Cheile porţilor mele pot fi
în mâinile tale
Una îţi deschide sufletul meu
Cel ascuns, cel pe care uneori
Nici eu nu îl ştiu
Tu îl poţi mângâia cu lumina viselor tale
Alta mai grea
Îţi va deschide încet anevoios mintea mea
Vei putea călători
În călătoriile mele
Sau opri mirat, înfometat dar bucuros
În opririle mele pe care uneori le numesc gări
Apoi e una, una ce nu are consistenţă de cheie
Ci de vânt
Despre ea nu îţi vorbesc
Mă voi uita în ochii tăi şi-o vei vedea
E singura pe care trebuie să ţi-o dau eu
când mă iubeşti
1 comentariu
Arhiva rubricii
perpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate