Cupa Mondială 2010 (22) - Ave Cesare!

Începînd de ieri, timp pe patru ani, Cesare Prandelli este noul antrenor al Naţionalei Italiene de fotbal. Are 53 de ani, a jucat ca mijlocaş la echipele Cremonese şi Juventus Torino, a antrenat Parma, AS Roma şi Fiorentina. Citesc în ziare că schema sa de joc preferată este 4-2-3-1 şi că l-a descoperit şi l-a valorizat la echipa din Florenţa pe Riccardo Montolivo (singurul fotbalist italian care a reprezentat o surpriză plăcută în Africa de Sud).

Prandelli e un bărbat căruia nu-i este teamă să ia decizii dificile (calitate rară la italieni). În 2004, cînd soţia sa Manuela s-a îmbolnăvit de cancer, a decis să renunţe la un contract miliardar cu AS Roma pentru a rămîne alături de soţie şi de cei doi fii. Manuela a murit în 2007, la vîrsta de 45 de ani, iar Prandelli şi-a luat o altă perioadă liberă, de şase luni, pentru a elabora doliul şi pentru a-şi îngriji copiii. A suportat această perioadă dură cu demnitate, refuzînd să dea declaraţii sau interviuri.

Cînd Cesare a plecat de la AS Roma, Manuela Prandelli a spus că este vorba despre o minunată declaraţie de dragoste, pentru care îi mulţumeşte soţului ei. Iar Prandelli a răspuns: "Nu înţeleg de ce lumea se miră. Am făcut un lucru normal, pe care l-ar fi făcut orice bărbat. Este clar că normalitatea sperie lumea fotbalului italian". Căpitanul de la AS Roma, Francesco Totti, a spus că îl admiră pe Prandelli mai mult decît pe ceilalţi antrenori cunoscuţi în cursul carierei sale. Toţi "tifosi" italieni îl respectă pe Cesare Prandelli, au încredere în el şi speră că va putea "reinventa" o echipă nouă, tînără, competitivă, demnă de tradiţia fotbalului italian. Ave Cesare, morituri te salutant!

Calităţile umane şi morale ale unui antrenor ies la iveală, mai devreme sau mai tîrziu, în cursul unei Cupe Mondiale, un Turneu care durează o lună. Printre antrenorii învingători pînă acum în Africa de Sud, ne-au impresionat în mod deosebit Diego Armando Maradona (Argentina), Joachim Loew (Germania) şi Vicente Del Bosque (Spania). Am urmărit toate conferinţele de presă ale lui Del Bosque: e un om inteligent, care ştie ce vrea, are o viziune precisă asupra jocului şi îşi cunoaşte echipa. În ultimul meci al Spaniei, cu Portugalia, a avut curajul să-l înlocuiască pe Torres, un monstru sacru al fotbalului spaniol, cu Llorente, care a învigorat jocul Furiilor Roşii.
 
E o mare diferenţă între antrenorii învingători şi cei definitiv învinşi, cum ar fi Raymond Domenech (Franţa), Marcello Lippi (Italia) şi Fabio Capello (Anglia).
 
Primii îşi iubesc proprii jucători, ceilalţi au faţă de fotbaliştii lor (aleşi de ei!) un comportament care demonstrează lipsă de respect, ba chiar dispreţ.
 
La Maradona afecţiunea este demonstrată (şi) la un nivel care ţine de fizicitate; îi îmbrăţişează şi îi alintă cu privirea pe Lionel Messi şi pe Carlos Tevez; îi atinge de cîte ori poate, pentru a-i simţi, pentru a se face simţit.
 
Joachim Loew este sedus şi satisfăcut de falnica tinereţe a lui Mueller şi Ozil, e fericit că i-a ales, îi pare bine că trăiesc împreună aventura din Africa de Sud. După meciul cu Anglia, a pronunţat o frază adorabil de simplă, dar esenţială: "Îmi place să mă uit la ei cînd joacă"...
 
Lui Fabio Capello, în schimb, parcă i-ar fi scîrbă să se uite cum joacă Gerrard & Company; şi demonstra acest lucru urlînd desfigurat, cu expresii de dezgust, reproşîndu-le tot timpul ceva, ca şi cum le-ar fi lipsit nişte calităţi fundamentale. Fără să-şi dea seama că de fapt singurul lucru care le lipsea era un proiect de joc, o schemă învingătoare.
 
După meciul pierdut de Anglia cu Germania, The Times a titrat: "Cine ştie numărul de telefon al lui Mourinho?"
 
Ziarele britanice l-au masacrat pe Capello, nu pe jucătorii pe care aceleaşi ziare, înainte de Cupa Mondială din Africa de Sud, îi numiseră "The Golden Generation". După meciul cu Germania, este clar că Fabio trebuie să justifice într-un fel salariul său de 6 milioane de euro. La Londra au început tratativele asupra cifrei "divorţului" (ca între Silvio Berlusconi şi fosta lui soţie, Veronica Lario). Toţi sînt convinşi că Anglia are nevoie de un alt antrenor. Dar Capello, în engleza lui macabră, a declarat că valoarea unui om nu se măsoară în salariul pe care îl cîştigă. Există un contract pînă în 2012, şi Fabio ar vrea să continue. Englezii vor însă o schimbare radicală, după trei Cupe Mondiale jucate cu antrenori străini: Eriksson şi Capello. Pentru că englezii sînt convinşi acum că un antrenor băştinaş nu ar putea fi mai prost decît Capello. Şi îl propun pe David Beckham, care, de ce nu, ar putea deveni un Maradona englez. În Anglia nu există sentimentul de milă pentru învinşi, mai ales dacă aceştia sînt italieni...
 
Şi Marcello Lippi, la meciul Italia-Slovacia, avea expresia unuia care se duce la piaţa de peşte din Viareggio, oraşul lui, şi, vai, ce surpriză, nu găseşte peşte proaspăt! Se uita la Pepe ca şi cum s-ar fi întrebat "Aoleu, dar pe nenorocitul ăsta cine l-a adus la Johannesburg?!"
 
Despre Domenech, cel mai graţios lucru pe care am putem să-l spunem este că gîndea despre băieţii lui exact ceea ce ei gîndeau despre el...
 
În concluzie, şi pe marginea terenului de joc, dragostea şi respectul sînt mai importante decît ura şi dispreţul...