Surpriza cu Spania bătută de Elveţia încheie primul ciclu de 16 meciuri, în care au lipsit multe dintre ingredientele care fac farmecul unei Cupe Mondiale: marile echipe, jocul spectaculos, fotbaliştii geniali. Multe goluri s-au născut din greşeli ale portarilor. E un Campionat în ton minor, cu un joc blocat de tacticisme excesive, ediţia cea mai slabă, pînă acum, din ultimele patru, adică de cînd participă 32 de echipe. De acum înainte, nimeni nu mai poate greşi: cine nu a cîştigat încă nu-şi mai poate permite alte meciuri nule, cine a pierdut trebuie să cîştige. Singurele echipe care ne-au convins au fost Germania, Argentina, Chile, Uruguay, Mexic. Senzaţia generală este aceea că micile echipe se apără bine şi că marile echipe sînt mari numai prin definiţie, dar riscă să primească gol la prima încercare serioasă din partea adversarilor (Italia, Anglia, Brazilia, Spania). Dar mai ales lipsesc golurile şi, se ştie, golul este esenţa fotbalului. Nu există scuze pentru asta, pentru că nici măcar nu e cald! (E o Cupă pentru pinguini)... Dacă se marchează puţin, e clar că se joacă prost. În afară de cîteva momente sublime ale argentinienilor, în afară de fizicitatea nemţilor şi de geometriile aproape perfecte ale asiaticilor (japonezi şi coreeni), jocul impresionant este absent în Africa de Sud.
Ne-a lipsit şi obişnuitul "jogo bonito" al brazilienilor, care au abandonat inventivitatea în favoarea schemelor europene, care îi plac antrenorului Dunga mai mult decît Carnavalul din Rio şi decît Copacabana. Lipseşte sufletul marilor echipe, stilul şi unicitatea lor. Argentina este o splendidă orchestră cu 11 Stradivarius, dar numai Messi e Mozart. Anglia e mai "înţepată" decît antrenorul ei italian (s-a terminat luna de miere dintre Capello şi presa britanică...)
Olanda şi-a revenit numai după un autogol, Franţa e incurabilă, Italia nu se regăseşte. Spania e îndrăgostită de balon, dar se opreşte la preliminarii... (Copilul vecinilor urlă de două zile pe balcon "Olé, olé, Spania nu mai e!")
Lumea care se uită la Mondiale la televizor e deja plictisită: nu am aşteptat patru ani ca să vedem meciuri care seamănă cu acelea din Campionatul italian pe la jumătatea lunii ianuarie... Pînă acum, Stăpînul Cupei nu e pe gazon, ci pe margine: Maradona!
Dar noi vrem goluri, le pretindem! "Mozart" încă nu a marcat, Cristiano Ronaldo a luat la şuturi bara, Rooney e desaparecido, Kakà pare a fi cel de la Real Madrid, nu cel de la AC Milan. Drogba e mumia lui Tutankhamon cu un braţ fracturat, El Niño Torres nu lasă umbră pe teren, iar antrenorul Del Bosque i-a acordat numai cîteva minute (ale disperării). Italia nici nu a început bine şi a pierdut deja doi oameni fundamentali, Buffon şi Pirlo.
Pe lista dezamăgirilor adăugăm Africa: 6 echipe, multă formă, puţină substanţă; ŞI africanii şi-or fi pierdut instinctul?
PS: ... numai douăcuvinteşiatît despre vvz, că nu rezist... Căutaţi pe YouTube Salutation - The Vuvuzela Song şi Hitler and the vuvuzela at the 2010 Fifa World Cup... Enjoy!
Rezultatele meciurilor de joi:
Argentina-Coreea de Sud: 4-1; Unu, doi, trei Higuain! Maradona e fericit şi declară "Am 23 de bestii!" (Rezumatul meciului aici).
Grecia-Nigeria: 2-1; (nu l-am văzut, am preferat să sărbătoresc 40 de ani de la istoricul meci Italia-Germania, 4-3, din 17 iunie 1970, despre care s-au scris sute de cărţi şi s-au făcut zeci de filme. În Italia nu e considerat un meci, ci MECIUL!) (Rezumatul meciului aici).
Franţa-Mexic: 0-2; francezii sînt cuburi de gheaţă; Le Figaro scrie "Les Bleus au summum du néant"; affligeant Domenech, care (m-am răzgîndit) nu o să ne lipsească dacă va fi înlocuit de Blanc; nu se va naşte în Franţa site-ul www.datinilinapoipedomenech.fr! Prietenii mexicani de la Roma fac Fiesta cu Sombreros şi cîntă La Cucaracha... (Rezumatul meciului aici).