mai bine - la locurile noastre. "Aşezaţi-vă liniştiţi!" "Alo! Alo!"
Ipad este, de fapt, un Apple Store, un Apple Center... Integrează toate aplicaţiile Apple aflate în comerţ. Excelent!
Despre asta, despre vînzări, întotdeauna, e vorba. Dar măcar să fie făcute cu artă...
16 GB - 499 USD, 32 GB - 599 USD; 64 GB - 799 USD; 3G - 799 + 130...
Astea sînt preţurile. Pipărate rău, dar sînt convins că vînzările vor merge strună, ca şi în cazul Ipohone-ului, creînd mai întîi o barieră economică, apoi presiunea dorinţei nebune.
Nu aşa a căzut Zidul Berlinului? Nu asta e însăşi istoria pregătirii comuniste a relansării capitalismului epuizat, finit?
Parcă şi văd, o umanitate întreagă cu tăbliţa în poală, prin metrouri, aeroporturi etc. E un pas important acesta, creşterea între, intermediară, a dimensiunilor. Între displayurile pur informaţionale, dar perfect portabile, de telefon, şi consumul video prin Mac, Ipad-ul: puzzle-ul se completează creîndu-se, din aproape în aproape.
Are dimensiunile unei cărţi, ale unui album, ale unei cărţi cu poze. La limită, într-un viitor previzibil, Ipad + Google va fi totul, nu vom mai avea nevoie de nimic altceva...
Va putea fi conectat la o tastatură (devine computer). Va dispune de dock.
Încet, încet, din aproape în aproape, dar pînă foarte departe, acoperind întreaga planetă, totul se articulează, se compune, se poate lega, conecta segmentar (altă idee-obsesie a lui Deleuze: de-asta este un gînditor important, principalul gînditor post-heideggerian al tehnicului)...
Pe Facebook, pe bloguri etc. cităm YouTube, "şeruim" linkuri: mediile trimit unele la altele, intermedialitate, prin intermediul nostru: totul între. Noi doar le conectăm, le suturăm în puncte diverse, desenăm hărţi mobile, subiectivitatea e doar conexiunea locală, singulară, irepetabilă, actul conectării intermediale...
Dar, e clar, ecranul e noul Zid al Peşterii, pentru ca din adîncul luminat de amprentele palmelor şi ale degetelor noastre al Noii Altamire să ne mai naştem o dată, poate altfel, mai înţelepţi, mai cuminţi, mai creativi (citeşte: descurcăreţi estetic, în captivitate, în situaţii de blocare în risc).
Îndepărtarea şi secundarizarea, "accesorizarea" tastaturii, în cazul Ipad-ului, e un simptom-minus, prin lipsă, tocmai de aceea uşor de trecut cu vederea, al închiderii noastre în circuitul mondial al "comunicării", numai ca să răspundem "digital", imediat, orb ("imaginile", doar pentru a lua ochii: impulsuri, semnale) fără a mai putea, însă, să ne compunem, să ne articulăm răspunsurile. Tot mai pasivi, tot mai prizonieri, tot mai consumatori. Şi tot mai multe lucruri, toate "spirituale", "culturale", durabil-ecologice, de consumat.