reCATEDRALA

La Leipzig, colegii de la GWZO (Centrul de cercetări dedicat Europei Centrale şi de Est), prin Marina Dimitrievna, au dorit să ştie cum e cu arhitectura religioasă în România. Le vorbesc vreme de mai bine de o oră, primesc întrebări pertinente: mulţi sunt din zonă, ştiu lucruri, cineva este chiar de origine din Transilvania, mi-a mai citit din cele publicate.

Întors acasă, aflu că a reînceput dezbaterea cu privire la Catedrala Neamului. Primesc telefoane. Sunt întrebat de felurite publicaţii. Elena Vlădăreanu mă întreabă cum a fost cu banii, mulţi, pe care i-aş fi luat în 2002, la concurs. Simplu, îi explic: am luat, ca şi ceilalţi doi şefi de echipe finaliste, câte 1.000 (una mie) euro. Noi, mulţi fiind, i-am schimbat în lei şi i-am împărţit egal între toţi participanţii, după ce ne-am plătit cheltuielile de tipărire. Ne-au revenit câte două milioane de lei vechi de căciulă, aceştia sunt mulţii bani care au stimulat imaginaţia bolnavă a neprietenilor sărăntoci.

Şi cum ar trebui să se facă această lucrare? OAR face, recent, conferinţă de presă. Evident, deşi sunt câştigătorul unui concurs unde OAR a fost reprezentat în juriu, colegii de la Bucureşti aleg să vorbească dumnealor despre acest subiect la care, să mă ierte, cu o singură excepţie (Dan Marin) nu se prea pricep. Eu aflu de la radio despre această conferinţă de presă. D-lor cer - ce? Concurs! Păi, cine să se mai înscrie la un concurs nou şi să păţească, mă-nţelegi, ca Augustin în 2002? Simplu. Numai cine e versat în licitaţii şi se poate descurca şi e sprijinit deschis şi întredeschis. Altfel, nimeni sănătos la cap: Ca să câştige şi să fie lepădat de colegii d-lui, intelectualii? Ca preşedintele OAR Bucureşti de atunci să discute cu Năstase şi cu alţii la putere atunci cum să se dea amplasamentul pentru proiectul Esplanada? Care organizaţie, apoi, să vină şi să ceară un nou concurs şi tot aşa, până la calendele greceşti?

Proiectul (ilustrare de temă, dar destul de avansată) este infantil. Eu, însă, nu voi putea să mai spun totul despre el, deoarece, luându-mi-se jucăria în 2003, am rămas fără obiectul muncii şi sunt, deci, părtinitor. E adevărat. Părintele Costel, de la patriarhie, spune că nu a fost lămuritor concursul din 2002. dacă nu a fost, de ce au votat IPS Teofan (preşedintele juriului) şi IPS Bartolomeu, alături de ceilalţi membri ai juriului, în unanimitate? Şi, mai ales, dacă e adevărat că soluţiile erau nemulţumitoare, de ce a fost ales taman arhitectul clasat pe locul al III-lea, Nicolae Vlădescu? Dar OAR, cum poate să critice modul în care a lucrat la acest proiect dl. Vlădescu după ce îi dăduse preşedintele OAR Bucureşti ceva medalie pentru, nu-i aşa, opera omnia?

Iată câte întrebări pot formula, în afara celor pe care nu le pot formula. În memorii, dacă apuc să le scriu, nu doar că voi întreba tot, dar voi şi răspunde. Până atunci: pune, Doamne, lacăt gurii mele!