Varza reîncălzită

Până o să reuşească băieţii de la salvare s-o urce în maşină, cum e ea atât de grea, o să se termine deja prima repriză. Iau picioarele de la plozi şi mă duc să le arunc în spate lângă ea, da' un tip de la salvare le ia şi le împachetează în nailon şi bagă cioturile ăstea într-o găleată cu gheaţă. Ne urcăm în spate cu ea şi tipu' care conduce nu pierde timpu' deloc. Când ajungem lângă casa noastră îi zic:
- Io mă dau jos la sensu' giratoriu, prietene
- Ce? face tipu'.
- Pe mine lasă-mă aici, îi zic.
- Nu oprim aici, prietene, nu oprim până nu ajungem la spital. N-avem timp de pierdut. Tu va trebui s-o internezi pe nevastă-ta şi să ai grijă de copii acolo.
- Mda, corect, zic io, da' în tot timpu' ăsta îmi făceam planuri. E cumva vreun televizor în salon, prietene? Tre' să fie, nu-i aşa?

Fraieru' ăla se uită la mine ciudat şi zice:
- Da, e televizor.

Şmecheru' dracului. În fine, ea are pe faţă o mască de oxigen şi un tip de la salvare îi zice să nu încerce să vorbească, şi io îmi zic în sinea mea: ce noroc, io încerc s-o fac să nu vorbească de ani de zile. Să n-o aud cum mă fute la cap de parcă ar fi vina mea. A fost din cauză că ea a vrut să mai bea, vaca asta beţivă. I-am zis, dacă ai sta cu copiii să ai grijă de ei la fel de mult cât stai cu sticla, poate că n-ar fi rămas atât de mult în urmă la şcoală, mai ales fraieru' ăla mic de Jason. Mă întorc spre el şi îi zic:
- Şi să nu crezi cumva că o să scapi de şcoală doar pentru că maică-ta s-ar putea să stea la spital câteva săptămâni. Ar fi bine să te pui pe treabă, fiule, ascultă-mă ce-ţi spun.

Uneori îmi spun că poate sunt prea dur cu băiatu' ăsta. Da' dup-aia zic: nu, pentru că şi la mine a fost la fel, bătrânu' m-a tratat exact la fel şi nu mi-a stricat deloc. Eşti dur pentru că îi iubeşti, cum se spune. Şi io sunt dovada vie că e cea mai bună soluţie. Adică pe mine nu mă vezi niciodată să am probleme cu poliţia, în afară de atunci când eram mai mic. Mi-am învăţat lecţia: îmi văd de treabă şi mă ţin la distanţă de fraierii ăştia. Nu cer de la viaţă decât nişte băutură, fotbal şi din când în când un futai.

Da' asta mă face să mă gândesc: oare cum o să fie să mi-o trag cu ea dacă nu mai are picioare...? Aşa că o scoatem pe rănită şi un fraier de doctor îmi spune că sunt în şoc, io mă gândesc la meci şi dacă fraierii ăia au dat deja gol atunci chiar că o să fiu în şoc. Mă întorc spre tip şi zic:
- Ascultă, prietene, ştii, io şi cu ea, cum ar veni când suntem împreună?

Fraieru' nu se prinde.
- În pat, gen?

Tipu' dă din cap.
- Înţelegi, dacă ea nu mai are picioare, o să mai pot să i-o pun, gen?
- Poftim? face tipu'.

Prost ca noaptea. Şi ăsta e doctor şi aşa. Credeam că tre' să ai ceva creier pentru meseria asta.
- Ziceam de viaţa noastră sexuală, îi spun.
- Păi, presupunând că soţia dumitale supravieţuieşte, viaţa voastră sexuală ar trebui să fie normală, zice fraieru' privindu-mă de parcă aş fi cine ştie ce dement.
- Păi, zic io, asta da veste bună, pentru că nu era normală nici înainte! Asta dacă nu cumva numeşti normal un futai o dată la trei luni sau ceva, şi după mine asta nu e normal deloc.

Aşa că încercam să mă uit la meci, la televizoru' din sala de aşteptare. Nu tu băutură, nu tu nimic, şi toţi demenţii ăia mă hărţuiau cu formulare şi întrebări şi copiii îşi făceau de cap, mă băteau la cap că dacă maică-sa e bine şi când mergem acasă şi tot felu' de căcaturi de-ăstea. Da' io i-am avertizat pe fraieri, las' că vedeţi voi când ajungem acasă, le-am zis io.

Da' un lucru e clar: când iese din spital, înţelegi, dacă nu poa' să facă treabă prin casă, io m-am uşchit. Te cred şi io, fraiere. Să am grijă de o vacă grasă fără picioare! Asta da distracţie! Şi a fost doar vina ei, grasa dracului. Să-mi fută mie faza aşa. Nu că meciu' ar fi fost memorabil, înţelegi, încă un zero-zero de-ăla tâmpit.