Cupa Mondială 2010 (3) - God Save Capello! / Maradona Show

Dacă Italia o să facă fiţe, italienii sînt hotărîţi să ţină cu Anglia antrenată de Fabio Capello şi de un "Italian team" din care mai fac parte şase colaboratori ai lui Mister C., un grup în grup, care în doi ani şi jumătate şi-a cîştigat respectul fotbaliştilor şi al opiniei publice, transformînd echipa cu "injecţii" de self-confidence, echilibru, experienţă, profesionalism. Lui Capello i-a fost încredinţată misiunea de a aduce mult rîvnita World Cup, după 44 de ani, în ţara în care a fost inventat fotbalul. Pentru cea de-a treia ediţie consecutivă, Anglia este antrenată de un străin (după suedezul Sven Goran Eriksson în 2002 şi 2006). La Londra, Capello a fost primit cu braţele deschise şi a fost poreclit Fab-Fabio, al cincilea Beatles.

În Africa de Sud l-a adus şi pe David Beckham, care nu va juca, dar care a primit sarcina strategică de a pavoaza delegaţia şi de a-i studia pe adversari; (întrebarea este dacă Spice Boy e capabil să studieze ceva...)

Acum ori niciodată, pentru că dacă Anglia joacă în Cupa Mondială, Istoria cheamă! Capello a impus reguli precise de comportament, a făcut convocări curajoase (Joe Cole a declarat că Mr. C. ţine cont de forma fizică a fotbaliştilor, nu de reputaţia lor). L-a lăsat acasă pe Theo Walcott, dar toţi cei 23 de fotbalişti selecţionaţi joacă în Premier League.

Singura mare problemă a lui Fab-Fabio a fost alegerea portarului, pentru că Anglia suferă demult de coşmarul loviturilor de la 11 metri; a decis să renunţe la gaffeur-ul David James, supranumit în Anglia "Calamity James", şi l-a preferat pe Robert Green... Aţi văzut ce s-a întîmplat? (De ce era Green îmbrăcat în verde-trist?...)

În concluzie, Anglia are o nevoie URGENTĂ de un goalkeeper ca lumea! Capello mai declarase: "I can count on Wayne Rooney", unul dintre cei mai buni atacanţi din lume, 24 de ani, 57 de meciuri şi 25 de goluri în Naţională. Aţi văzut ce s-a întîmplat? Era Rooney pe teren? Că eu nu (prea) l-am văzut, chiar dacă auzeam numele lui din cînd în cînd... Am citit în ziare că arbitrii convocaţi în Africa de Sud au fost supuşi la un curs intensiv de engleză ca să înţeleagă toate nuanţele înjurăturilor working class pe care de obicei le rosteşte Wayne pe gazon.

Am mai citit că autocarul echipei americane "Stars and Stripes", pe drumul de la hotel la stadion, a fost blocat de un elefant... Ce Africă ar fi, fără elefanţi? Am văzut şi fotografiile (elefantul seamănă cu Adriano, abia sosit la AS Roma...)

Abia aşteptam să văd Anglia-SUA, care s-a jucat la Rustenburg (în afrikaans înseamnă Oraşul Odihnei) sub impunătoare măsuri de siguranţă anti-Al Qaeda, să strig "Yankees Go Home" (şi eu tot cu Anglia ţin), să mă bucur de faimoasa mimică facială a lui Don Fabio şi să ascult imnurile cele mai frumoase din lume (după cel al României...). S-a terminat 1-1, dar s-a terminat probabil şi cariera portarului Green-îmbrăcat-în-verde.

În zori i-au dat în mînă cheile porţii Albionului, la apus l-ar fi spînzurat de bara de sus. A făcut singura gafă pe care un goalkeeper nu şi-o poate permite la o Cupă Mondială, în mondoviziune. Mi s-a făcut milă de el, dar se ştie că erorile unui atacant se mai uită, în timp ce acelea ale unui portar sînt cuie care se înfig în memoria colectivă: nici o teologie nu prevede iertarea pentru păcatele Apărătorilor Extremi.

Aş vrea să-l întreb pe psihiatrul lui Green cum se simte astăzi pacientul... (Rezumatul meciului aici).

În ciuda vuvuzelelor, am mai văzut Argentina-Nigeria, 1-0. Spectacolul a fost asigurat de Lionel Messi, Furnica Atomică de pe o altă Planetă, şi de Diego Armando Maradona, care îşi trăieşte a treia viaţă ca antrenor, după cea de fotbalist genial şi de drogat compulsiv. Mi-a plăcut cum îi îmbrăţişa / pupa pe toţi fiii lui care intrau / ieşeau (de) pe terenul de joc. Mi-a plăcut barba lui şi costumul de haine (ca la nuntă). Păcat că nu a jucat mai mult Diego Milito, El Principe, pe care am învăţat să-l apreciez în sezonul 2009-2010 în Campionatul italian, la Internazionale: este atacantul de care orice echipă ar avea nevoie şi un tip serios (30 de goluri într-un an, zero tatuaje) (Rezumatul meciului aici).

La Coreea de Sud-Grecia, 2-0, am renunţat după cîteva minute, pentru că am pierdut brusc contactul cu realitatea; am preferat să (re)citesc cîteva pagini din Anna Karenina şi să (re)văd Old Boy (Coreea de Sud o prefer la cinema). Am văzut seara o scurtă sinteză şi am o singură întrebare: de ce grecii au cei mai frumoşi portari din lume? M-am hotărît să mă duc în vacanţă în Grecia, la vară... (Rezumatul meciului aici).