inima se învaţă treptat
cu lumina închegată în sânge
cu tot fastul dinafara ei -
vin culorile în care am copilărit
şi mă recompun într-o seară,
se întorc arpegiile aproape naive
ale anilor palizi şi străini
sunt iar simfonia visată
de la o celulă spre alta
ca un lanţ viu colorat,
pe sub arcadele norilor
sunt primul om fără scut
într-o lume de umede săbii
0 comentarii
Arhiva rubricii
când eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuDescântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate