Confuzie între Plath şi Arbus

Nu ştiu din ce motive, mulţi ani, răsfoind-o pe Sylvia Plath o vedeam cu ochii minţii pe Diane Arbus, iar când mă uitam la fotografiile celei de-a doua mi-o imaginam, în spatele aparatului, pe prima. N-ar exista motive. S.P. era scriitoare, D.A. - fotografă. Singurul lucru pe care îl au în comun este că s-au sinucis. Una în bucătărie, cealaltă în baie. Sylvia P. a dat drumul la gaz apoi şi-a băgat capul în cuptor (în 1963), Diana A. a înghiţit pastile rele şi şi-a tăiat venele (1971). Să fie sigură! Oricum, nu cred că asta este cauza confuziei. Ceva greşit se întâmplă în creierul meu când o citesc pe prima şi atunci când mă uit la fotografiile celei de-a doua. Se îmbârligă cuvintele cu imaginile, deşi nu au legătură, am mai spus! Mi-am adus aminte pentru că acum câteva zile, într-o librărie, am văzut un bărbat care citea un volum de Plath - Johnny Panic şi Biblia Viselor. Nu stătea liniştit pe picioarele lui ci se legăna uşor. Aproape imperceptibil, dar eu am băgat de seamă, pentru că m-am holbat la el, pe furiş. Stătea lângă rafturi. Corpul drept, capul aplecat. Urmărea cuvintele cu degetul arătător de la mâna dreaptă. Pe moment am avut impresia că le apăsa! Adică turtea vorbele tipărite. Le presa şi zgâria cu unghia. Totuşi, poate că doar mi s-a părut. Toată ziua m-am gândit apoi la ţevile îngheţate de care povestea S.P., pentru că îmi era frig, îmi pierdusem o mănuşă (de fapt era în geantă, dar nu băgasem de seamă) şi mă întrebam oare ce părere avea acel individ despre carte dar mai ales de bucata aceea - despre ger. De fapt cred că citea despre visele nebunilor. Am impresia că asta l-ar fi interesat mai mult. A stat destul cu nasul în carte - preţ de câteva pagini - apoi a pus-o pe raft şi-a plecat. Nu ştiu dacă s-a întors a doua zi, să reia lectura de unde rămăsese.

P.S.: Ştiri frumoase, desprinse parcă din creierul lui Boris Vian. Englezii cumsecade au anunţat că au lansat pe piaţă o cutie de bomboane care se transformă în flori. Adică mănânci bomboanele apoi bagi cutia în pământ, iar după ceva timp ies flori de limba-mării, care pot fi albe, roşii ori violet. Spaniolii au inventat o pelerină de ploaie din care ies cartofi - pe acelaşi principiu - doar că nu trebuie să mănânci haina (dacă eşti zdravăn la cap) ci s-o îngropi după ce te plictiseşti de ea. În Varşovia, polonezii au montat bănci din care ies acorduri de Chopin, după ce te aşezi pe ele. Tare mi-ar plăcea să văd un străin care n-a auzit de aşa ceva, şi, ajuns noaptea acolo, pe străzi, se prăbuşeşte obosit. Poate că se sperie şi-o ia la goană!