Cupa Mondială 2010 (25) - We Love Löw

All over the world, e pasiune totală pentru antrenorul Germaniei.

Sein Name ist Löw... Joachim Löw. "Jogi" pentru prieteni.

În sferturi de finală l-a pus la punct pe Maradona, dar nu se poate compara cu el, cel care a marcat istoria fotbalului. Jogi l-a văzut la televizor în seara Finalei din 1990, la Roma, cînd Diego a plîns pentru un gol al nemţilor.

Löw juca pe atunci în Elveţia, era un atacant modest şi nu a ajuns niciodată în Naţională.

Nici ca antrenor nu făcuse mare lucru, poate numai doi ani buni la Stuttgart şi un Campionat pozitiv la Innsbruck. Pe urmă l-au dat turcii afară, din lipsă de rezultate, de la Fenerbahçe.

Dar Jogi e perseverent şi s-a înscris la un curs pentru antrenori ţinut de Jürgen Klinsmann, care acum şase ani şi-a adus aminte de el şi l-a convocat ca antrenor secund. În 2006 a devenit selecţionerul Germaniei. În 2008 nemţii au ajuns în Finala Campionatului european (au pierdut cu Spania).

Löw e inteligent, îi place fotbalul modern, analizează jocul la calculator, vorbeşte despre orice strategie cu colaboratorii, lucrează pînă seara tîrziu, şi pe urmă bea nişte vin roşu, ca să se relaxeze. Ca Mourinho, colecţionează statistici asupra tuturor jucătorilor din lume. I-a explicat lui Friedrich care sînt limitele lui Higuain, i-a închis în colivie pe Messi şi pe Tevez.

Mai rămînea problema psihologică, şi i-a convins pe băieţi să joace cu convingere, nu cu furie. Tot înainte, dar cu respect.

Pretinde disciplină de la fotbaliştii lui, pentru că talentul nu e suficient (şi Mario Balotelli ar trebui să ia nişte lecţii de la Joachim)...

În Germania, acum, mulţi ar vrea ca Löw să devină viitorul Cancelar (nu e de acord Angela Merkel).

L-a scos pe Michael Ballack din echipă, şi cu Sami Khedira în locul lui e mult mai bine... În centrul terenului de joc, Germania a devenit un ceas elveţian şi face lucruri pe care pămîntenii de rînd nu le mai văzuseră niciodată...
 
Înaintea "duelului" cu Diego Armando, a băut o sticlă de Chianti şi s-a gîndit: Cum joacă argentinienii? Joacă bine, pentru că au atacanţi de valoare mondială, şi îşi mai permit şi luxul să-l ţină pe banchetă pe Diego Milito...

S-a mai gîndit că nu erau admise greşelile, pentru că sudamericanii sînt persoane adorabile de felul lor, dar joacă un fotbal impulsiv.

Şi i-a convins pe băieţaşi să-i înfrunte fără frică. I-a pus să asculte muzică în căşti în timpul antrenamentelor (Wagner, ca să devină mai agresivi) şi le-a explicat că noua Germanie joacă 10 în atac şi 10 în apărare, fără să lase spaţii neocupate, nici măcar un centimetru, apoi din nou toţi ofensivi, inclusiv fundaşul Friedrich, că lui Joachim fotbalul îi place aşa, în verticală, cu o viteză de 1000 de kilometri pe oră. Le-a mai spus că dacă se întîmplă să piardă mingea, Doamne fereşte, trebuie să alerge toţi în apărare, în faţa portarului Manuel Neuer, că e băiat bun şi nu merită să sufere de solitudine...

Ştrengarii lui Löw aleargă pe gazon ca nişte gazele, ţi-e drag să te uiţi la ei! În meciul cu Anglia, pe la sfîrşit, schimbau ritmul din cinci în cinci minute, în timp ce englezilor li se încrucişau picioarele...

Uitaţi-vă la Mesut Özil, idolul prietenilor mei de la Istanbul! Nu are încă 22 de ani, dar joacă fără pauze de un an, de cînd a cîştigat Campionatul european Under 21. A intrat în Naţională acum nouă luni şi uite-l în Africa de Sud, una dintre cele mai frumoase surprize! Nu-l putem compara cu Messi, că doar nu are experienţă, dar pasează mingea ca Lionel, uneori chiar şi mai bine.

Sînt puştii lui Löw şi au ajuns în semifinală.

Sub puloverul albastru de caşmir stil Dolce&Gabbana (învaţă, Dunga!) bate inima unui adevărat antrenor de fotbal.

Dacă o orchestră e perfectă, meritul este al dirijorului!