Crochiu de Crăciun

Sunt şapte-opt care bat pasul pe loc frecându-şi mâinile să le încălzească. Grupul format din femei şi bărbaţi de toate vârstele are ceva mizer şi încâlcit acolo dintr-o eroare, aşa cum se îmbulzeşte dinaintea peretelui de sticlă al gării, ocolit de puţinii care intră, mulţii care ies. Vorbele, icnetele şi chiuiturile se îndesesc la vederea microbuzului care aduce an de an tuturor năpăstuiţilor - fără casă, fără familie, fără bunăvoinţă - trataţia tradiţională a serii de Crăciun. E ciudat. Oamenii nu se reped nici să desfacă pachetele cu de-ale gurii, nici să bea cafeaua sau supa fierbinte pe care voluntarii le toarnă în pahare de plastic. Le iau calm, mulţumesc şi se bucură să facă, pe îndelete, conversaţie. Triumful de pe feţe e mic dar sigur. Au fost identificaţi cu fiinţele umane, nu cu fiarele pădurii. Categoria în care au fost introduşi de asociaţii şi de municipalitate le produce o satisfacţie mai mare decât caloriile binevenite din pachet. Protestul, acuza, crima rămân pe altădată. Microbuzul stă, după ce a distribuit tot, pentru ca dialogul să continue.



- Ai să vezi că n-o să se înţeleagă. O să iasă un circ cu plânsete...
Părinţii sunt îngrijoraţi pentru odraslele lor, deşi foarte bucuroşi pentru ei înşişi. Şi-au dat întâlnire de Crăciun într-o casă mare dintr-o capitală râvnită a Europei. Ca de obicei când poposesc aici câte o zi cu treabă, se vor simţi în familie după ce-şi vor fi lăsat bagajele la hotel şi vor fi umblat puţin pe bulevardele feerice, cu vitrine încărcate de atracţii. Dar copiii lor? Copiii vorbesc, care cum au apucat să se nască, după sau înaintea plecării din România, franţuzeşte, italieneşte, englezeşte, suedeză, nemţeşte... Unii ştiu câteva vorbe româneşti rău legate între ele, alţii doar limba ţării. Copilul-gazdă, transpirat de frică, se ţine pe lângă pom. S-a entuziasmat generos, ce-i drept, la pregătirea cadourilor, dar a înregistrat între timp toate panicile din convorbirile telefonice ale celor mari şi se aşteaptă la ce e mai rău. Soneria ţârâie în rafale. Locul se umple de parfum, fum şi haine groase, printre care se strecoară pitici coloraţi. Copiii bat palma, se strâmbă, îşi strigă în ureche şi râd. Zece minute mai târziu sunt cu toţii sub pom, unde desenează, cu opinteli şi corecturi urlate, planul casei. Aprobat concomitent în mai mult de şase limbi, el devine baza unei straşnice partide de-a v-aţi ascunselea. În acelaşi cadru poliglot organizat se vor petrece jocuri în perechi, în trio-uri, în bande rivale. La momentul zdrobit de oboseală al tortului, spre miezul nopţii, fiecare plod interogat de mama lui ştie să spună corect cine sunt ceilalţi, unde locuiesc, câţi bani de buzunar au şi dacă au fost sau nu deja la Bucureşti.




Ghinion ! Ninge viscolit, sus e furtună. Maşinile speciale se agită la vedere, cu siguranţă şi de-a lungul pistelor. Dar, chiar dacă avionul decolează, nu e sigur că va putea ateriza - condiţiile atmosferice sunt şi mai rele de partea cealaltă. Aşteptare neplăcut surprinsă, se apropie prin amurg ziua cea mare a anului. În înghesuiala prostită, între anunţuri, vociferări, cuvinte tari sau obidite, nu ştii unde să te întorci.
- Ce facem ?
Ca şi cum ar fi mai multe variante ! Nimeni nu ştie la ce are dreptul să se aştepte, darămite ce să hotărască pentru minutul următor.
Deodată, hărmălaia furioasă începe să scadă. O firmă a avut ideea de a împărţi sutelor de oameni prezenţi brăduţi de carton cât palma, pe care se pot citi urări. Prin difuzoare au început să curgă colinde de peste tot, iar naţionalii vizaţi sâsâie Linişte!, ca să-şi audă mai bine melodia. Masa domesticită se apropie de geam şi vorbeşte în şoaptă, cu ochii dedulciţi la ninsoare. Muzica se întrerupe pentru a face loc unui anunţ pozitiv de îmbarcare. Vocea din difuzor e salutată cu urale politicoase, apoi muzica se revarsă din nou.
Paradisul se apropie cuminte de fiecare.