Am mai scris despre bloguri, chiar în rubrica asta. Dacă revin, este pentru că am intrat într-un meci - pe unul dintre blogurile cele mai celebre - apărînd un articol al Ancăi Grădinariu din Elle. M-am convins (dacă mai era nevoie) de un lucru: atunci cînd te legi de "unul de-al lor", blogării reacţionează în bloc, anarhic-cazon, strîngînd rîndurile în jurul blogului criticat. Nu găseşti niciunul care să spună, Stai domne, poate că omul ăsta are dreptate aici, blogul cu pricina chiar este prost! Nu. Se invocă "dreptul la liberă exprimare" (dar liber nu înseamnă obligatoriu!), faptul că "un blog nu face literatură" (dar nici jurnalism, de multe ori), ideea de "blog privat" (dar, atunci, n-ar mai fi public) şi, mai ales, se aruncă în capul celui sau celei care contestă calitatea blogului respectiv veşnica întrebare boantă: Ce te bagi tu, jurnalist, unde nu-ţi fierbe oala? Eşti cumva invidios pe "numărul mare de accesări"? (tipicul argument tabloid, al rating-ului...)
E ca şi cum, atunci cînd un blogăr ar strîmba din nas la un articol prost apărut în presa scrisă, jurnaliştii s-ar năpusti asupra acestuia din simplă solidaritate sindicală. Ceea ce este absurd - jurnaliştii nu fac asta. Blogării, da. Ei au dreptul de a critica orice, oricum, oriunde şi pe oricine, potrivit unui principiu zis "democratic".
Problema este că exprimarea publică e tot mai marcată de ceea ce francezii numesc le nivellement par le bas (nivelarea prin pragul de jos). Lucrul acesta începe cu educaţia (tot mai precară) şi se desăvîrşeşte prin mass-media (tot mai tabloidizată). E un cerc vicios care demonstrează că democraţia - perfect valabilă ca soluţie politică - devine o adevărată pacoste atunci cînd e aplicată în alte domenii. Mai ales în cultură! Pînă nu demult, nivelul cultural era definit de o elită, iar massele aspirau, cum-necum, la standardele fixate de acea elită. Astăzi, canonul (estetic) este contestat vehement, "gustul" oricui - rezultat al educaţiei precare şi al unei culturi folclorice, "după ureche" - a ajuns sacrosanct, iar experţii diverselor domenii artistice sînt marginalizaţi, cu argumentul pervers că "publicul nu îi mai urmează"... De fapt, se reuşeşte - astfel - ceea ce comunismul nu a putut realiza în plan politic: preluarea puterii de către "clasa muncitoare". Blogărul este noul proletar - revendicativ, vindicativ şi profund anti-elitist. Marx poate dormi liniştit: batjocorită economic, revoluţia lui triumfă cultural.