Boabe mărunte de zăpadă de care ne rugăm să acopere cît de cît găurile săpate peste an în asfalt şi în sufletele noastre ... nori gri-rătăcitori ... clinchet de clopoţei ce, după noua modă, merge pus în vitrină ... miros de cetină şi de cîrnaţi ... rîsete de copii ... serbări cu Moş Crăciun şi rolul de învăţat pentru serbare ... mame emoţionate, repetînd din vîrful buzelor, o dată cu cel mic, poezia pentru Moşul ... domni scoşi din faţa televizorului pentru a doua oară în an, la bătut covoarele (prima oară, se presupune, în postul Paştelui) ... doamne care freamătă în stînga şi-n dreapta cît e ziua de lungă în căutare de cadouri ...Malluri împopoţonate care gem de lume ... beteală şi fondante învelite în staniol colorat ... carte de poveşti... Povestea de Crăciun a lui Dickens ... povestea ursuleţului care a învăţat să coboare scările şi altfel, decît dîndu-se de-a berbeleacul pe ele ... discuţiile Alicei cu Pălărierul Nebun, în Ţara Minunilor şi oaia dormind a Micului Prinţ ... mamaie cu furca’n brîu care toarce poveşti ...
Cadouri în cutii aurii şi funde roşii... oameni mari care se bucură ca nişte copii mici... fetiţe care se rujează pe ascuns ca să vadă cum le-ar sta să fie mari, tot ele scriindu-i Moşului pentru păpuşi Barbie... Moşul care nu vine decît la copiii care dorm de-adevăratelea în Seara de Ajun ...
Vizitele de rigoare la croitorese respectate pentru rochia de revelion, pantofi cu toc, asortaţi cu o eşarfă roşie şi etichetele lor de marcă ...
Un pic kitsch şi un pic sublim e Crăciunul. Vorbim despre el ca purtător al unui spirit anume. Şi cum nu ştim să-l explicăm în cuvinte, începem să aruncăm cu zîmbete unul în altul. Gîndurile care ne vin în minte mai des în această perioadă sunt gînduri de dragoste. Vai celor care nu ştim să le scoatem afară şi să le împărţim în jurul nostru. Atunci ne oprim din mers şi respirăm adînc, înghiţim în sec şi ne punem grijile şi fricile la dospit pentru anul următor.