Stratford are o nespusă frumuseţe curat englezească: deluşoare prelungi, cu lanuri bogate, pajişti de smarald, smălţate cu zambile de câmp şi pârâiaşe limpezi. Am călătorit mult. Am văzut multe. Am acordat numeroase interviuri. Nu de puţine ori mi s-a pus întrebarea: "Dacă ar fi să alegeţi un loc din lume, unde v-ar plăcea să vieţuiţi, care ar fi acela?".
"Acolo unde plăcerea unei nebunii n-o dai pe-a lumii-ntreagă-nţelepciune", răspundeam. Citam şi eu cu aproximaţie două versuri din Poveste de iarnă, de William Shakespeare. Le voi reda la locul potrivit, cu exactitate. Locul ce mi l-aş alege, dacă aş fi obligat să fac acest lucru, fiindcă eu nu mi-aş da satul în care m-am născut pe niciun alt spaţiu din lume, s-ar afla în inima Angliei şi datorită legendelor pe care le născuse ceva numit chiar aşa: "Inima Angliei".
Şi în ţinutul acesta străbătut dinspre nord-est spre sud-vest de râul Avon, despărţind ţara grâului de la miazăzi de ţara lânei de la miazănoapte a trăit cel mai mare scriitor englez din toate timpurile, care a înţeles că între toate astrele pe care Renaşterea le slobozise, teatrul era cel mai potrivit "să dea măsura întreagă a acestei umanităţi, iar această umanitate expansivă nu-şi putea reprezenta mai bine pasiunile, decât pe o scenă de teatru".
"Ajuns la Stratford", spunea scriitorul şi traducătorul Mihnea Gheorghiu, "un zâmbet te încearcă străduindu-te să urmăreşti gândul acelui englez care, aflându-se cândva proprietarul casei în care a trăit cel mai mare scriitor englez, a dărâmat-o, iritat de vizitatori, ca să-şi construiască pe temeliile vechi o casă trainică şi confortabilă pentru sine: muzeul de azi".
Istoria vechilor artişti
Târguşorul număra pe vremea lui Shakespeare cam două mii de suflete "împăcate între ele prin bună înţelegere megieşească: mulţimea trecătorilor - călare sau pedeştri -, caravanele cu mărfuri sau căruţele cu paiaţe poposeau la Stratford nu numai pentru nevoile negoţului fiecăruia, dar şi pentru nespusa lui frumuseţe curat englezească: deluşoare prelungi, cu lanuri bogate, pajişti de smarald, smălţate cu zambile de câmp, pârâiaşe limpezi, tivite cu stufărişuri dese, păduricile de la poalele codrului, raiul păsărelelor pe liziera căruia stânele se ţineau şirag - va spune Shakespeare: "ca ciucurii pe-o fustă de sărbătoare".
"Alături de drumeţii cu treburi serioase", continuă Mihnea Gheorghiu, "călătoreau pe drumurile Angliei tot felul de oameni fără căpătâi: povestitori de balade, scamatori ursari, mici trupe de actori ambulanţi. Hainele lor zdrenţăroase mărturiseau cât de bănoasă şi fericită le putea fi existenţa. Ei împărtăşeau soarta tuturor vagabonzilor înfieraţi cu fierul roşu pe urechea stângă, iar, dacă recidivau, erau spânzuraţi. Teatrul era pe vremea lui Shakespeare obiectul unor permanente denunţuri şi urmăriri din partea autorităţilor orăşeneşti - totuşi, spectatorul vesel bătea din palme: «Pe-ntreaga lumii-nţelepciune nu dau / Plăcerea unei nebunii ca asta»".
Am ajuns la Stratford când grânele erau doborâte la pământ, iar în urma secerătorilor uriaşe rămâneau baloţii rotunzi de paie, înşiraţi, strălucind în bătaia soarelui de parcă erau poleiţi cu aur. Priveam cu patimă peisajul acela amintindu-mi şi de câmpiile copilăriei mele, unde grâul era secerat cu mâna, strâns în snopi, aşezaţi apoi ca nişte mici piramide, ce-şi întindeau umbrele spre apa morţilor ce licărea la orizont.
În mijlocul oraşului, pe un soclu de piatră, în trepte tronează statuia în bronz a Marelui Will; la numai o aruncătură de praştie, frumosul teatru ce-i poartă numele şi în interiorul căruia se păstrează, în mărime naturală, dar în copie, un teatru din vremea lui Shakespeare; nu departe, catedrala în care îşi doarme somnul veşnic Marele Will. Strângând în mână şnurul ce-i apăra mormântul, simţeam aceeaşi stare pe care am trăit-o atunci când mi-am aşezat fruntea pe Sfântul Mormânt.
La Stratford-upon-Avon, cu Ilie Gheorghe
Admirat pentru o mulţime de roluri, cel mai recent fiind Faust din spectacolul lui Silviu Purcărete de la Sibiu, actorul Ilie Gheorghe (70 de ani) a absolvit iniţial Şcoala Normală. După trei ani în învăţământ, a dat examen la Institutul de Teatru din Bucureşti, după absolvire fiind repartizat la Teatrul Naţional din Craiova.
Are la activ multe premii, călătorind în 47 de ţări, la 140 de festivaluri, mereu ovaţionat. Locuieşte în Craiova, într-o casă pe care a ridicat-o acum 35 de ani. Mai are o casă nouă, în Giubega, comuna natală, cu vie şi mulţi pomi fructiferi.
Nu rataţi!
Royal Shakespeare Theatre, la care se poate ajunge şi cu vaporul, într-o scurtă plimbare pe Avon, s-a înnoit în 1932, după ce a ars într-un incendiu din 1920. Cămin al Royal Shakespeare Company din 1879, edificiul va deveni, potrivit planurilor autorităţilor britanice, cel mai modern teatru din lume dedicat Marelui Will, stilul arhitectonic urmând să îmbine stilul victorian cu filosofia Art Deco. Până atunci, spectacole după piesele lui Shakespeare găsiţi mai tot timpul, precum şi multe alte manifestări artistice legate de universul închipuit de creatorul prinţului Hamlet.
În ţinutul Warwickshire, unde se află şi orăşelul în care s-a născut fiul genial al mănuşarului Shakespeare, găsiţi două castele de basm şi multe grădini. La doar câţiva kilometri de Stratford-upon-Avon tronează Castelul Kenilworth, înconjurat de grădini reamenajate în stilul Tudor. Nu departe, lângă râul Avon, vă aşteaptă şi Castelul Warwick, cu grădini mirifice.