Trebuia să fie o povestire pornografică dar a ieşit altceva

Spun încă de la început că mă dezic totalmente şi irevocabil de actele huliganice şi de ideile nelalocul lor. S-ar putea să existe ceva asemănări între mine şi individa de care voi vorbi în continuare (înfăţişare, haine, ochelari, pata de capşune de pe mâneca dreaptă şi cuta de încruntare dintre sprâncene), însă este doar o coincidenţă. Şi încă una din aia nefericită! Era acolo în sală şi se uita la tablouri clipind rar. Din când în când scotea aparatul ascuns şi poza privitorii. Am băgat de seamă că încerca să-i surprindă în ipostaze cât mai caraghioase (sau penibile), dar nu a reuşit. Dovada: atunci când au apărut un domn lung lângă unul scurt oprindu-se în acelaşi timp lângă o doamnă rotundă, pictată, şi amândoi şi-au apropiat nasurile de ombilicul femeii, a vrut să fotografieze însă avea capacul pe obiectiv şi apoi nu mai ştiu ce i s-a întâmplat - am văzut doar că se încrunta şi mormăia în colţul opus, de lângă fereastră. Cred că ar fi ieşit o fotografie oribilă, pe care nimeni n-ar fi vrut s-o vadă. Piticul şi lunganul aveau amândoi chelii largi şi lucioase, aşa cum mai vezi pe la călugării franciscani; erau la costum şi cât au stat în faţa acelei doamne pictate, cu cărnurile roz revărsate, parcă s-au mototolit. Nu ştiu cum să explic. Atunci când au intrat în sală mergeau normal, drept, iar când au plecat de lângă tablou arătau de parcă ar fi intrat la apă - chiar şi cel înalt. Cel mic oricum ajungea numai până la buricul pictatei, n-ar mai fi avut cum să se strângă în haine. De acolo de unde era fotografa se vedea capul lui viu, strangulat la gât cu fâşia de material numită cravată, suprapus peste pielea femeii pictate. Să zicem că în cazul în care ar fi fost vie şi s-ar fi plimbat pe stradă, sau chiar acolo în muzeu, acea parte de piele ar fi fost acoperită. Dacă nu cu o rochie, fustă sau pantaloni, măcar cu chiloţi! Nu de alta, dar altfel ar fi arestat-o pentru litera aceea din lege care spune ceva despre încălcarea liniştii publice (sau bunele moravuri!?). Deşi o femeie goală care tace şi nu face gălăgie cu tocuri ţoc-ţoc-poc-ţoc-ţoc nu încalcă nici o linişte publică sau privată, nu? Atunci cred că e vorba de bunele moravuri sau atentat la pudoare!? N-ar fi lăsat-o să se fâţâie goală pe sub nasul acelor domni îmbrăcaţi, în public. Poliţiştii ar fi amendat-o şi ar fi acoperit-o cu ceva, poate cu uniforma lor şi o caschetă. Însă totul era bine, pentru că nuda se lăfăia în tablou şi nu pe podeaua muzeului sau pe trotuar, afară. Chestie de perspectivă şi de teritoriu. E ca şi la graniţă. Dacă stai după barieră, nu ţi se întâmplă nimic, dar dacă faci un pas peste, fără acte, s-ar putea să ai probleme. Mari. Sau ca la ZOO. Dacă stai în afara gratiilor, la câţiva centimetri distanţă, tigrul nu-şi poate înfige colţii şi ghearele în părţile tale moi. După gratii, în cuşcă, se schimbă totalmente situaţia. E vorba de doar câţiva centimetri. La fel şi cu femeia pictată. Dacă ar fi avut pe ea un material opac, netransparent, lung de câţiva centimetri şi gros de câţiva milimetri, atunci cei doi n-ar mai fi stat atât de mult în faţa tabloului. Cel mic a plecat spunând schlupfloch, loch, zwei haselnüssen. Cuvintele s-au înălţat în bucle până la urechea lunganului şi s-au prelins şi în lateral - aşa le-am auzit şi eu.

Dar de fapt am vrut să povestesc altceva. Fotografa aceea de lângă fereastră a vrut să decupeze un personaj dintr-un tablou şi să-l lipească în altul! Aşa ceva nu se face! E un act ilegal şi reprobabil. Spunea că femeia din tabloul Pig market (de Werner Berg) e nefericită şi că i-ar prinde bine să se mute într-un Chagall aflat la câteva străzi şi bulevarde distanţă (în alt muzeu). Am auzit spunând asta la telefon. Vorbea cu cineva care o aproba! Îi dădea apă la moară. Ar fi vrut s-o decupeze cu foarfeca, pe ascuns, şi s-o lipească apoi în celălalt tablou, cu superglue. Tot pe ascuns. O tâmpenie! N-aş fi lăsat-o! Berg-ul era la Leopold, Chagall-ul (The Kite, 1926) se afla în Muzeul Albertina- cred că o literă de lege spune clar că nu ai voie să muţi personaje din patrimoniul unui muzeu în al altuia, fără autorizaţie de la Ministerul Culturi şi alte organe. Trebuie să mai fie şi ceva legat de distrugere şi acte iresponsabile comise în public.