Politica în spaţiul privirii

A vedea şi a fi văzut, înspaţiate, sunt cele două tipuri de vizibilitate care dau naştere, pentru timpul cât această inspecţie reciprocă (sau posibilitatea ei) durează, locului public. Pe de altă parte, excesul de vedere în experierea artelor (şi, interesant aici, mai cu seamă a arhitecturii), pe care unii cercetători îl asociază descoperirii perspectivei în Renaştere, a fost sever criticat în ultimii ani de către teoreticienii şi filosofii artelor de descendenţă fenomenologică. Limba însăşi conţine termeni care asociază cunoaşterea cu vederea mult mai mulţi şi mai nuanţaţi decât cei care o asociază oricăror altor simţuri. Termenii propuşi aici sunt aşadar: vizibilitate (observaţie), a privi (a se uita, echivalent englez: gaze), supraveghere (overseeing, surveillance) şi contemplaţie.

Despre vizibilitate trebuie vorbit în termeni filosofici mai largi, ca fiind un potenţial al fiinţei de a se prezenta pe sine în raport cu celelalte. Vizibilitatea este procesuală (nu este un dat imuabil, ci e temporară şi fluctuantă), contextuală (este o relaţie între fond şi formă, între individ şi specie etc.); în fine, este o precondiţie pentru a fi văzut de Celălalt. Vizibilitatea este vădirea lucrurilor. Vedem ("dintotdeauna / deja", cum sună o vorbă heideggeriană) ceea ce este deja vizibil, sau ceea ce devine vizibil printr-un act deliberat de "defrişare", de eliberare; sau, dimpotrivă, de ocultare a ceea ce fusese în prealabil vizibil, tocmai spre a face loc pentru ceea ce se doreşte a fi adus în vizibilitate (din nou). Spre completarea acestei perspective aletheice, trebuie spus însă că vederea nu acţionează asupra unui domeniu neutru, pe care îl vede, ci asupra unui domeniu care deja s-a detaşat de rest pentru că, spre deosebire de acesta, este vizibil. Cu alte cuvinte, vederea acţionează asupra a ceea ce se prezintă deja, nevăzut fiind încă, dar vizibil [1] totuşi prin întredeschiderea vălurilor. Vorbim aşadar despre o întâlnire la jumătatea drumului între ceea ce este cu putinţă a fi văzut şi ceea ce, dintre toate acestea câte sunt vizibile, vedem de fapt.

Ştiinţa emite, cu destulă îndreptăţire, pretenţia că a lărgit, prin intermediul tehnologiilor optice, capacitatea noastră de a inspecta ceea ce se prezintă vederii noastre potenţiale. "Vedem" acum în infraroşu, în ultraviolet, prin radar şi sonar, cu ajutorul radio telescoapelor etc. Cu ajutorul tehnicii de calcul, putem modela şi, deci, aduce în vizibilitate, figuri geometrice altfel de neconceput, ca de pildă fractalii, sau putem trasa graficele unor funcţii matematice care invită la o asemenea vizualizare. Modelările vizuale, oricât de aproximative şi temporare, fac inteligibile - vizualizându-le - structura universului mare sau a celui mic. Privind, ne apropriem realitatea şi, în parte, o şi experiem.

În acest câmp de vizualitate, există însă şi moduri de a singulariza anumite detalii (focus) a ceea ce vedem, aşadar de a amplifica şi mai tare vizibilitatea unui lucru în raport cu celelalte, chiar pe teritoriul vizibilităţii înseşi [2]. Dar, deoarece gaze, gazing au devenit aproape termeni comuni al analizei artelor plastice, insistenţa pe semnificaţia acestor termeni se va dovedi utilă mai departe în economia textului.

To gaze este definit în The Concise Oxford Thesaurus - A Dictionary of Synonyms (Oxford: OUP, 1995, 322) ca "stare, look fixedly, gape, goggle, stand agog, watch in wonder, ogle, eye, take a good look, contemplate"; sau "[to] look with curiosity or wonder, look intently" în The Oxford Dictionary of Englisk Etimology (Oxford: OUP, 1966, reprint 1992, 392); sau "[to] stare vacantly or curiously; now usu., look intently or fixedly (...) Look fixedly at, stare at" în The New Shorter Oxford English Dictionary (Oxford: OUP, 1993, 1069). Gaze are ca sinonim pe gawk, în vreme ce substantivul înseamnă "fixed look, intent, look, gape". Etimologia cuvântului este necunoscută, dar derivă probabil din medievalul gawe (cf. ODEE) or to gaw (cf.NSOED), ceea ce explică şi sinonimia cu gawk, probabil.

Trebuie să observăm că definiţiile oferite mai sus au în mod evident diferenţe considerabile între sensurile pe care le oferă. A privi fix şi "vacantly" poate însemna chiar absenţa intenţiei de a vedea de fapt, fiind poate un moment de autohipnoză sau de abstragere din contingent, dacă nu chiar de visare cu ochii deschişi. "Watch in wonder", un alt sens oferit, se referă mai degrabă la efectul pe care privirea a ceva uimitor îl are asupra celui care priveşte şi pare să fie mai degrabă definiţia unei "agresiuni" a ceea ce este vizibil asupra celui care vede. A vedea atunci este o formă pasivă: cel ce vede primeşte fără să aleagă din ofertă, se lasă pradă vizibilităţii lumii; în vreme ce a privi pare să sugereze "intenţie auctorială", o direcţionare a privirii şi folosirea acesteia ca instrument de investigare a ceea ce se oferă ca vizibil: to gaze pe româneşte este atunci a privi cu intenţie, acel "look intently" din definiţia din NSOED citată mai sus, sau "take a good look" din prima definiţie, cea oferită de COTDS.

Gaze este aici privirea-agent, stăruind asupra lucrului pe care se fixează. Schimbul reciproc de priviri intense între cel puţin doua fiinţe umane este evenimentul care înspaţiat, conduce la deplierea unui loc ca loc public. Acesta este etalonul pe care îl folosim în definirea formei elementare de loc public. Celelalte forme de a privi sunt judecate în funcţie de el şi, aşa cum se observă deja din definiţiile de mai sus, diversitatea pe care o instituie este descumpănitoare.

Supravegherea, pe de altă parte, este o privire de sus, care controlează câmpul vizibilităţii. Această extragere din rândul privirilor care, încrucişându-se, susţin evenimenţial locul public, aşadar această extragere din câmpul orizontal de vizibilitate reciprocă între umani este semnul dintâi al instituirii unei relaţii univoce. Cel ce priveşte împrejur dintre semeni nu are perspectiva de ansamblu pe care o oferă supra-vegherea. În a privi şi a se lăsa privit, el nu este diferit de semenii săi. Chiar spaţiul privat pe care şi-l poate privi este o formă de a controla doar propria vizibilitate: îngădui sau nu celorlalţi să mă privească. Cel ce priveşte de sus însă (ori dintr-o altă poziţie privilegiată, cum este cazul panoptikon-ului lui Bentham), controlând vizibilitatea celorlalţi faţă de punctul său de vedere privilegiat, vede ansamblul dar pierde din vedere detaliul, indivizii-privire. A avea posibilitatea de a supraveghea (a vedea ansamblul, cu sau fără a fi văzut) este garanţia, pentru Foucault, că pedepsirea este eficientă. Înspaţierea inegalităţii pe care o generează vegherea de sus o transformă pe aceasta în mijloc de instituire şi menţinere a ierarhiei sociale, a controlului, a dominaţiei - într-un cuvânt în putere.

Supraveghere vrea să mai spună de asemenea şi exces de veghere, sens care se adaugă celui anterior, dătător de putere. Lumina permanent aprinsă din Kremlin-ul stalinist era semnul unui astfel de exces de veghe, al supra-vegherii pe care puterea o exercita asupra spaţiului public: indivizii dorm, suspendând veghea asupra propriei fiinţe, în vreme ce puterea nu: veghea ei asupra celorlalţi este neîntreruptă şi ubicuă.

Contemplaţia este o formă de privire abstrasă din contingent ("iară ochiu-nchis afară înlăuntru se deşteaptă"), din care intenţia interogativă a agentului privitor în raport cu lumea lipseşte; viaţa contemplativă este opusul vieţii active. Contemplarea este un tip special de privire - "view with attention" (ODEE, 208) - care are nevoie de un spaţiu-detentă ("space for observation" în ibidem) şi, mai cu seamă, de templu, pe care îl conţine de altfel în sine ("religious meditation" în ibidem). Originea compusă (con+templum) ne invită la a specula privind analogia dintre contemplaţie şi ceea ce face ecclesia în spaţiul sacru. Activitatea de a fi împreună în templu - împreună cu templul - este un fel aparte de privire. Discuţia despre spaţiul sacru va lămuri poate, altundeva, mecanismele acestei priviri înspre zei dinspre templu (prin intermediul icoanelor).


Note:

1. Vedem şi ceea ce este opac, dar numai întrucât opacitatea este şi ea o formă de menţinere în vizibilitate, refuzând cu toate acestea accesul privirii "înăuntru".
2. Nu voi merge prea departe, în ciuda tentaţiei aproape "noiciene" de a o face, cu speculaţia unei subtile legături între excesul de privire / vizibilitate şi orbire, sau dintre "chior" şi "clar", pe care "a se chiorî" le poate sugera; probabil este mai degrabă o analogie între modul în care cel aproape-orb încearcă să distingă ceva în ceaţa care îl înconjoară: astfel, cel ce priveşte insistent instituie un raport între obiectul inspecţiei sale şi rest care este similar între obiectul abia distins şi fondul aproape-invizibil de pe retina "chiorului". Echivalentul englez pare să fie to stare, a se uita fix, sau a se holba.