Aţi înţeles, deci, ce relaţie am cu nepoţelul meu: eu aduc cadourile, el face listele cu ce trebuie să primească.
Pînă acum Cristi a petrecut două Crăciunuri "conştiente", la 2, respectiv 3 ani, şi de fiecare dată a avut experienţele lui speciale legate de Moş Crăciun.
Crăciunul la 2 ani
Cristi locuieşte într-un orăşel de provincie şi ca orice copil rîvneşte la toate dulciurile posibile. Cînd avea doi ani i-a spus lui MoşuNULL, via mama lui, că vrea toate dulciurile care au reclame la televizor. (Tot ca orice copil ştie toate reclamele şi e foarte cuminte cînd începe o pauză publicitară.)
Aşa că Moşul i-a trimis multe, multe dulciuri achiziţionate din toate magazinele bucureştene care desfăceau marfa de profil: de la căsuţe din turtă dulce pînă la acadele în formă de bastonaşe, de la clasicele bomboane pînă la jeleuri în formă de animale. S-au adunat două pungi foarte mari pline de cutii cu bomboane şi tot felul de maţocării dulci, spre disperarea mamei lui.
Ca să nu le devoreze în cîteva zile, a trebuit ca mesagerul lui Moşu' (adică, eu) să-i spună că bomboanele stau în bradul de Crăciun şi pot fi luate de acolo doar dacă spune o poezie; pentru fiecare bomboană sau ciocolată trebuie spusă altă poezie, altfel dulciurile se strică.Cristi n-a protestat; s-a dus la bunicul şi i-a cerut să-l mai înveţe poezii. După două zile era cel mai cuminte copil, părinţii nici nu-i mai simţeau prezenţa în casă. Stătea jos lîngă brad, spunea cîte o poezie şi mînca cîte o bomboană, apoi altă poezie, altă bomboană. Cînd îşi termina repertoriul se ridica şi se ducea să se joace.
După ce Crăciunul s-a dus, în ianuarie, Cristi a venit în vizită la mesagerul lui MoşuNULL, la Bucureşti. A dat peste un ficus mare cu frunze multe, ca un copac, aşezat lîngă un fotoliu. S-a cocoţat cu greu pe fotoliu, s-a întors cu faţa la copăcel şi a început să bolborosească ceva înţeles doar de el. După ce a terminat, s-a întors cu feţişoara lui comică şi bucălată la mine şi a spus: Dă-mi!
Încruntată i-am răspuns: Ce?
Bobo, a spus Cristi senin pentru că tocmai ce spusese o poezie în faţa unui copac verde ca bradul pe care-l avusese acasă.
Crăciunul la 3 ani
Anul trecut Cristi a vorbit cu Moş Crăciun la telefon.
Nu mă întrebaţi cum am făcut rost de numărul de telefon al lui Moş Crăciun, nu mă întrebaţi cît l-am instruit pe Moşu' ca să ştie care sunt lucrurile pe care Cristi nu le face: nu doarme după amiază în fiecare zi, nu mănîncă tot la prînz etc.
În ziua de Ajun a fost cel mai cuminte şi a aşteptat cu nerăbdare momentul în care putea să vorbească cu Moşul la telefon.
Moşul, conform instrucţiunilor primite, a început să-i spună că, pentru anul care vine, trebuie să mănînce mai mult, să nu mai ceară să fie legănat pe picioare (principala problemă a surorii mele) şi să doarmă după amiază. Cristi l-a ascultat preţ de un minut după care i-a spus: Moşule, nu vrei mai bine să-ţi spun o poezie? Şi a început să spună din vastul repertoriu, îmbogăţit desigur faţă de Crăciunul trecut. A spus una, a mai spus una şi încă una.
După care Moşul a mai apucat să-i spună cîteva vorbe moralizatoare şi să-l anunţe că i-a lăsat darul sub brad. Cristi a aruncat telefonul la nimereală, a fugit în camera alăturată şi a exclamat fericit: camionul pe care mi l-am dorit! Uite, e şi cu ceva în el, cum i-am spus eu Moşului! După care au început sunete de bucurie încheiate, nu ştiu de ce, cu "vai! vai!". (Darul Moşului era un camion uriaş, iar în camion se aflau multe piese Lego, una din principalele distracţii ale micuţului fiind construirea de parcări pentru avioane).
Şi în timp ce se urca în cabină să exerseze puţin cum e să fii şofer de camion din plastic, Cristi mi-a spus peste umăr: Vezi că mi-a spus Moşu' că la anul îmi aduce un tractor mai mare decît camionul asta!
(Iar eu ştiam foarte bine că Moşul nu avea cum să-i spună nimic de genul acesta, căci îi dădusem o listă exactă cu lucrurile care trebuiau menţionate şi nici nu apucase să le spună pe toate în avalanşă de poezii ale micuţului).
Să vă mai spun cît de tare l-au invidiat copiii de pe strada pentru că el a vorbit cu Moş Crăciun la telefon?! Să vă mai spun de cîte alte ori mi-a luat telefonul, crede şi acum că doar de la telefonul meu se poate vorbi cu Moş Crăciun şi m-a rugat să-l mai sun un pic pe Moşu'?!
Ştie că în timpul anului nu poate vorbi cu Moş Crăciun pentru că munceşte să facă jucării pentru toţi copiii din lume şi a pus deja deoparte cîţiva dintre ursuleţii de pluş - achiziţionaţi de pe dulapul meu în scurtele vizite - ca să-l ajute pe Moşul şi să îi dea copiilor mai mici şi mai săraci care locuiesc pe aceeaşi stradă.
Anul acesta m-a rugat să vorbesc cu Moşul să-i aducă o sabie care scoate flăcări sau o puşcă cu lumini care să cînte ca o mitralieră, iar sora mea m-a avertizat că nu mai intru niciodată în casa părintească dacă vin cu ceva urlător care să o înnebunească toată ziua.
Nu pot să-mi imaginez ce o să-i ceară Moşului în anii care vin, dar nici nu vreau să mă gîndesc la asta. Încă!