Criza ca stare de excepţie permanentă (şi alte hiperteze egopolitice)

1

Spuneam în articolul de săptămîna trecută despre capitalism, glosînd liber în jurul conceptului de "distrugere creatoare" al lui Schumpeter, cum că ar fi integrat, interiorizat, automatizat, "normalizat", "pacificat" revoluţia, violenţa, distrugerea, "dezamorsîndu-le", că va fi fiind dintotdeauna tocmai această operaţiune de "magie socială" (cum i-ar spune, în alte contexte, Durkheim şi Bourdieu), şi că, din acest punct de vedere, se poate vorbi de un umanism capitalist paradigmatic chiar.

Şi mai spuneam: Capitalism = Criză. A te comporta liber şi responsabil capitalist, pe piaţă, poate fi interpretat ca un mod de a încerca să-i pui în permanenţă pe ceilalţi în criză, tinzînd, entropic, să-i dezarmezi, să "pacifici" piaţa, să blochezi însăşi concurenţa. La nivel banal, cotidian micro, Capitalism = Criză.

Cînd lucrurile au trecut de la micro la macro, cînd comportamentele suportabile şi, să zicem, sănătoase, nedăunătoare individual, deci colectiv, deci, se poate spune, social impersonal (deşi fiecare membru al acestei fraze este, în sine, o ipoteză enormă), au trecut, să zicem prin realizarea prin ducere la limită a încă unei tendinţe irepresibile a capitalismului, fraternă cu cea spre monopolizare, aceea spre globalizare, cînd agenţii capitalismului, deci, din una cu indivizii sociali, ai devenit nişte entităţi fantomatice transstatale, transteritoriale, adevăraţi monştri transgenici, transcategoriali, transversali, criza a devenit mondială, irezistibilă.

Capitalismul avansat = criză a categorilor; transcategorialitate.

Prin trecerea monstruoasă, singura cale posibilă însă, capitalismul a exportat "criza" de la nivelul "benign" individual-social la nivel planetar, conferindu-i implicit o forţă irezistibilă. Din el însuşi, capitalismul a construit bomba atomică, s-a construit pe sine ca bombă atomică (cu rază planetară de acţiune, de acoperire), şi acum s-a aruncat în aer, în mijlocul nostru, al tuturor. Nu este aceasta imaginea, dacă nu definiţia prin excelenţă a teroristului contemporan? Ba da.

Capitalism contemporan = Terorism.

(Comunismul? Capitalism altfel, cu atît mai rău.)

2

La doi ani de istorie-criză şi de aşa-zise politici de anti-criză (ca şi cum ne-am putea permite să ne dorim să ne întoarcem înapoi, adică exact acolo de unde am venit cu criză cu tot!), este clar că trebuie să creăm şi să adoptăm alt discurs, un nou discurs despre criză.

"Criză" a devenit (deşi va fi fost de la început) un termen nepotrivit, un concept-ecran. Adevărata criză este cea epistemică, a conceptelor şi a schemelor de percepţie, de gîndire şi de exprimare pe care "criza", de fapt, le critică. A nu accepta critica obiectivă, "în lucruri", care e "criza" înseamnă a te face complice la criză şi, mai ales, mesianic parcă, a înfăptui, a săvîrşi, a opera şi a materializa mesajul performativ, "actul de limbaj" al "crizei": abia noi, ţintele şi victimele "crizei", creăm, realizăm, prin pasivitate şi lipsă de imaginaţie a contra-crizei, criza. Noi facem "criza" să devină cu adevărat Criză.

Termenul "criză" numeşte şi este folosit politic pentru a instaura visul dintotdeauna al politicii: starea de excepţie prelungită, permanentă.

"Criza" este o suspendare a dreptului şi o legiferare excepţională, "de necesitate", "de criză". Printr-un tur de forţă şi printr-un truc (truc de forţă) în doi timpi (şi trei mişcări), "criza" a fost transformată politic în lege, în normă, dar, aparent contradictoriu, ca stare de excepţie de la lege şi de la normă, ca suspendare, tocmai, a legii şi a normelor. Ca program de guvernare anti-democratică. Democraţia e costisitoare, şi trebuie făcute economii! De criză!

Din acest punct cinic de vedere, eu nu aş critica, ci aş elogia, mai degrabă, puterea de la Bucureşti.

"Criză" este, deci, un termen nepotrivit, un concept-ecran. Capitalismul e criză. "Piaţa" nu mai poate susţine capitalismul - şi n-o mai face de mult, poate nu a făcut-o niciodată.

Nu este vorba de nicio "criză". Nu este criză, criza este modul actual (monstruos, trans-) al capitalismului (devenit global).

Care nu face decît să-şi însceneze moartea pentru a retrage (cum spuneam săptămîna trecută), pentru a încasa banii pe asigurare, cumpărînd întreaga societate, devenită societate anonimă pe acţiuni. Truc de forţă!