O comoară: arhiva Al.Tzigara Samurcaş

Nu demult, Departamentul de Istorie, teorie şi conservarea patrimoniului al Universităţii de arhitectură şi urbanism Ion Mincu din Bucureşti a lansat la apă produsul unei munci enorme, de ani de zile, al câtorva membri ai săi: arhiva foto, în format digital, a lui Al.Tzigara-Samurcaş. Mai precis spus, partea din arhiva vizuală a acestuia aflată în păstrarea departamentului, pentru că o altă parte a arhivei se află în custodia MŢR, de unde, sperăm, va ieşi, de asemenea, în format digital, spre a o întregi pe surata sa de la Arhitectură. Cartea cu CD adăugat este făcută posibilă de un grant al UAR, din banii colectaţi de aceasta prin taxa aşa numită Timbrul Arhitecturii, care finanţează exclusiv proiecte culturale.

Câţiva colegi tineri (Irina Calotă, Maria Boştenaru Dan, Ciprian Buzilă, Diana Pop, Alexandra Teodor) au făcut activitatea de a transpune diapozitivele de pe sticlă în format digital, de a ordona arhiva. Prof. Anca Brătuleanu (şefa zisului departament) a coordonat întregul proces, în vreme ce prof. Nicolae Lascu şi Toader Popescu au comentat rezultatul, în texte bilingve (română şi engleză), aşa încât, şi din acest punct de vedere, produsul final este exportabil. Prin grija doamnei profesor Brătuleanu, el ajunge în biblioteci academice unde nu va rămâne cu paginile netăiate până la a doua venire. Există un interes nedisimulat de cercetare pentru marginile Europei la schimbarea de veac şi pentru arhitectura lor, dacă e să mă gândesc doar la prof. Jeremy Howard de la St. Andrew University, din Scoţia, care ne este, în plus, tuturora şi un drag prieten.

Observatorul Cultural a fost mai rapid în a semnala evenimentul lansării. Aşa că îmi rămâne plăcerea de a comenta produsul şi personajul dindărătul său. Curios lucru: în acelaşi timp, autorul fotografiilor din Arhivă a reapărut în actualitate de două ori. Prima dată, prin intermediul acestei schimbări de suport a fotografiilor sale care, astfel, redevin utilizabile şi, deci, publice. A doua oară, prin prezentarea sa în volumul Germanofilii, al profesorului Lucian Boia (Ed.Humanitas, 2010, pp. 327-8). Profesor la arte frumoase, Al.Tz.-S. a pregătit aceste capsule ale timpului, care sunt fotografiile sale, pentru a le arăta studenţilor la cursuri. O vom face şi astăzi, cu neostoită plăcere. În plus faţă de această funcţiune, ele au căpătat, în timp, şi o alta, aceea de martor al statutului diferitelor monumente ale ţării noastre, dar şi de peste hotare, la vremea când fotografiile au fost luate. Specialiştii în istorie vor juisa: Sfinxul e îngropat în nisip, bunăoară. Văcăreştii sunt, încă, o biserică splendidă. Altele, din Bucureşti şi din ţară, ne sunt, de asemenea, înfăţişate. Uneori, popa dă scară unui detaliu de uşă. Putem vedea peisaje urbane de o mare complexitate, din Marsilia, Istanbul, dar şi din felurite sate ale României acelor vremi. Altele sunt ruinuri şi, cu timpul, au fost refăcute în spiritul acestuia, nu neapărat în felul în care autorul fotografiilor îl va fi dorit. Să ne amintim doar de, celebra în epocă, dispută pe care el a avut-o cu Ion Mincu pe tema restaurării de la Stavropoleos. Mincu a refăcut, dar a şi adăugat ceea ce lipsea: turla, de pildă, care, după tipicul bisericilor greceşti, era doar o cupolă la biserica originală. Cu turlă, biserica s-a autohtonizat. Curtea, mai apoi, cea a cărei atmosferă pitorească ne răpeşte şi astăzi din cruzimea Bucureştilor. Or, Al.Tz.-S. voia o reconstituire fidelă şi argumenta în favoarea acesteia. Astăzi, ar fi fost de partea conservatorilor puri şi duri într-ale monumentelor? Greu de spus.

Ce este, însă, mai uşor de spus este că, în vremea ocupaţiei germane a Bucureştilor, a fost prefect de poliţie. Când scria despre Coriolan Drăgănescu, Caragiale nu ştia că anticipează soarta atâtor spirite luminate ale ţării sale, mai cu seamă după moartea sa şi, iată, mai dihai încă, în ziua de astăzi. Deîndată ce capătă puţin cheag intelectual, trec cu arme şi bagaje în politichie sau în administraţie, pe te şi miri ce posturi de pură vocaţie. Auzi: profesor de arte frumoase - prefect de poliţie! Şi când: în vremea ocupaţiei germane!...