Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Drumul spre Oz

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Muzica


Mihaela Iancu

08.04.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
S-a dat jos din pat în mijlocul nopţii, pe întuneric. A căutat la capătul şifonierului, după valiza cu fermoare stricate. A aşezat-o pe parchet, deschisă. A dat la o parte uşa rabatabilă a dulapului şi a început să îndese înăuntru rochiile din partea dreaptă. Partea ei de şifonier. Volanele pe care altădată le călca cu atâta grijă cădeau acum unele peste altele, comprimate, înfăşurate după umeraşe. Şi pălăriile, şi cizmele din piele şi mărgele, şi paltoanele, şalurile, mânuşile, tot, o să ia tot în valiza asta.

El a scos afară de sub pătură călcâiele fierbinţi, dar atât.

Ea s-a mutat în bucătărie, în alt întuneric, mai puţin negru. Următoarea valiză, direct pe masă. Farfuriile, setul de şase persoane, condimentele exotice, paharele de cristal, pungile cu ciocolată, un cuţit, restul tacâmurilor nu, de un cuţit însă ai mereu nevoie. De fapt, nici farfuriile nu servesc la nimic. Afară cu ele. Şi nici condimentele. Cu atât mai puţin paharele. Ciocolata rămâne. Ciocolată o să mănânce multă în următoarele zile. Asta a fost. E gata.

Ar mai fi farfuria asta albă de pe marginea mesei. Ar împinge-o cu un deget puţin mai în faţă. Ar ajuta-o să cadă. Ar vrea. L-ar trezi sigur.

Când ridică privirea, îl găsi în faţa ei, aşa i se păru, cu ochii cârpiţi de somn, furios atât cât îi dădea voie somnolenţa să fie. Fusese un bărbat bun. Tocmai salvase o farfurie de la moarte.

Îi plăcu ce văzu. Un om vulnerabil, năuc, plăpând, care habar nu avea ce naiba se întâmplă. L-ar fi putut spulbera ca pe-o păpădie dacă ar fi vrut. I se păru că îl pălmui peste obrazul drept. Şi că el îi răspunse cu altă palmă peste obrazul stâng, aşa, cu ochii pe jumătate închişi. Lovitura lui sună mai degrabă ca o mângâiere. Ea continuă fără să cârmească. Lovi tare, usturător. El, la fel de moale.

Continuară cu câte un pas, în tandem. Ea începu prima, ca întotdeauna. O palmă, un pas înapoi, la care primea ca răspuns o mângâiere şi un pas înainte. Lovea, pentru Dumnezeu, ce nu era clar? Poate că nu era suficient de convingătoare. Grupă degetele, înfipse unghiile în podurile palmelor. Cu pumnii va fi mai uşor. Mai întâi unul în barba ţepoasă. Capul lui căzu în faţă însă, nu pe spate, ca un sac de paie, flasc. Următorul pumn în tâmplă. Colţurile buzelor îi tremurară şi rămaseră zgribulite. Un pas înapoi, altul înainte. O izbitură în stomac. Trunchiul lui se transformă într-o masă aerată, ca o saltea de plajă, umflată pe jumătate. O rundă în piept. Nu-l duru. Visa încă. Dar îl obosea încăpăţânarea ei violentă. Ca să oprească totul, era suficient să lovească, să lovească la rândul lui. Doar el încheia mereu, ca întotdeauna.

Aşa că o apucă de umeri bine şi o ridică după el, în zbor, până pe marginea pervazului ferestrelor care căzură pe din lături în cioburi pisate fin, ca nisipul. O ţinu strâns, la distanţă, preţ de două clipiri leneşe. O făcu să înţeleagă că, dacă va continua să lovească, vor cădea. Şi nu asta vroia. Un pas înainte. Ea, pe loc. Cocoşii nu se porniseră încă. Luna nu plecase pentru că ei aveau nevoie de puţină speranţă. Dansară. Dansară ca şi cum pervazul ar fi luat foc, ca şi cum n-ar mai fi fost timp altă dată pentru asta, ca şi cum fiecare şi-ar fi spus demult secretele în scorburile copacilor şi asta le-ar fi garantat că nu vor afla unul de la altul niciodată de ce le e frică cu adevărat, pe cine iubesc, ce îşi doresc. Nu o să dezamăgească nimeni aici. Pisicile dansau şi ele pe acoperişuri din ţiglă roşie. Două câte două, ridicate pe lăbuţele din spate, cu ochii verzi, aprinşi, ca licuricii. Din hornurile caselor urcau spre cer glasurile de îngeri, ascunse în cărămizi. Dansau şi nu auzeau cum mugurii copacilor din jur plesneau de bucurie. Avea să se facă în curând lumină. Se vor aşeza pe marginea pervazului, vor scoate din buzunarele pielii două periuţe de dinţi şi aşa va începe o dimineaţă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer