Realizez Schiele: corpul furtunos, materia anorexică, arta ca reproducere a artei

Cu o zi înainte de a pleca, după şase luni, din Viena, în ultima mea zi (deocamdată) acolo, mi-am organizat, primul singur, al doilea împreună şi mai ales graţie arhitectului Zachi Arpad (care m-a repatriat), directorul fundaţiei editoare a revistei Arhitext Design, două şocuri culturale. Deşi "cultural" e prost, comod, palid spus. Două şocuri, să le zicem, productive.

Primul a constat într-o rapidă revizitare, într-o vizită fulger a sălilor Schiele de la Leopold Museum. Despre al doilea va fi vorba într-un articol viitor. Pînă atunci, cercetaţi Wotruba, Fritz Wotruba.

Schiele: materia palpită, se frămîntă, e într-o continuă agitaţie. Doar conturele ne despart, participînd, de fapt, la agitaţia materiei. Materia se sculptează.

Fiecare pictor, fiecare mare artist pictează, arată, încearcă să producă, nu să reproducă, se reprezinte, ceva anume. De fapt, banal, "mimetic" chiar, s-ar putea spune că abia marii pictori, artiştii de geniu ajung să descrie, să reproducă, producînd. Arta nu începe, ci se termină, culminează cu mimetismul, cu Marea Imitaţie. Dar ca să ai ce să re-produci trebuie, mai întîi, să produci tu însuţi - în cazul lui Schiele (şi al tuturor marilor pictori) materia. Să intri în jocul (circuitul) naturii - să te pierzi în el.

Ce pictează, ce vrea să arate, să re-producă (după ce, în timp ce, pentru că a trait-o) Schiele? Materia, spun, producerea furtunoasă, anorexic-sculpturală, a materiei. Atingerea, producerea corporală, de către omul singur, a materiei. Pînă să fie artă, şi pentru a putea spera să ajungă artă a picturii, a Marii Reproduceri "după Natură" (natură reproducîndu-se), arta începe prin a fi tehnică "spirituală" de viaţă. Folosesc aici termenul de "spiritual", de "spiritualitate", în sensul de tehnică existenţială pentru producerea de sine de la Foucault, din Hermeneutica subiectului. Nimic teologal sau hegelian, deci.

Arta care se vede, arta de a arăta, de a face să se vadă, pictura deci, care, în stadiul ei maxim, este reproducere, nu există, nu poate fi atinsă decît dacă e "precedată" (necronologic) de arta producerii existenţiale, prin sine însuşi, a materiei, a vieţii.

La Schiele, "atanorul" acestei alchimii şi marea realizare a pre-artei ca Mare Artă e corpul. Opera lui de artă este corpul anorexic (despre care atît de frumoase, de memorabile pagini au scris Deleuze şi Guattari).

La Schiele, ca la marii iniţiaţi, este vorba de un corp (de) performer, de un corp ascetic-atletic. Dar ce performează, pentru ce se antrenează, sculptîndu-se furtunos, corpul anorexic, vizibil chinuit, triumf al artei, la Schiele?

Materia, plinul tumultuos: tabloul intitulat, în engleză, "Autumn Tree in Turbulent Air".

Adică, ceva mai încolo, "Eremiţii", "Pustnicii", doi, cu corpurile parcă unite, unificate, larg acoperite, ascunse: opera este disimulată, secretă. Tot o faptă de artă se petrece în tablou. Adevărata artă nu re-produce, nu arată niciodată decît tot artă, Arta, Marea Artă, marea producţie şi invenţie tehnică spirituală de nemărturisit, periculoasă, a vieţii. Singurul "obiect" al artei e Arta, viaţa-artă: crearea sacrificială a vieţii ca invenţie tehnică. Oroarea salvatoare.

Nuduri de pustnici, de eremiţi - ascunse, disimulate, ermetice. Corpuri ermetice de ermiţi. Corpuri anorexice, opere de artă-instrumente de performare.

După care alt corp, la fel de frămîntat, lăsîndu-se la fel de plastic sculptat de către restul materiei, spre care a ştiut să se deschidă: "Small Tree in Late Autumn".

Nuduri de pustnici şi de copaci. Corpurile copacilor în toamna tîrzie. Copaci-pustnici, sculptură de sine prin / de către alţii.

Realizez Schiele. Realizez Azi Schiele 30 iunie 2010, scriu. Asta fac: realizez, descriu ceea ce, prin întotdeauna dubla artă care e Marea Artă, devine vizibil, e arătat ca şi cum ar exista deja. Şi chiar există deja, produs dintotdeauna deja de către artistul inventator de tehnici, de către viaţa-tehnică.

Furtuna materiei - prin piele, pe faţă. Pielea, faţa devenite ecran.

Materia furtunoasă. Corpul (de) pustnic. "Blind Mother". Nuduri, materie, cearşafuri: furtuni. "Mama cu doi copii" este, evident, moartea, moartea primitoare, singurul adăpost, de care ne agăţăm (despre care voi scrie altădată).

Ce boli (de piele) arată pielea la Schiele, simptomele a ce posibilă însănătoşire infinit amînată, tocmai pentru a putea fi trăită?

Realizez Schiele.