Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Cuvinte şi spaţii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Papila şi spaţiul (I)


Horia Marinescu

12.12.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Arhitectura, dezbrăcată cu privirea

Peter Altenberg, un mare flâneur şi arzător de gaz al cafenelelor vieneze (1859-1919), scria despre modă că este "o crimă estetică", luîndu-i-o într-un fel înainte lui Adolf Loos (care a vorbit de "crimă şi ornament"). "Ea nu vrea binele absolut şi frumuseţea absolută", continuă el, "ea doar vrea tot timpul ceva nou."
Mediul construit, faţă de efemerele suprafeţe textile care acoperă ceea ce dorim de fapt, este mult mai paradoxal-dependent de mode. Dacă femeia pe care-o iubim işi schimbă anual modul în care se prezintă celorlalţi, an de an tot mai erotic pentru a contrabalansa trecerea timpului, casa în care mergem să mîncăm rămîne multă vreme neschimbată, şi, chiar dacă şi pe ea o iubim uneori foarte, ea nu ascunde mai nimic în spatele modelor care i-au modelat suprafaţa, uneori nu ascunde nici măcar un minim rafinament al arhitectului autor-narator.
Casele, din păcate, nu sunt oameni, nu ascund catifelări şi dorinţe în spatele faţadelor şi a stucului, a ciubucelor şi a cariatidelor de ghips, ce să mai vorbim de faţadele de aluminiu şi sticlă, sau, mai prozaic, cele de faianţă (moda anilor nouăzeci în Bucuresti), care, oricît ne-am chinui, nu pot sugera nimic palpitant în spatele lor. Nu le putem dezbrăca cu privirea, pentru că n-am şti ce să găsim în spatele ornamentului şi finisajelor prozaice. Cel mult vre-un mare inginer, pasionat de structuri, să ghicească schelete metalice sau de beton armat în spatele lor. Dar asta deja ar semăna cu o autopsie şi nu cu o descoperire a unei carne tremola, străbătută de vinişoare albăstrii şi acoperită cu puf blond. Nu cu o dezgolire libertină, ci cu o scalpare.
Disperat probabil şi el că nu poate găsi nici o femeie uriaşă care să se ascundă ca într-un cyborg în spatele stucului, să dea viaţă clădirii ca unei nave spaţiale-femeie, arhitectul vienez Adolf Loos a decretat stucul ca fiind crimă, şi a generat prin aceasta o alergătură a celor care i-au urmat pentru a găsi ce-ul care defineşte o casă, atunci cînd o dezbrăcăm de ceea ce era cremenal, adică de ornament şi suprafeţe.
Paradoxal, casa, dezbrăcată fiind, rămîne goală în sensul unui gol. Corpul casei este golul, şi goliciunea ei nu e pub/ică/eră, ci goală. Goliciunea goală a fost numită spaţiu. Spaţiul e ceea ce rămîne dacă scăpăm de mode.
Dar desigur că şi pentru el s-au inventat mode. Spaţii închise şi spaţii care par să fie deschise, spaţiile au împrumutat cîte ceva din stările psihice şi au devenit introvertite sau extrovertite. Spaţii moi şi spaţii colţuroase, apăsătoare sau de un calm absolut.
Bucătăria ornamentală a devenit bucătărie spaţială. Se găteşte cu treceri, scări care plutesc liber în holuri mari şi gustoase, lumina parfumează ceea ce altădată era pipărat cu fier forjat, stîlpii netezi şi lucitori fac crocante spaţiile care altădată erau îndulcite cu nenumărate cariatide şi baclavale ornamentalistice.

Eseul "Papila şi spaţiul - Bucureşti / Viena / Paris" a fost publicat într-o variantă mai scurtă în Dilema, nr. 539. Vi-l oferim aici în serial, începând de saptămâna aceasta, într-o variantă extinsă, însoţită de schiţele autorului.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer