Cupa Mondială 2010 (9) - Bend It Like Beckham!

(Laura îmi scrie "Ţine-o ca-n deviza pionierilor, TOT ÎNAINTE!", deci gata cu articolele serioase)...

Fabio Capello avea 21 de ani cînd Paul McCartney, unul căruia îi place fotbalul (ţine cu Everton), cînta When I'm 64; pe 18 iunie 2010, în ziua meciului Anglia-Algeria, Don Fabio a împlinit 64 de ani! În felul lui, e un bărbat rezervat şi în ultimii ani a descoperit inside himself şi (uşoare) urme de modestie; a declarat că "şi antrenorii pot să greşească"... (De necrezut!)

Meciul cu Algeria e fundamental, şi Capello nu are timp să sufle în lumînările de pe tort; continuă să sufere din cauza meciului nul cu SUA şi face mea culpa declarînd că nu înţelesese că problema principală erau mijlocaşii James Milner şi Aaron Lennon (nu John...), care şi-au demonstrat toate lipsurile (Monştrii din Lacună)... Şi eu care credeam că marea problemă fusese portarul Green!... Dar nu, Capello îl apără pe Green şi acuză balonul "Jabulani", cel mai prost din istoria fotbalului, teribil pentru jucători şi portari, pentru că e imposibil să-i urmăreşti traiectoria. Aşa e: "Jabulani" sare ca pe plajă...

Nu-i pasă că presa din Anglia scrie despre colegii lui Beckham că aruncă mingea departe şi apoi pedalează...

Capello are idei clare şi promite agresivitate; "I agree!" zice noul Căpitan Gerrard. (Stevie G. l-a înlocuit pe John Terry după scandalul sexual în care... ştiţi, nu? Terry, bărbat căsătorit, cu copii, s-a culcat cu prietena colegului Wayne Bridge... Gol and the City)...

Începe meciul la Cape Town, în tribună Prinţii William & Henry; se nasc primele întrebări: cum, Capello îl apără pe Green dar îl înlocuieşte cu James, "Calamity" James? (Mie îmi pare bine din punct de vedere estetic: e înalt, acrobatic şi ornamental). Capello a greşit încă de la început alegerea portarului şi dacă primul nasture îl închei greşit...

Anglia e de lemn, e amorţită, e prea urîtă ca să poată fi adevărată; e tangibilă tensiunea dintre jucători; Rooney, tot desaparecido, pleacă de departe (Perchè, Fabio?), nu ajunge nicăieri şi dacă ajunge undeva are o statuie de bronz în faţă (Heskey) care nu-i permite să vadă poarta adversarilor. "Senatorii" Lampard şi Terry sînt bărbaţi în pragul unei crize de nervi; Gerrard e unicul care în afară de engleză vorbeşte limba fotbalului.

Am senzaţia că mă uit la un meci din Seria B din Italia, ceva de genul Albinoleffe - Grosseto. Primesc un mesaj din partea unui prieten englez, care-mi scrie "Noi Cupa o cîştigăm o dată în viaţă, dar eu în '66 aveam trei luni!"...

Algeria face singurul lucru posibil, se "închide" ca un arici şi îi obligă pe englezi să joace la o viteză de doi kilometri pe oră, ca să nu deranjeze turtureaua cuibărită pe poarta algerienilor. Se termină 0-0...

Sic transit gloria mundi...

(Rezumatul meciului aici).


PS: Nu-mi mai rămîne decît să vă recomand filmul Bend It Like Beckham (2002), de Gurinder Chadha, cu Keira Knightley, despre pasiunea fetelor pentru fotbal.


Rezultatele celorlalte meciurilor de vineri:

Germania-Serbia: 0-1; se complică "Die Situation" şi pentru nemţi; rămîn în 10 oameni (Bye-bye, Klose!) şi ratează un penalty cu Podolski (în sfîrşit, un portar care apără: sîrbul Stojković). Ultimul meci, cu Ghana, va fi ca la bacalaureat (cu emoţii) pentru echipa multietnică a lui Loew... Bild titrează "WM-Schock!"... Mama, care e nemţoaică, e şi ea "schockată" şi zice că dacă "adevăratele echipe" pierd, Italia riscă să cîştige Cupa din nou... Ja, natűrlich! (Rezumatul meciului aici).


Slovenia-SUA: 2-2; americanul Michael Bradley îl salvează în cele din urmă pe "Daddy" (e fiul antrenorului): In the Name of the Father... Dar arbitrul din Mali comite o greşeală grosolană şi anulează un gol american care mie mi s-a părut perfect; dacă aş fi în locul lui Obama, i-aş scrie două rînduri lui Blatter... (Rezumatul meciului aici).