Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fulg de Nea


Katalin Thuróczy

20.12.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Veneau de sus, dinspre podgorie, înaintau prin nămeţi auzindu-se cum trosneşte pojghiţa de gheaţă sub tălpile cizmelor. Nu se poate spune că ar fi fost un ger năprasnic, dar în jurul lor se-nvîrteau duşmănos, roată-roată, ghemotoace de ceaţă. Cei trei soldaţi veneau printre butucii de vie, asemenea fantasmelor, asemenea celor Trei Crai, aveau armele încărcate şi capul înfăşurat în fular.


Primul era un tînăr musculos, bondoc, cu faţa albă şi cam necioplit, abia dacă avea douăzeci şi cinci de ani... în urma lui venea un băietan roşcovan, tras la faţă, cu pistruii decoloraţi de frig... şirul fiind încheiat de o figură înaltă şi slabă, parcă ar fi fost un schelet, care semăna cu o scară. Cînd au ajuns lîngă fîntînă s-au oprit, casa apăruse pe neaşteptate din ceată, era acolo, chiar în faţa lor, periculos de aproape... putea fi oricine ascuns îndărătul obloanelor trase. Bondocul a făcut un semn scurt, s-au grupat regulamentar şi au înconjurat uşa. Bondocul îşi ridicase deja piciorul, voia să-i trăznească una uşii, apoi s-a răzgîndit. A apăsat clanţa. Uşa s-a deschis. Înăuntru, un întuneric somnoros, călduţ, miros de om, miros de mîncare. Şi-a aprins bricheta. Bucătărie. Nimeni nicăieri, soba de gătit, rece. A deschis uşa de la cameră – un pat fără saltea, fără pilotă. Dincolo, în cealaltă cameră: o mobilă de domnişoară, totul vopsit în culoarea osului, ornat cu ghirlande sculptate de trandafiri. Linişte, ordine, dar nicăieri un suflet. A ieşit în verandă.
− Nu-i nimeni – spuse şoptind.

De undeva a izbucnit un plîns de copil, un urlet revendicativ. Au tresărit. Nici vorba să fi fost un sugar, probabil că era un copil ceva mai măricel.
− Bezeluţe! Bezeluţe! – se auzea un urlet ca din gură de şarpe.

Zgomote seci, şoapte de alinare, apoi linişte.
− Un buncăr – şopti cel cu pistruii decoloraţi.

Cel care semăna cu o scară a dat din cap, aşa-i. Intrarea era tăiată în costişa podgoriei. Bondocul cu faţa albă a lovit cu vîrful încălţării în uşa din lemn.

Stăteau în jurul mesei din bucătărie, pe soba de gătit fierbeau încet sarmalele cu ultimele rămăşiţe de ciolan afumat, pe masă, vin în pahare.
− Războiul s-a terminat
Nu sîntem noi Fulgi de Nea
Nu credem în nimenea,
Nu credem în basme,
Nici ce scrie-n astre...
cînta bondocul cu faţa albă de parcă ar fi fost un fulg de nea. Pistruii roşcovanului s-au colorat, s-au aprins asemenea unor lămpaşe, înaltul şi slabul, care semăna cu o scară, aprobă din cap.
− Şi Budapesta? – întrebă sfioasă mama.
− Consideraţi că nu mai există – răspunse Fulg de Nea. − Au încercuit-o şi o tot asediază... pînă cînd nemţii nu se predau. Adică, pînă la temelii.

S-a făcut linişte. În imaginaţia celor care stăteau în jurul mesei casele erau dărîmate... podurile tocmai atunci se prăbuşeau, porcelanurile lăsate acasă erau de mult făcute ţăndări. Dispăruseră străzile, prietenii... au rămas doar mormanele de moloz şi cadavrele.


Crăciunul anului 1944. Eu încă nu venisem pe lume, fratele meu mai mare era încă un copil mic căruia bunica îi prepara nenumărate tăvi cu bezele... numai cu astea îl putea potoli. Atunci, fără mine, familia era completă: bunicii, mama, tata, cei trei fraţi, Pistruiatul, Scara şi Fulg de Nea.
− Nu sîntem noi Fulgi de Nea
Nu credem în nimenea,
Nu credem în basme,
Nici ce scrie-n astre...

Mama plîngea. Jeluia trecutul, ceea ce nu mai putea fi readus, verile cu aromă de miere, mirosul asfaltului budapestan... atunci încă nu ştia că mai avea de trăit doar patru ani, că am să mă nasc eu, iar prin naşterea mea am s-o ucid fără să ştiu, fără să vreau, doar prin simpla mea existenţă, atunci încă nu ştia că mă va putea strînge la piept doar o singură dată, muribundă fiind deja... atunci încă nu ştia că o hernie nedescoperită din cauza sarcinii o să închidă pentru totdeauna în faţa ei uşa pe care scrie: Viaţă.


Afară a început să bată un vînt aprig, a rostogolit ghemotoacele de ceaţă spre dealurile din jurul localităţii Tata şi a început să ningă cu fulgi mari, umezi. A doua zi de Crăciun s-au auzit bubuituri din depărtare, se apropia frontul. În bradul din faţa casei s-a mişcat o bufniţă, dar n-a avut chef să iasă dintre crengile protectoare.
− Am pierdut războiul – spuse Fulg de Nea. − Întotdeauna ne pricepem cum să înhămăm caii la căruţa cea rea. N-aş vrea să fiu conştiinţa lui Horthy.

Bunicul a dat afirmativ din cap. Era un om tăcut, nu-mi amintesc ce vocea avea, numai de haina lui de piele îmi amintesc, la fel şi că odată a scos o căruţă care se înfundase în noroi. Îi mersese vestea că avea o putere uriaşă, oamenii ajunşi la necaz îl chemau să-i ajute. El mergea, cerceta căruţa, nu scotea o vorbă, apoi punea mîna pe codîrlă. Caii trăgeau din răsputeri, icnind... şi gata, căruţa era eliberată din noroi. Fusese şi el în război − în cartea de rugăciuni a bunicii o floare presată lipită pe o pagină goală şi următoarele: "În amintirea primei încercuiri a localităţii Przemyśl. 1914. X.23. De la Bálintul meu drag" −, aşa că ştia ce are de făcut.
− Şi dumneavoastră? – întrebă bunica.
− Nu ştiu – răspuns Fulg de Nea. − Mergem spre Debrecen. Acolo mi-e familia... numai că pînă acolo...
− Vă dăm haine civile, pe astea le îngropăm − se oferi mama. − Nu sînt prea elegante, dar dacă o să vă prindă în haine militare...

Fulg de Nea îşi ridică mîna la frunte imitînd un pistol:
− Puf şi atît...

Au rîs, Pistruiatul cu o voce adolescentină, ca un clopoţel, Scara răguşit, apoi rîsul lui a trecut într-o tuse spasmodică.
− ... sau trecem de partea cealaltă. Sînt sătul de nemţi... ne-au dus cu zăhărelul... hegemonie mondială... iar între timp am fost pe locul cinci de pe listă. Pe lista popoarelor de rang inferior, care trebuie exterminate... noi, ungurii, sîntem un popor cu spirit de turmă, întotdeauna ne trebuie un măgar cu talanga la gît... apoi dacă ne conduce într-o direcţie greşită... − a băut din vin − ...are şi un dram de Nova....
− ...întotdeauna punem cîte un pic. Avem doi butuci din soiul Nova, îi dă vinului o aromă specială...
− ...şi ruşii?
− Cine ştie. Se zvoneşte că în primele rînduri vin asiaticii, apoi bieloruşii, ofiţerii.
− Cînd?
− În curînd. Acum... că cercul s-a închis în jurul Budapestei o să se termine repede.

Au băut.
− Nu sîntem noi Fulgi de Nea
Nu credem în nimenea,
Nu credem în basme,
Nici ce scrie-n astre... − momăi ca pentru sine Fulg de Nea şi parcă ar fi îmbătrînit subit. A dispărut de pe chipul său semeţia, au rămas doar ridurile sculptate adînc în jurul gurii − ...sau cine ştie.
− Cum vă numiţi?
− Cum s-a numit şi conducătorul ţărăniştilor. Áchim. Áchim József. Dacă am să mor... măcar să fie cineva care să ştie că a trăit un om pe care l-a chemat Áchim. Un om simplu care n-a vrut nimic altceva decît să trăiască cu orice preţ.


În a doua zi de Crăciun, seara, bunicul i-a condus prin valea Gurjal, spre Kömlod. N-am mai auzit niciodată nimic despre ei. De atunci, brazii au crescut, printre crengile lor şi azi se adăpostesc bufniţe. Butucii de vie s-au prăpădit, în locul lor a fost semănat porumb. Nu mai trăiesc nici bunicii, nici părinţii, am rămas doar noi, cei patru fraţi care ne mai amintim de povestea asta. Uneori... cînd vîntul bate dinspre Gurjal... parcă ar purta pe aripile sale vocea bondocului:
− Nu sîntem noi Fulgi de Nea
Nu credem în nimenea,
Nu credem în basme,
Nici ce scrie-n astre...


(Traducere de Anamaria Pop)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colindul din nucă, Ana-Maria Androne-Bouman (4.4/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Moşul şi Banca - o poveste de Crăciun, Diana Cuzic (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Invitaţie la poveste de Crăciun, Redacţia LiterNet (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Culoarea Crăciunului, Iulia Hossu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer